You still are my blind side

Ți-aș scrie poezii, dar mi se face greață. Am încălcat pactul cu mine însămi. Și e abia 3 ianuarie. Mă ador.

Zac. Cu febră și muci. Cu tuse. Cu picături pe care le-aș pune în toate orificiile numai să-mi fie bine. Mă urăsc când sunt bolnavă. Și asta pentru că m-am lăudat că n-am răcit tot anul. Iaca, la doișpe noapte abia-mi țineam mucii-n frâu. Și-n multe poze apar cu șervețelul în mână, atașament la ținuta de seară.

Urăsc facebooku, dar eu am un talent aparte să dezvolt o dependență față de ce urăsc.

Am decis să mă las de fumat. N-am să reușesc.

Sunt în continuare vegetariană sau cum s-o numi că nu mănânc decât pește destul de rar. Și mi se pare că-s grasă. Dar asta doar pentru că-s bolnavă și zac. Ori o fi de la imunitatea scăzută de la lipsa de proteine? Na, că am dat-o în paranoia.

Aveam o glumă. Era amuzantă. Am zis-o când urcam treptele la metrou. Am uitat-o.

Au mai rămas doi tipi în viața-mi cu care sunt prietenă. Unul e în Asia și unul se pregătește să plece înspre. Restul au dispărut în mod misterios pe bază de avut/n-avut relații amoroase împreună. Iar ceilalți s-au însurat sau au crescut mari și și-au văzut de viețile lor.

Io n-am cerut nimic de la 2013 că am fost ocupată să aprind artificii. Și să nu leșin de la fum. Și bine că n-am făcut-o că mă apucau frustrările.

Cineva mi-a zis că mă plâng prea mult. Futu-i! Eu chiar încerc să fiu rezonabilă. Și să nu mă plâng mai deloc. Adică-s pe vibe bun tot mereu. De aia-i dezamăgesc pe cei care mă plac pentru blogul ăsta. În realitate nu-s nici afectată, nici bipolară și nici depresivă. Sunt chiar inexplicabil de fericită și nu, nu iau pastile, deși am pile la o farmacie și pot să iau xanax fără rețetă. Cică asta e prostie, așa-mi zic unii. Fericirea asta. Io zic că e o modalitate prin care supravietuiesc într-o lume de căcat, plină ochi de ipocriți. În fine, sunt un om sincer și nici asta nu e bine. Se spune. Eu am surzit de la răceală așa că nu aud. Nici nu văd. Numai bună!

Sunt un om intolerant. Și mă leg greu de oameni. Nu caut prietenii. Și cei care care-s prietenă abia mă tolerează. Sunt dificilă. Și răutăcioasă.

A murit Sergiu Nicolaescu și i-a luat pe toți iubirea de film românesc. O să uite cu toții după trei zile. Sau i-a apucat adorația față de capodoperele maestrului. A murit un om. Hai s-o lăsăm așa că devin hater și cică la asta mă pricep cel mai bine.

Mi s-a zis că am momente când am privire de criminal. Poate de aia nu agăț în cluburi.

M-am pupat. Anul trecut. E de consemnat aci. E o casă bântuită, pare-se. Că mă ia cu dragoste-n creier de câte ori merg la un party acolo. Și da, după care nu m-a sunat respectivul. Nu știu cum se numește asta. Ba știu. Că io am fost țărană și i-am repetat obsesiv că e awkward să ne pupăm. Pentru că lucrăm împreună și pentru că m-am tot dat la el vreme bună și n-a reacționat și acum sunt pe mood-ul: bye gone. Dar ne-am pupat și viața merge mai departe.

I kissed a boy and I liked it. N-are niciun sens.

Partea nasoală în tot e că urmează să stau sechestrată la domiciliu pentru următoarele zile. Long story short: medicul zice să stau în casa-mi, în patu-mi. Zis și făcut. Numai că mă iau gândurile. Și de vreo două zile ai revenit tu în peisajul minții mele. Și te evit și tu tot mai insistent. I hate you, dar după cum am specificat mai sus, a devenit o dependență. Aș vrea să te iubesc ca proasta sau să te evit toată viața. Nu pot niciuna și nici cealaltă.

io văd că scriu half english, jumate română că-s hipsteră.

noapte bună copii,

r.

 

Foto