viața e greu

că când alergi și faci bătături pe dejte și în călcâie și te bate soarele-n cap și vrei să dormi, dar nu apuci că așa e viața… greu, îți cam vine să-ți bagi un picior, poate chiar două, undeva. ca figură de stil. că când tre să înregistrezi voce despre tatăl tău mort despre care te-ai găsit tu mare artistă să faci film îți cam rămân cuvintele-n gât, dar cui să explici asta. dă tot pe bandă. scuipă. și dacă ai avut și-o noapte wild cu niscaiva vin roșu și alte condimente triptice (înseamnă altceva decât ce vreau să spun, dar mi-e lene să corectez) parcă e nasol. ca să nu mai punem la socoteală că ești anchilozată că ieri, ca o studentă eminentă bursieră, ai dat proba la sport unde ai cam dat-o în bară.

*** îmi plac aeroporturile! nu știu de ce naibii!
*** oamenii e cumplit de obositori. nu tac niciodată. n-ar putea să vorbească-n gând?

n-am timp. da, Paler m-ar contrazice acum, dar chiar îmi lipsește. și eu vreau să mă răsfăț în timp. să mă scald în clepsidre pline cu timp rozaliu. n-am nici vlagă.

că când alergi prin București și stai în bus două ore de la aeroport unde ți-ai lăsat niște dragi pe care abia aștepți să-i recuperezi peste x zile nu-ți vine a alerga sprintenă-n iarbă, nu?

uatver. dar când mă uit la pozele de la filmări știu că vreau să fac asta! să spun povești!

hugslovepeace
>.<