Cred ca socul vine pentru ca in prostia mea idealista am crezut eu ca se poate altfel.
Dau vina pe toate seriile americane unde oamenii puteau sa rezolve situatii grele prin conversatii, mai ales daca exista o forma de trecut si ceva iubire si respect la mijloc. Bag sama ca scenaristii aia nu au luat contact cu asfaltul prea des. Sau mai degraba ca noi, oamenii, avem tendinta oarba sa crestem cu minciuna.
Nu stiu daca e de la zodie, nu stiu daca e de la faptul ca am avut o copilarie fucked up, nu stiu daca e de la faptul ca ma leg greu de oameni, dar eu cred mult in loialitate inainte de orice. Cred ca e o caracteristica a mea, ca daca ne luam de mana, pai merg fratica cu tine pana in focurile iadului. Si daca dam de dracu’ si ma sperie, tot cu tine merg. Si chiar daca pe drum ma enervezi si-mi vine sa-ti sparg capul, gasesc mereu ceva-ul ala care sa ma tina de mana. Ceva-ul ala e minciuna de mai sus.
SOC SI GROAZA
Cat traiesti, inveti. Vorbe bune de tatuat pe piept. Si chiar imi place sa invat, despre ceilalti, despre lume, dar mai ales despre mine. Chiar daca vine la pachet cu un pumn in stomac si-o durere care-mi ia mintile, invat. Sunt vie si pentru un om care a crezut ca asta ii e cel mai mare blestem, iata, ca azi marturisesc ca e cea mare bucurie.
Nu mi-e frica de ce va sa vie. Chiar deloc! Am luat-o de la zero de atat de multe ori, incat am devenit deja specialist in primit suturi in cur de la cei in care mi-am dedicat cea mai mare incredere.
SUTURILE IN CUR M-AU CRESCUT
Iata ca intr-o lumea cacacioasa unde multi vor sa-ti dea doar suturi in cur pentru ca pot si pentru ca n-au fost iubiti in copilarile, pentru ca se cred niste zei sau niste invincibili, eu cred ca pot sa construiesc un loc unde oamenii sa vrea sa iti dea o mana de ajutor, unde exista altceva decat ce au ceilalti, unde ne asumam cine suntem, unde nu ne frica sau rusine sa fim.
De fapt, cred ca asta e problema. Toti vor sa fie ca ceilalti, eu vreau sa fiu ca mine. Futu-i mama ma-sii! Dar nu ma las. Daca anul trecut as fi zis, bag picioarele, am iesit, anul asta am mai crescut cu putin. Asa ca middle finger la toata lumea, fata ramane pe baricade. E usor sa pleci, e al dracului de greu sa stai si sa lupti.
Foto: American History X
4 Comments
Adriana
7 June, 2022 at 8:33 pmBa’, nu stiu exact la ce situatie te referi tu, da’ te aprob in idee. E al naibii de greu sa ramai si sa lupti, si al dreaq de satisfactor cand o faci, cand vezi ca dupa haos/panica/defensivitate si ce o mai fi acolo, e ceva mai adanc, mai puternic, mai legat. In ultimele 6- 8 luni, era sa fut vreo 2 prietenii pe principiul “bag pooola, iau jucariile si plec”. Si ma bucur atat de tare ca n-am facut-o, ca acu’ alea doua is la ani lumina de restu. Because – stai si lupta!
Cheers
Evergreen
8 June, 2022 at 11:01 amIo, inteleg! Evitarea durerii. DAR de data asta raman pentru mine, nu pentru ceilalti. Si e mare lucru <3
Ana
7 June, 2022 at 11:04 amClar e cel mai greu sa stai si sa lupti… Mai obosesti uneori, ti se ia sa lupti singur, dar esti obisnuit cu durerea asa ca strangi din dinti si azi si mergi in continuare…Sau eu asa fac
Nu-i inteleg insa pe cei care aleg sa te lase balta cand ti-e mai greu…
Evergreen
7 June, 2022 at 11:30 amCred ca e dreptul lor, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu suparata :)