Astăzi am ieşit prin lume. O lume absolut nebună. O lume care nu rîde şi dacă o face, o face lipsită de graţie şi de naturaleţe. O lume impasibilă. O lume plictisită. O lume bolnavă. O lume crudă.
Vă puteţi imagina oraşul în pragul sărbătorii freakin’ valentine’s day. Sărbatoare care nu e nici măcar sărbătoare. Inimi, flori, căni, ursuleţi, magneţi frigider, îndrăgostiţi care fac repetiţii, amanţi şi amante care caută să ascundă adevărul, puşti şi puştoaice care aleg cele mai kitchoase cadouri şi ăia singuri care se uită urît la toţi sau care se prefac că-s cu cineva şi-şi iau singuri o cănuţă cu un elefănţel drăăăăguuuţ foc.
În perioada asta oamenii singuri au mai multe tendinţe de sinucidere. Poate o fi de la prea mult roşu sau de la prea multe dulcegării care provoacă greţuri insuportabile. Poate o fi din pură solidaritate. Sau de la prea multă singurătate combinată cu ciuperci aromatizate sintetic. Nu ştim. Nu s-a făcut un studiu, încă. De ce se sinucid ăştia de Ziua îndrăgostiţilor?
Mie-mi vine să rîd. Cîne eram mică şi singură (îmi amintesc primul V.D. pe la 14 ani) mă simţeam stingheră de ziua asta. Era încercuită cu negru în calendar, tînjeam după orice floare amărîtă, după un papiţoi stupid care se orăcăia în orice fel, după un inel de tinichea… după atenţie. Mai tîrziu, cînd am avut pereche (şi-am tot avut) am fugit ca dracu de tămîie de ziua asta. Îmi amintesc că o dată am călcat în picioare un sărman tradafir roşu. Din ungherele unei minţi nebune. Odată, într-a X-a, cînd era cool să nu mai fi Valentin un tip m-a dus într-o florărie şi m-a pus să-mi aleg un trandafir. Mi-am ales. L-am ţucat pe obraz şi am refuzat invitaţia în oraş. Trandafirul a murit în grabă de la blestemele bietui băiat şi eu am rînjit superior în următorii ani.
Nu înţeleg de ce oamenii se strofoacă atîta cu evenimentul ăsta. Şi parcă văd. Banalul de dinainte. Seara cu pricina cu iubire pînă-n pînzele pînzelor. Trandafirul roşu cu pizza şi vin ieftin sau o bere în vreo bodegă. O partidă de sex de mulţumire şi despărţirea de pe 15. Seara de după despărţire cu cele o mie de sms-uri şi mail-uri şi buzz-uri pe mess şi mersul mai departe la next!
Io demarez proiectul de curăţare a urbelui: Kill Valentinii!
About me: nu e nici o schimbare vizibilă. mi-am luat programe de editare video, audio şi foto şi îmi muşc dejtele că-s pe lîngă total. sunt autodidactă şi m-am apucat să recitesc definiţii utile. desenez infantil. şi din plictis am deschis asta care n-are nici o legătură cu blogul ăsta. caut adresele lor: Almodovar, Amenabar, Inarritu şi Danny Boyle ca să le trimit ideea mea genială de scenariu. am mai văzut vreo două filme şi cam atît. depresia se duce de pe-o zi pe alta. în wk aş pleca la mare.
12 Comments
evergreenstory
13 February, 2009 at 9:30 ammă bucur că sunteţi alături de mine :))))
hugs
multzam
13 February, 2009 at 7:18 ame o tampenie…inca nu se importase ziua asta tampita cand eram eu adolescenta si indragostita de un tip cu care am si stat 3 ani…sarbatoream V in fiecare zi si era foarte fain….nu e decat o scorneala a societatii consumeriste…
Anda
12 February, 2009 at 11:01 pmM-ai amuzat teribil. Mai, pentru mine Valentin inseamna vox-uri anuale facute in frig sau la expozitii kitsch-oase, unde le bagam unora un microfon in fata si ii intrebam ce cadou nemaipomenit/nemaivazut/nemaiintalnit i-au luat jumatatii si cum vor sarbatori. Thank God it’s OVER! Pe de alta parte, nici asa-zisele mele jumatati nu au fost prea pro, deci n-am serbat niciodata. Da nici nu-mi vine sa ma sinucid pe 14, am doua variante mult mai bune: ziua mea sau Revu :P
andrada
12 February, 2009 at 3:31 pmam uitat de hug :))
>:D<
andrada
12 February, 2009 at 3:30 pmnici americanii nu cred ca mai sarbatoresc 14 februarie cu asa ardoare ca prostimea romana:)) da’mi place ca in fiecare an din ce in ce mai multi isi dau seama de tampenia situatiei si se revolta. eniuei, count me in:>
ps: nu veni la mare!! ploua:|
lollitta
12 February, 2009 at 3:00 pm:) o sa ajungi si la momentul cand nici macar n-o sa te mai deranjeze, ai sa vezi. hugs
Darael
12 February, 2009 at 11:51 amO lume nebuna, dar noi am ales sa traim aici. Daca nu ne place, sunem liberi sa plecam. Oriunde.
Cine mi-a ascuns rucsacul ?
tuvia
12 February, 2009 at 11:16 amio am o singura tendinta de sinucidere, ca mi’au cancelat astia House’ul din cauza discursului lui Obama.I already hate him..Cat despre vay, i have no idea what’s that.Mereu am fost single&severly drunk on that day :)) noroc ca nu ies din casa, nu vad nicio inimioara, canutza sau pereche pupandu’se…
Ana
12 February, 2009 at 10:44 amSarbatoarea asta de import ma exaspereaza. Daca nu am avea si noi o sarbatoare care sa selebreze ziua asta as mai intelege. Dar sa ajungem sa punem pe plan secund o sarbatoarea nationala, din cauza uneia comerciale si imprumutate….mi se pare un kici.
Si daca iubesti o persoana nu trebuie sa ai o zi in care sa ii zici ceea ce simti, cred ca ii zici in fiecare zi, in fiecare moment in care esti cu acea persoana…ufff un neam de incuiati suntem…
Daca nu importam si Ziua Recunostintei in curand,nu am facut nimica =))
delliana
12 February, 2009 at 7:29 amO zi ca oricare alta insa pe care o transformam intr-o mascarada.
raggio
11 February, 2009 at 6:26 pmŞi pe mine mă disperă pregătirile pt. sărbătoarea asta tâmpită…
provinciala
11 February, 2009 at 5:43 pmI’m in…since last year.I’m the valentine’s grinch.
absolut de acord sa eradicam mutrele alea tampe care zac prin metrouri cu un ursulet in brate si o floare in mana. sarbatoarea asta de import suna oricum a ziar de scandal unde aflam despre toti necunoscutii cum isi traiesc ei viata personala in public.daca va iubiti iubiti-va zilnic, zic.