Unu

oamenii se autoavortează din viața mea.

te privesc lung. și nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă. alung gândul c-o mișcare a mâinii. mai bine nu mă întreb nimic. și plec mai departe. ah, și-am zis că nu mai scriu despre asta.

stăm pe bordură și fumăm. râdem de viețile noastre fucked up. te întreb ce faci de revelion. nu știi. o să fim împreună. mă liniștește cumva gândul ăsta. îmi ești dragă așa cum ești tu. nebună. ca mine.

probabil că de la toamna asta care se lasă greu pe tâmplele mele, mă ia așa cu melancolii. mă ia cu gânduri despre oamenii care mi-au fost.

îmi zici că m-ai fi văzut cu el. hah. zâmbesc. mi-a trecut, deși m-am zvârcolit ca toanta. probabil că am fi făcut un cuplu mișto. o echipă faină. probabil l-aș fi iubit mult. cu spiritul de sacrificiu activat. probabil i-aș fi fost cârjă și scut, numai să-l știu bine. dar astea-s doar proiecții. nu? probabil aș fi râs de spiritul său prea critic și-aș fi învățat să mănânc înghețată de lămâie la micul dejun. și mi-ar fi plăcut.

nu trăiesc nicio certitudine. și asta mă face să mă simt liberă, dar ușor inconfortabilă.

uneori mă tem să nu mi se stingă pasiunea din vene. să nu obosesc prea tare. să nu mă rătăcesc.

aș vrea să pot fi un călău care să execute cu sânge rece. dar nu pot. cedez și dau mesaje târzii căutând răspunsuri. răspunsurile nu există. nu merită căutarea lor. ți-ai luat tălpășița. din bărbatul curajos ai rămas doar lașul care stă ascuns în spatele unei femei.

am obosit să fiu motorul cuiva. aș vrea să am și eu omul meu. să fim amândoi.

octombrie, luni.

cu bine,

lovehugspeace
>.<