Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

You still are my blind side

Ți-aș scrie poezii, dar mi se face greață. Am încălcat pactul cu mine însămi. Și e abia 3 ianuarie. Mă ador.

Zac. Cu febră și muci. Cu tuse. Cu picături pe care le-aș pune în toate orificiile numai să-mi fie bine. Mă urăsc când sunt bolnavă. Și asta pentru că m-am lăudat că n-am răcit tot anul. Iaca, la doișpe noapte abia-mi țineam mucii-n frâu. Și-n multe poze apar cu șervețelul în mână, atașament la ținuta de seară.

Urăsc facebooku, dar eu am un talent aparte să dezvolt o dependență față de ce urăsc.

Am decis să mă las de fumat. N-am să reușesc.

Sunt în continuare vegetariană sau cum s-o numi că nu mănânc decât pește destul de rar. Și mi se pare că-s grasă. Dar asta doar pentru că-s bolnavă și zac. Ori o fi de la imunitatea scăzută de la lipsa de proteine? Na, că am dat-o în paranoia.

Aveam o glumă. Era amuzantă. Am zis-o când urcam treptele la metrou. Am uitat-o.

Au mai rămas doi tipi în viața-mi cu care sunt prietenă. Unul e în Asia și unul se pregătește să plece înspre. Restul au dispărut în mod misterios pe bază de avut/n-avut relații amoroase împreună. Iar ceilalți s-au însurat sau au crescut mari și și-au văzut de viețile lor.

Io n-am cerut nimic de la 2013 că am fost ocupată să aprind artificii. Și să nu leșin de la fum. Și bine că n-am făcut-o că mă apucau frustrările.

Cineva mi-a zis că mă plâng prea mult. Futu-i! Eu chiar încerc să fiu rezonabilă. Și să nu mă plâng mai deloc. Adică-s pe vibe bun tot mereu. De aia-i dezamăgesc pe cei care mă plac pentru blogul ăsta. În realitate nu-s nici afectată, nici bipolară și nici depresivă. Sunt chiar inexplicabil de fericită și nu, nu iau pastile, deși am pile la o farmacie și pot să iau xanax fără rețetă. Cică asta e prostie, așa-mi zic unii. Fericirea asta. Io zic că e o modalitate prin care supravietuiesc într-o lume de căcat, plină ochi de ipocriți. În fine, sunt un om sincer și nici asta nu e bine. Se spune. Eu am surzit de la răceală așa că nu aud. Nici nu văd. Numai bună!

Blog irule.ro

Sunt un om intolerant. Și mă leg greu de oameni. Nu caut prietenii. Și cei care care-s prietenă abia mă tolerează. Sunt dificilă. Și răutăcioasă.

A murit Sergiu Nicolaescu și i-a luat pe toți iubirea de film românesc. O să uite cu toții după trei zile. Sau i-a apucat adorația față de capodoperele maestrului. A murit un om. Hai s-o lăsăm așa că devin hater și cică la asta mă pricep cel mai bine.

Mi s-a zis că am momente când am privire de criminal. Poate de aia nu agăț în cluburi.

M-am pupat. Anul trecut. E de consemnat aci. E o casă bântuită, pare-se. Că mă ia cu dragoste-n creier de câte ori merg la un party acolo. Și da, după care nu m-a sunat respectivul. Nu știu cum se numește asta. Ba știu. Că io am fost țărană și i-am repetat obsesiv că e awkward să ne pupăm. Pentru că lucrăm împreună și pentru că m-am tot dat la el vreme bună și n-a reacționat și acum sunt pe mood-ul: bye gone. Dar ne-am pupat și viața merge mai departe.

I kissed a boy and I liked it. N-are niciun sens.

Partea nasoală în tot e că urmează să stau sechestrată la domiciliu pentru următoarele zile. Long story short: medicul zice să stau în casa-mi, în patu-mi. Zis și făcut. Numai că mă iau gândurile. Și de vreo două zile ai revenit tu în peisajul minții mele. Și te evit și tu tot mai insistent. I hate you, dar după cum am specificat mai sus, a devenit o dependență. Aș vrea să te iubesc ca proasta sau să te evit toată viața. Nu pot niciuna și nici cealaltă.

io văd că scriu half english, jumate română că-s hipsteră.

noapte bună copii,

r.

 

Foto

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    lorelei34
    27 December, 2013 at 1:10 pm

    :))))

  • Reply
    Dan
    28 November, 2013 at 7:30 pm

    :))) figura esti! Mi-ar fi placut sa citesc asta de ziua mea :D

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.