Stii cand totul pare ca e sub control? Cand ai impresia ca esti stabil in tot si-n toate? Cand ai un traseu prestabilit si in creier cineva-ti zice sa virezi la dreapta, apoi la stanga pentru a gasi destinatia dorita? Ei bine, viata nu ne apartine. Existenta e imprevizibila. Totul este o iluzie.
Da, da, spun lucruri pe care in adancuri le stim cu totii
Cu totii suntem constienti de moartea noastra, de existenta definita, de iluzia ca detinem controlul. Dar le pierdem de vedere in viata de zi cu zi. Incepem sa ne credem zei. Ne comportam ca atare. Apoi, ceva ce n-am fi crezut vreodata ca poate exista, vine si ne bubuie, de ne da complet peste cap. Nu izbitura din aia de te dezechilibreaza, nu, reconfigurarea traseului la 180 de grade.
Si atunci ce faci? Cand toate reperele tale dispar? Cand tot ce ai construit se disipa in cateva clipe? Cand zboara prin fata ochilor propria-ti viata, fara sa ai vreun minim control? Cand vrei sa te apuci cu disperare de un fir de speranta, dar e totul atat de fragil ca ti-e frica? Cand prizezi lacom aburul existentei, dar el se pierde printre alti si alti nori?
Nu stiu ce faci. Habar nu am
Urli. Urli-n perna. Plangi. Dai cu pumnii si picioarele. Sau doar plangi. Plangi fara sa scoti un sunet. Sau te revolti. Sau te inscrii intr-un partid. Sau bei. Fumezi. Sau iesi sa dansezi toate fantomele. Nu cred ca exista o reteta a omului cazut in groapa realitatii. Nu cred ca cineva poate scrie o astfel de reteta. E ca o moarte si-o nastere, deodata, in plexul cuiva. E ca un uragan de emotii care distruge relaxat orice coarda de siguranta. E ca o resemnare dulce-amaruie si o durere la nivelul gatului. Nodul ala greu pe care nu-l poti scuipa, nici inghiti.
N-are cap si coada insemnarea asta.
E doar o nevoie oarba de a asterne aici acest ceva.
Viata noastra e influentata de ceilalti.
Nu suntem in control.
Nu vom fi niciodata.
Foto: Mike Alegado
No Comments