You broke me so fix it, fix me!

Strașnică seară.

Sunt defectă și când sunt cu cineva și când sunt singură. Până nu demult credeam că trebuie să mă repare cineva, cineva cu mâini pricepute și suflet răbdător. De curând am realizat că nu există omul ăsta sau n-o să-l întâlnesc niciodată. Și probabil ar trebui să încep să mă resemnez și să-mi văd de viață mai departe.

Cumva îmi vine să-i cert pe toți. Dar nu pot. Aș vrea să nu mai aud pe nimeni și să nu mai văd pe nimeni și să dorm mult. Un somn lung, tămăduitor. Să mă trezesc într-o dimineață de vară, atfel de cum sunt acum, vindecată de frici. Și cineva să mă țină-n de mână.

I have dark scenes in my head.

Băi, aș vrea să existe în viața mea un om, unul singur, care să vină și să mă ia în brațe și să mă lase să plâng până mă zvânt. Un om care să mă mângâie pe frunte, să-mi spună că sunt moacă și c-o să fie bine tot. Un om bun care să înțeleagă că-s momente când sunt vulenerabilă și să nu mă eticheteze drept muiere proastă. Un om care să mă cunoască mai bine decât mă știu eu, să mă susțină, să mă ia așa cum sunt și să aibă încredere în mine. Așa cum încerc să fiu pentru alții. Un om care lasă deoparte orgoliul și înțelege că lupt de una singură cu morile de vânt.

Nu pot să plâng, că aș urla cu toată ființa mea plăpândă. Nu pot pentru că mă ustură ochii îngrozitor, de la pastile. Nu pot să sun pe nimeni și să spun ce mi se întâmplă pentru că sunt repezită: lasă, că așa e-n viață, ce atâta dramă, calmează-te… uateva, am ceva de trăit, îți dau eu un mail, dacă e.

Nu mă, nu e așa în viață și eu nu vreau să sufăr aiurea. Nu e așa și nu trebuie să doară.

Doamne, m-aș întinde în iarbă. Și-aș sta fără să aștept nimic.

E martie. Trecut de jumate. Și am senzația că am rămas prinsă-n timp. Atârn și nu se întâmplă nimic.
Sunt un șoarece prins de-o mână de fier. Și mă zbat să ies din cușcă. Și nu pot. Și sunt din ce în ce mai obosită.

aproape m-am îndrăgostit de cineva. dar acel cineva îmi zâmbește de departe. în semn de la revedere. lăsați dezamăgirile să vină la mine, m-am obișnuit cu ele. îmi trece și asta. cum mi-au trecut toate. și pe chip se nasc tristețile. și griul devine umbră-n privire. poate asta mi-e dat mie-n viața asta. să nu găsesc, oricât aș căuta, să nu găsesc. și să fiu mereu într-o luptă cu sine, când în beznă, când în lumină

o să murim la un moment dat și-o să ne pară al dracului de rău.

nimic.

(The Young Martyr – Guido Gagnacci)
Foto