Who do you love?

Strigam astăzi pe stradă că mi-ar fi extrem de bine să nu mă mai îndrăgostesc pentru că-s prostănacă atunci când…, în rest sunt chiar mișto.

Timpul trece… 

Cu fotografiile celor trecute? Cu emoția filmelor văzute de-a lungul vremii? Cu câțiva oameni cu care uneori simt că nu mă conectez și pentru care alteori mi-aș da viața?  Cu regretele că n-am făcut ce mi-am dorit? Cu mulțumirea reușitelor? Cu buzele care-și doresc? Cu doruri? Cu cuvintele nespuse? Cu urmele pe corp? Cu vraful de cărți necitite? Cu lumea care nu se oprește niciun moment? Cu dorința de a zbura? Cu senzația trecătoare de libertate? Cu gustul berii pe limbă? Cu plămânii încărcați de tutun?

Nu, nu rămân cu nimic… 

Aș putea să rămân cu tine și să rezum toată viața mea la asta. La o siluetă care mă dezmiardă uneori. La o plamă care-mi mângâie coapsa dimineața. La un zâmbet morocănos. La o cafea în doi, prea fierbinte, prea dulce, dar ce contează?

Sunt câteva enigme ale căror chei n-am să le găsesc niciodată. Nici măcar la bătrânețe, cu gândul c-o s-o apuc întreagă la mine, pentru că atunci o să citesc război și pace și n-o să am vreme. Probabil că și tu ai făcut parte din aceste enigme, din moment ce câteodată întorc privirea și ridic din umeri. Doar că acum nu mai caut să-mi explic.

*** Ațipesc în bar cu capul pe masă. În bus. Pe bancă așteptând busul. Pe scaun bând cafea. Scriind liste.

În casa căsătoriei bate vântul. Astrograma a făcut lumină. M-am liniștit, problema nu e la mine, ci în astre. Și în ele scrie că noi doi nu vom fi niciodată…

 

Foto