Confesiuni

vraişte

Îmi place vremea asta pentru senzaţia de rece din palmă. Pentru nevoia de a mă zgribuli în braţele cuiva. Pentru că mi-e dor de eşarfe. De două zile am o senzaţie de greaţă de la un mare gol în stomac. Poate că fluturii mei se prefac încet-încet în poveri cu aripi de plumb. Cîteodată simt nevoia să mă reneg şi tot ce am construit în mine să arunc, privind superior la coşul plin. Şi cred că pot să fac asta. Cred că pot să adopt ce nu-i al meu, dar mai înspăimîntător de atît este că eu cred că pot să şi trăiesc. Evident că mă înşel.

Nu cred că există momentul în care să nu greşeşti. Niciodată. Orice căpătîi ai apuca pe parcurs tot se întîmplă un dezacord.

Viaţa e o chestie de gust. E relativă.

>.<

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    alexxa
    26 June, 2010 at 10:04 am

    cred ca e momentul sa mergi la mare! hai, sa nu mai zici ca te renegi, ca m-ai intristat… big hug!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.