Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Victime colaterale în iubirile altora

Am văzut filmul Like Crazy, povestea a doi îndrăgostiți care nu se termină cu happy end. Sau cel puțin așa am înțeles eu, finalul fiind unul deschis, totul lăsat la discreția privitorului. Eu și trecutul meu am concluzionat că s-a terminat, imediat după genericul de final sau poate câteva luni mai târziu. Cum se termină toate, nu?

În iubirile pasionale, ușor bolnăvicioase, vor exista întotdeauna victime colaterale pe care uneori le numim cârje. Oamenii ăia care ne iubesc exact cum suntem și care suferă când devenim absenți. Oamenii ăia capabili să depășească și să astupe găurile noastre, doar-doar o să avem ochi și pentru ei. Ăia care pleacă de fiecare dată când marea iubire se întoarce înapoi. Și care vin imediat după ce marea iubire s-a decis să părăsească perimetrul. Ăia care așteaptă să vedem lumina din ei și care așteaptă să-i iubim, măcar puțin.

N-am prea fost victimă colaterală, cred. Ori n-am avut niciodată suficientă stăpânire de sine și răbdare să aștept. Am mers, am luat, am consumat și m-am cărat. De fiecare dată tot mai rece, dar niciodată imună. N-am să pot iubi niciodată pe cineva care nu mă iubește pe mine. Pot fi îndrăgostită, pot avea obsesii și pasiuni, dar să fiu doar în timpul liber… n-am cum. Însă, în orgoliul meu tâmpit și-n mintea mea nevrotică, aș vrea să-l întâlnesc pe ăla care ar face asta pentru mine. De fapt, l-am întâlnit și degeaba. Nu merge nici așa.

Nu mai știu cum funcționează poveștile, știu doar că se termină. Tocmai de aia avântul meu e limitat, aproape de zero. O, da, sunt o negativistă în ceea ce privește relațiile de iubire. Că-mi dau seama că nu pot atinge niciodată idealul și că-mi dau seama că-s atât de pragmatică încât definesc aproape tot. Lucru care intră oarecum în contradicție cu spiritul meu rebel.

Tânjesc după altceva. După consumul intens, în doze scurte. Tânjesc după poveștile-videoclip în care să n-am timp să gândesc, după luat pe sus și fugit în lume. Tânjesc după altceva decât stat acasă-n pat și uitându-ne la filme. Auch! Mi-a zis cineva mai demult că-s sinusoidală ca stare, ceea ce nu e total incorect. Doar că nimeni nu e fidel unui singur traseu, de aia există tentații la tot pasul.

Cert e că-mi place mai mult acum decât atunci. Parte din maturizare, defectele omului care vrea să trăiască totul ca pe o experiență ca să aibă ce să pună pe hârtie și în imagini, nevoia de a nu mă sufoca în mediocritate? Cine știe să-mi răspundă? Nimeni. Nici măcar eu.

E vineri. Sunt singură-n casă. Beau mult ceai, ascult Wild Beasts – Albatross și evit să mă gândesc.

HugsLovePeace
>.<

 

 

Foto: http://www.salon.com

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.