Viaţa e în altă parte…

Zace în mine, ca mai apoi să se zbată, uneori, o idee romantică cum că viaţa e în altă parte. Navighez în alte lumi în fiecare zi. Privesc apusuri de pe alte culmi, oamenii altor oraşe şi tânjesc la acolo. Am senzaţia că viaţa e în altă parte, că fuga mea e un fel de salvare.

Nu-mi place ideea de a fi salvată pentru că asta mă face să fiu o victimă. Am simţit întodeauna o plăcere stranie în a mă simţi victimă. Analizez prea mult din dorinţa de a descoperi. Am mai zis, caut cu oamenii, nu sunt genul care să găsească singură.

Am ieşit de la metrou păşind agale. Aerul rece m-a pocnit peste ochi. În căşti urla asta. Am început să alerg. Cât m-au ţinut picioarele. Până mi s-a tăiat respiraţia. Am fugit de gândurile mele. Şi ele m-au urmărit. Şi eu am tot fugit. Şi tot aşa. Nu am putut să te şterg din minte, ai alergat mai tare ca mine, m-ai izbit din nou.

Zace-n mine o nestăvilită sete de a depăşi orice condiţie, de a trăit provocări peste provocări şi de a căuta mereu. În alţii, în alte părţi. Nu am obiective, cred că nu am avut niciodată. Sau am avut, dar au fost de scurtă durată. Poate mi-a fost tot timpul teamă să aflu cine sunt, din dorinţa de a umbla.

Ultima obsesie este New York-ul. Şi tare-mi doresc să mă plimb pe străzile lui. Să-l cunosc. Să-i trăiesc poveştile.

Mi-e teamă că se termină viaţa şi eu nu văd lumea.

—