Unii oameni sunt bolnavi de pattern-uri…

Azi am inteles inca o data ca viata te poate surprinde si cand te consideri cel mai zen om ever. De aceea, cum spunea aseara un nene speaker la un event: asteptari cat mai jos, entuziasm cat mai sus.

Bon. Am fost cu un om. Iubire mare. Am fost o buna vreme, dupa care ne-am despartit. Ca asa e in viata, sa nu ne obisnuim cu binele. Dupa ce ne-am despartit a mai fost o vreme in care ne-am zis de dumnezei si sfinti si fiecare a dat-o celuilalt de lumanari. El ca-s o ratata nasoala, eu ca e un las ticalos. Ne iubeam noi in nebunia aia sau cel putin asa ne marturiseam la ceas de seara. Dar n-a mers. Si-a mai trecut vremea si fiecare si-a vazut de ale sale, fara sa mai existam unul in viata celuilalt.

Cand credeam ca viata e frumoasa si buna, m-au izbit toate in numele tatalui. Iar mie nu-mi place sa fiu izbita sau sa par slaba. Dar m-au izbit, ca deh, purtam cu noi sute de bagaje. M-a luat cu furie, jale, vinovatie, dor, frica. Tot tacamul cu portie dubla la desert. Lumea din jur m-a indemnat sa spun ce am pe suflet sa se duca. Stiti, eu in pasiunea mea de a nu fi slaba, am sarit etapa care se numeste “doliu” si am trecut la negare. Sau invers, dar nu mai conteaza… Eu nu am vrut sa spun, ca sa nu se interpreteze ca ma apasa geloziile sau invidia. Am zis sa ma bucur pt tot si m-am bucurat pana m-a luat cu nervi. Ma rog, dubioase caile astea interioare, dar ma rog.

De ceva vreme m-am apucat de terapie. Eu cu mine, eu cu terapeut, de meditatie, d’astea… ca am mai crescut in viata si vrem mai mult. Unii dintre noi. Si am spus… in mare, fara ton de acuz, fara vreo intentie de a starni vreun sentiment ascuns in unghere. Am spus ca e bine sa spui si sa mergi mai departe, am spus incheiand cu cel mai sincer multumesc pentru tot. Am spus fara vreo pretentie, chiar daca mi-a tresarit sufletul 3 ore dup’aia ca daca-mi raspunde, aoleo ce ma fac? Ma asteptam oricum sa primesc ce e mai rau pe planeta…

Niste zile mai tarziu am primit ce am cerut. O terta persoana nu numai ca m-a jignit cumplit, dar mi-a vorbit enorm despre viata mea de atunci, fara sa ma fi cunoscut. Lasand deoparte ironiile, acuzatiile si opiniile personale, a decis sa ma instiinteze despre opiniile altor oameni. Asa, ca sa stiu ce gandesc ei despre mine, in cazul in care nu pot sa dorm noaptea de griji. Nu reproduc aici cuvintele, ca intentia nu e sa spal chiar toate rufele in public, ci sa zic, ca face bine, si-or mai invata si altii din prostiile mele. Concluzia e ca eu am fost zero barat, o tipa proasta, urata, o chestie usor de modelat, un tampon, o curva profitoare etc. Lista continua…

Ma rog, depasind socul primirii acestui mail de la o persoana necunoscuta, dar cu atat de multe cunostinte despre mine am facut un salt in timp. Si, acum ceva ani, am auzit si eu niste lucruri din e-mailul ala si le-am crezut. Ca eram mica si oarba si indragostita. Si am procedat la fel, am acuzat un om pe care nu l-am cunoscut niciodata, de chestiile pe care le-am auzit de la altii. Complet nedrept.

Prima si a doua intentie au fost sa dau un fwd tot cu multumesc sau cu regret profund ca s-a ajuns pana aici. Apoi un reply cu chestii rautacioase, simtind nevoia sa atrag eu atentia asupra adevarului. Apoi m-am potolit. Exact situatia asta imi demonstreaza ca adevarul e relativ si se modifica in functie de circumstante. Mai mult, oamenii merg pe pattern-uri si eu nu sunt venita pe pamantul asta sa le sparg pe ale lor, ci pe ale mele. Am realizat ca viata ma va pune intotdeauna in toti papucii, ca ar trebui sa tac si sa am rabdare. Exista totusi ceva, al meu, pur de care sunt mandra astazi: indiferent de papucii in care am fost, nu am facut niciodata rau intentionat.

“Va veni o vreme cand nimic din toate astea nu va mai conta” – mi-a zis un prieten. Are dreptate.

Dupa nervi a venit linistea. Am revenit in mine, cu ochii plini de lacrimi si un zambet linistit pe buze. Acele cuvinte nu spun nimic despre mine, ci spun foarte multe despre ceilalti. Acele cuvinte vin de undeva, dintr-o zona pe care nu o cunosc si nu vreau sa o cunosc. Imi doresc doar sa fi venit din alte motive si nu din rautate pura… pentru ca rautatea pura este o arma nasoala si oamenii se vindeca greu de ea.

In final, karma’s a bitch, o iubesc pentru asta, si a venit sa-mi arate ani mai tarziu ca nu e frumos sa pui etichete. De niciun fel. Ca viata vine si-ti da peste bot de nu te vezi. Sper ca mi-am invatat lectia… si de asemenea, partea buna a acestei situatii este ca a grabit enorm procesul de vindecare. Si pentru asta, desi ma desconsideri profund, iti multumesc!

cu bine tuturor si aveti grija la modul in care-i priviti pe cei din jur. s-ar putea sa fiti chiar voi insiva,

evergreen

foto