Paradoxul face că după ce dăm noroc cu moartea ne simțim în viață și ne bucurăm sincer de sentimentul ăsta. Dar e trecătoare starea și vom simți asta data viitoare când moartea ne va da târcoale.
Sunt anul III la regie de film la unatc și-mi amintesc și acum perioada admiterii. Nu știam ce vreau să fac cu viața mea, nu știam cu ce se mănâncă regia și nici nu aveam cultură cinematografică. M-a luat prin surprindere totul într-una din cele mai crunte perioade din viață, depresii și atacuri de panică și alte stări nevrotice.
Am intrat.Fără pile. Fără mult timp de studiu. Doar cu ce am prins la cursurile de pregătire. Când am mers la primul curs nu m-am gândit mai departe, dar creștea o speranță în mine, mai ales că-s o fire ambițioasă. Și a început să-mi placă. Am început să prind curaj și să devin o figură printre colegii mei.
Îmi amintesc că mi-era rușine că nu știam cum se scrie Wajda, dar am căutat și învățat. În câteva luni am văzute zeci de filme, am citit o groază de cărți și am studiat istoria vizuală a artei. La grămadă. Aveam un terci în cap, dar m-a scos prezența de spirit. Să zicem…
Nu știu când au trecut anii, dar abia acum m-am dezmeticit. Peste câteva luni termin școala asta de arte și meserii. Și nu am nimic de pus la portofoliu, nu mă știe lumea din festivaluri și nici nu-s vreo figură cu părinți șmecheri. Deci nu știu ce-o să fac. Poate filmele din anul III o să mă ajute mai departe, majoritatea regizorilor cam pe acum au reușit să scoată ceva bun, valabil, curajos și sincer. Numai că ei au mai avut un an la dispoziție în care să se maturizeze vocațional, eu nu-l mai am. A doua facultate, dar degeaba.
Puteți spune că pot da la master. O, da. Sunt 3 locuri și mulți studenți din generațiile anterioare. Sunt 3 locuri și mult mai mulți favoriți, iar eu nu mă număr printre ei. Mi s-a spus clar și răspicat că nu intru, dar pot încerca pentru experiență. Nu am nevoie de o astfel de experiență, examenele de admitere în unatc sunt stupide, candidatul este intimidat, jignit de parcă ar veni să se angajeze la abator. Și nimeni nu face nimic în privința asta.
E dezamăgitor mai ales că vorbim de o școală de arte. Știam deja legendele, dar realitatea le depășește. Uneori mă înfurii că mă simt neputincioasă în fața unui sistem defect. Mă înfurii că asta ne ține pe loc, ne îngrădește spiritul liber, ne leagă de mâini și de suflete și ne aruncă în televiziuni să regizăm noră pentru mama. Mă enervez când văd profesorii sictiriți, acri, adormind în timpul examenelor. Mă scoate din sărite când văd cum nepotismul e în floare și închidem ochii. Așa… că e mai bine așa…
Unatc-ul a ratat mulți regizori mari. De ce? E oarbă. O școală oarbă, cu oamenii betegi spiritual care nu au ce să caute în fața unor studenți entuziaști. Cine mai vrea arte, dacă nu ăștia idealiști? Admiterea e irelevantă, atât în facultate, cât și la master. Că nu intră mereu cei care merită, ci cei care-s mai prietenoși.
Trăim într-o lume absurdă. Nedreaptă. Probabil că asta se întâmplă și-n afara granițelor, dar măcar acolo se fae mai multă practică și au o deschidere mai mare spre internațional. Aici murim îngropați între niște pereți albi și sufocați de lipsa acută de creativitate.
Mi-am acordat 3 ani. O să dau și la master. N-o să intru, probabil. O să muncesc pe rupte. O să trag linie după 3 ani. Dacă suntem tot pe moarte prefer să nu mai resuscitez sistemul și să plec. Unde? Nu știu. Poate până atunci apare o țară mega mișto în care viața contează, oamenii contează.
28 Comments
Roxanne
10 November, 2016 at 4:15 pmEu as vrea sa dau la actorie acolo, crezi ca e okay? Am tot auzit despre UNATC numai prostii, asa ca am intrebat diversi actori cu care am lucrat si mi-ai spus ca oricat de prost ai nimeri acolo, e tot mai bine decat in alta parte. Ma gandeam si la Hyperion, acum cred ca dau auditie ptr ambele si sa vad care e mai okay :)) Dar… Asa.. Din experienta ta, ai spune ca merita sa fac UNATCul? Adica… Profesorii cum sunt la ore? Si chiar te injoseste la auditie?
Evergreen
10 November, 2016 at 4:47 pmSalut, nu stiu… ca nu am facut actorie si nu am fost la admiteri, dar am auzit povesti. Cred ca la ora actuala UNATC-ul ofera cele mai calitative cursuri, dar asta nu-ti garanteaza un job mai departe. Trebuie sa muncesti foarte mult. In fiecare zi. Sa te duci la auditii si castinguri. Invata si du-te la cursurile de pregatire si poti incerca ambele variante. Vezi care ti se potriveste. Cred ca daca esti talentata, reusesti oricum.
Bogdan
16 October, 2016 at 2:55 pmSunt clasa a 11-a si as vrea sa dau la UNATC la imagine de fim, dupa ce termin facultatea am sanse sa ma angajez undeva sau stau cu diploma in mana?
Evergreen
16 October, 2016 at 5:49 pmSalut,
Cred ca ai multe sanse sa lucrezi dupa ce termini facultatea, dar nu te asteapta sa intri director de imagine. O sa incepi de jos, apoi asistent de camera si mai tarziu DOP. E important sa lucrezi mult in timpul scolii, sa-ti faci treaba bine, sa te duci la proiecte si sa cunosti multi, multi oameni :)
Dar cred ca cel mai bine cauti sa vorbesti cu cineva care a terminat imagine de film.
Bogdan
17 October, 2016 at 1:43 pmUnde sa castiga cel mai bine in Romania pe partea de imagine (publicitate, televiziune, film)?
Evergreen
19 October, 2016 at 1:55 pmDaca vrei sa faci facultatea asta pentru bani, cred ca ar trebui sa te reprofilezi.
Din film nu se prea castiga bani, mai mult se investeste. Nu exista o industrie bine pusa la punct, doar sa prinzi sa intri la proiecte aduse din strainatate. Dar e drum lung. Probabil ca rapid se scot bani din publicitate, dar e drum lung si asta. Din cate stiu televiziunile platesc destul de prost, dar nu stiu sume.
Cel mai bine cauta pe pagina UNATC un absolvent de imagine de film si discuta cu el. Am prieteni care profeseaza si se descurca si am cunostinte care au terminat imagine si acum fac altceva.
Ancuta
23 July, 2016 at 2:41 pmBună, nu am fost la cursurile de pregătire și aș dori să îmi recomanzi niște cărți care mă pot ajuta pentru admitere la regie de film.
Evergreen
26 July, 2016 at 10:03 amBuna, Ancuta,
Nu mai stiu ce am citit in perioada aia, sincer. Cel mai bine ar fi sa te intalnesti cu un student la regie sau un absolvent (care a terminat de curand) sa-ti povesteasca metodologia admiterii si sa te invete sa privesti din anumite puncte de vedere acest proces.
Iti las cateva titluri, dar te ajuta in general sa intelegi filmul, nu stiu daca te ajuta cu admiterea:
Clifford Thurlow – Totul despre scurtmetraj
Frederic Strauss, Anne Huet – Cum se fac filmele
Alex. Leo Serban – De ce vedem filme
Danusia Stok – Scorsese despre Scorsese
Stanislavski – Munca actorului cu sine insusi
Mergi la biblioteca UNATC si intreab-o pe bibliotecara ce si cum, poate iti mai recomanda si ea ceva.
Cauta cu google si citeste: review-uri de filme, interviuri cu regizori, articole despre filme etc.
http://www.rogerebert.com/ – el a fost un critic foarte indragit.
http://www.liternet.ro/autor/90/Alex-Leo-Serban.html
Vezi un film din programa data si apoi gandeste-te tu la el. Scrie despre el. Si apoi citeste despre el :)
Multa bafta!
diana
30 December, 2015 at 3:44 pmBuna! Dupa ce ai terminat unatc ce ai facut? Sunt nebuna dupa regie, dar din cate observ, in Romania nu ai sanse sa profesezi in asa ceva. Parintii mei nici nu vor sa auda de asta, ei vor ceva total opus, dar mie nu imi place opinia lor. Stiu ca in viata nu fac doar ceea ce imi place, dar nici sa fac doar ceea ce detest nu mi se pare ok. Deci, in opinia ta, se merita sa dai la unatc? de ce?
Evergreen
31 December, 2015 at 5:26 pmMerita orice experienta, nu stiu ce sa-ti zic despre ce faci dupa. Fiecare cum are norocul si devotamentul :)
Ibo
28 December, 2015 at 8:50 amBuna! Ma innebunesc paginile astea, pentru ca nu gasesc informatii necesare pentru mine. Am niste intrebari: In ce limba se preda?(stiu ca sansele sunt mici, dar am sperante sa predea si in limba engleza… Stiu ca la inginerie este o posibilitate… ar fi foarte bine…) Cand este admiterea? In Marea Britanie deadlineul este 15 Ianuarie, dar aici? Si am citit foarte multe opinii negative despre Unatc… Nu stiu ce sa fac.. Ce parere ai despre Hyperion sau Media Pro?
Evergreen
28 December, 2015 at 10:00 amBuna, imi pare rau ca nu gasesti informatii necesare, aici nu este un site al unatc-ului, ci un blog personal.
Se preda in romana si din cate stiu asta e singura limba. La inginerie au mai multe variante, pare-mi-se si franceza si engleza. Admiterea este in vara, dar verifica pe site-ul lor. Eu am facut si la Hyperion, dar jurnalism. Era debandada, dar daca voiai sa inveti, invatai :) Media Pro nu stiu daca mai exista. Totusi, UNATC este cea mai buna dintre ele, recunoscuta etc. Depinde de tine, Jude, de exemplu, a facut Media Pro si are filme premiate international. Multa bafta!
AM
19 July, 2015 at 10:59 pmsalut, sunt din R. Moldova si in septembrie intru la liceu, de mica am visat sa fac regie si eram sigura ca vreau sa o fac la UNATC (in Moldova nu exista perspective in acest domeniu, iar Romania e cea mai realista optiune). Anul asta am mai auzit de unele scandaluri legate de universitate si acum am dat peste articolul tau care a mai taiat din elan, totusi vreau sa fac regie si n-as vrea sa ma opreasca nici un sistem defect sau nepotism, ce m-ai sfatui sa fac?
Evergreen
21 July, 2015 at 4:57 amBună, nu mai sunt în contact cu UNATC, dar știu în mare de scandaluri. Cred că e o reformă, dar nu știu dacă e spre bine sau spre rău. Îți sugerez să încerci să dai, să faci tot posibilul să-ți urmezi dorința și să nu te dai bătută. Orice sistem poate fi fentat :) Baftă!
Maria
3 June, 2015 at 11:40 amS-a schimbat ceva? Sau tot la fel e situația la unatc? E mai ok unarte?
Evergreen
3 June, 2015 at 1:36 pmHello, habar nu am. Am terminat in 2012 si nu mai stiu mare lucru. Dar daca esti la curent cu presa, sunt tot felul de discutii pe internet.
Alexa
8 May, 2014 at 12:41 amDin pacate nu esti prima si nici ultima care ramane cu un gust amar , care vine plina de creativitae si pleaca , parca, drenata de tot . Eu , una, am intrat cu 9,57 pe merit, fara meditatii sau pile, am reusit sa lucrez inca din anul 1 , pe gratis mai intai, apoi pe bani multi , am reusit sa fac si un copil in anul 3 si sa termin cu nota 9 in anul 4 pe merit (desi coleca careia i-am facut filmul , eu , in totalitate , a luat 10) . Insa , desi am lucrat in domeniu, nu mai pot lucra (de nu mai am reletii). Ai dreptate cu pilele si relatiile, o data ce le pierzi nu mai conteaza cant de bun esti sau nu, cata experienta ai sau nu . Nu te baga nimeni in seama daca nu esti sotia lu’ , fica/nepoata/acolita lu’ , iubita lu’ si mai ales daca nu ai moravuri usoare sau cel putin indoitoare. Universitatea, fie ca e vorba de cea de stat sau particulare, te plafoneaza, te ingradeste, iti ia speranta si viziunea catre creativitate si insasi viata in sine, iti da in cap si te reduce la un oarecare cu ideii sterse si milioane de frustrari si dezamagiri si SCARBA fata de toti ‘faimosii’ lumii filmului.
DE CE ? PT ca TU STII CUM AU AJUNS ACOLO CU ADEVARAT si ca nu reprezinta elita generatiei lor sau pt ca sunt cei mai buni , ci DOAR pentu ca au relatii, pile, moravuri usoare, etc… NU AU NIMIC MAI BUN CA TINE ci , de multe ori, din contra, sunt inferiori tie. DAR EI FAC FILM; TU NU —- BINE AI REVENIT LA REALITATE , ESTI IN ROMANIA !
Gadget
12 October, 2014 at 1:21 pmbăga-mi-aş pula-n România !
Andrei
17 May, 2015 at 2:44 pmUrat sa zici de Romania.. unii dintre cei de acolo, poate ca da, dar nu Romania toata.
Katy
25 January, 2013 at 7:10 pmhey…am citit articolul tau …vreau sa iti cer un sfat …doresc sa dau la actorie la UNATC si vreau sa te intreb daca merita si daca poti sa imi spui cateva impresii…e visul meu si imi doresc sa schimb ceva aici !multumesc
ned32news
1 December, 2012 at 6:36 pmpe vremea mea… acum vreo 4 ani cand ma gandeam sa dau la master la unatc am lasat-o balta din motivele pe care le banuiam si pe care le-ai enumerat tu. acum nu ma mai gandesc sa dau la nici un master. poate cand oi fi pe banii mei si n-oi avea ce face cu timpul… (trista perspectiva, nu?)
Alex
9 October, 2012 at 3:14 pmSalut, eu anu asta dau bacalaureatul. Si dupa ce termin clasa 12-a si iau bacul vreau sa intru la UNATC Regie si Film. Imi recomanzi sa intru ? Eu imi doresc din tot sufletu sa scot un film in Romania si sa fie in boxoffice SUA. Poti sa iei adresa de mail ca sa comunicam. Mersi !
Pau
25 February, 2012 at 5:50 pmDeci, sincer, parca as fi scris eu randurile acestea. Te-am gasit din greseala, cum se intampla de obicei, cautand sa incep si incepand sa caut etc etc.
Ce sa mai spun…? Multumesc. Ma simt ceva mai bine in ceea ce priveste admiterea de anul acesta, si AI DREPTATE in ceea ce priveste ARTA si ADMITEREA. Irelevanta este o admitere/ un master/ doctorat sau alte mii de titluri cand ARTA ar trebui sa fie tot ce conteaza.
No, hai caaaaaaaa as putea scrie la nesfarsit.
Multumesc.
ana pauper
10 January, 2012 at 7:03 pmdacă vorbești engleza sau franceza, încearcă în țări civilizate. ar fi păcat să renunți.
Evergreen
10 January, 2012 at 11:11 amBianca – promit sa anunt
Adriana – nu pot sa spun aici
Asd… au fost 6 locuri pt ca anul asta au terminat doua generatii. Inca nu s-a afisat de la minister, dar in principiu-s cam trei. in conditiile in care termina 15 studenti pe an, fara sa-i calculam pe ceilalti.
Asdfghjkl
10 January, 2012 at 11:09 amSunt 6-8 locuri la master pt regie film
Adriana
10 January, 2012 at 10:34 amCine ti-a zis clar ca nu intrii, muher?
Bianca
10 January, 2012 at 10:07 amAșa simt că ai scris pentru mine acesta postare… dar ar fi prea lungă povestea ca sa-ti povestesc. Ideea este ca te inteleg PERFECT! Daca o sa gasești țara aia mega mișto dă de știre ;)