Stau tolănită-n pat și ronțăi nectarine și prune. Reci. Treabuia să mă duc la birou, dar n-am mai fost. Poate luni. Poate marți, cine știe? În meseria asta nimic nu e sigur, iar asta învăț acum pe pielea mea.
Partea bună este că m-am odihnit, m-am reapucat de sport, citesc și mă uit la filme, mai ales românești că-s în urmă rău. Partea nasoală e că nu prea am stare.
Partea bună e că mă pot organiza pentru școală. Partea nasoală e că nu am inspirație.
Și tot așa până la asfințit când mă ia moleșeala și adorm cu ochii la Two and a Half Men (nu-mi pot imagina serialul fără Charlie), după care vine o altă zi și mă trezesc în buza lunii septembrie.
Conform cu imdb azi își sărbătoresc ziua 808 persoane cunoscute. Mai știu și eu vreo 3.
Ceea ce scriu nu are nicio legătură cu titlul, dar mi s-a părut extravagant – într-un fel – și probabil că atunci când am început ciorna asta aveam un gând, dar gândul nu mai e, au rămas o durere ușoară de cap și ochii umflați de la curent. E cald și aerul condiționat nu mă ajută.
Am luat discografia Adele și urmează s-o ascult alături de un ceai și Demonii lui Dostoievski pe care-i citesc cu întârziere.
Deși am timp, niciodată nu am timp pentru că-s în recuperări. Acum când valoarea clepsidrei este ridicol mai mică, decât atunci când puteam să mă scald în efemer.
În rest… mi-e bine. Am senzația că mă învârte cineva sau îmi fură pământul de sub picioare. Sunt într-o stare de calm atipică mie. Un calm interior, ciudat, un calm cu niscaiva dezamăgire. Și tot ce fac este să tac, deși vorbesc, tac. Ascult cum tu nu spui nimic. Mă bucură asta. Cum mă bucură când mă ții de mână. Cum mă întristează când dispari. Cum nu-mi mai pasă, uneori.
Cum ar fi să stau o săptămână departe de tot? Doar o săptămână fără nicio grijă. Una.
HugsLovePeace
>.<
No Comments