Unii dintre noi se nasc în familii fericite

Simone

Destul de funny, dupa ce am citit randurile tale, ti-am verificat profilul sa vad daca nu cumva esti sora-mea, folosind un nick name, in definitiv nu stiu cu ce-si ocupa zilele.. se pare insa ca nu. Cred ca asta e o indicatie destul de puternica ref. la familii instrainate, care continua sa se instrainaze si mai mult in fata dificultatilor.. MI se intampla si mie, poate din cauza unui film, carti, date aniversare, sa-mi amintesc de mine acum 3 ani in urma, cand venind acasa sa-mi vizitez parintii, pe care nu-i mai vazusem de alti 1-2ani, am trait ultimele zile ale tatalui meu. A plecat intradevar destul de tanar, fara sa ma vada casatorita etc, insa cred ca a fost un motiv pentru care lucrurile s-au intamplat asa si mi s-au intamplat MIE, nu surorii mele, ori fratelui meu! Ce s-a accentuat in lunile care au urmat, au fost momentele de tacere, aproape ruptura, intre noi, cei ramasi, fiecare aglomerandu-si viata cu cat mai mult “zgomot” ca sa ascunda o durere neimpartasita, ori frustrare data de lipsa de comunicare dintre noi. Timpul a trecut, si incet am inceput sa..radem. Simplu, sa radem mai mult impreuna, lucru care a mirat initial, apoi am inceput sa vorbim despre lucruri neimportante, care erau inceputul unei relatii intre noi, mai mult decat nimic. O sa mai dureze inca ceva timp pana “ajungem cu totii acasa” si invatam sa fim ca o familie..”normala”, sa vorbim deschis chiar despre disparitia tatalui nostru. Ce am retinut eu din toata experienta respectiva, este ca fiecare sufera, ca lucrurile ni se intampla dintr-un anume motiv noua si nu altcuiva, ca trebuie sa facem un efort sa ne cunoastem pe noi insine si sa mergem mai departe ..singuri intr-o lume mare, (fara sa parem doborati de faptul ca stim ca suntem mereu singuri), si cel mai important sa purtam pe cei dragi in suflet, ca si cum ar fi langa noi. Noi suntem crestini, nu credem ca mergand la cimitir rezolvam ceva, tatal nostru a fost si spirit (partea cea mai importanta), care traieste prin noi, asa ca fara ca el sa danseze cu mine in “ziua cea mare”, o sa ma bucur eu de doua ori mai mult, ca si cum ar fi langa mine! Sunt convinsa ca parintii nostri si-au “terminat misiunea” in formarea noastra ani buni in urma: ca urmare, avem fundatiile solide, suntem sanatosi, echilibrati, atunci off we go in viata!! Sa auzim de bine!:)