Cînd te naşti te naşti plin. Mama îţi plămădeşte, încă din pîntec, o mulţime de daruri. Că-s genetice, că-s morale, nu te naşti gol. Mai vin şi ursitoarele dacă eşti norocos şi dacă într-adevăr te naşti înzestrat, poate şi tatăl îţi conturează vreun curcubeu.
Intri în lume cu capul înainte, de preferat fără vreun ajutor al forcepsului. Ieşi din marea caldă şi protectoare într-o lume care niciodată nu va fi pregătită pentru tine sau tu pentru ea. Ieşi plîngînd şi ştiind poate ce urmeză să trăieşti, atunci, preventiv îţi plîngi amarul.
Mama ta plînge, de fericire, de tristeţe, nici asta n-o putem şti.
Ieşi şi imediat îţi iei o palmă peste fund. Ca să ţii minte că e un pas înainte şi că lumea e dură din start. Nu te menajează nimeni dacă eşti mic, din contră, te calcă cu putere pentru a nu uita de unde ai venit şi cît măsori.
Creşti. Te înalţi, te maturizezi, îţi creşte păr prin diverse locuri, ţi se măresc membrele, îţi pui întrebări, îţi răspunzi, te îndrăgosteşti, îţi clădeşti idealuri, ratezi, pierzi, cîştigi, cauţi menirea, n-o găseşti, te deprimi, bei, fumezi iarbă, faci sex, mult sex, mai încerci cu menirea, nu vine, fucking karma, te întrebi, se lasă membrele, pierzi din nou, cade părul crescut, cel rămas se albeşte… mori.
Şi mori gol?
Cînd te naşti te naşti plin cu trăsături, că-s genetice, că-s morale… ce să mai? Nu te naşti ca prostul, ai instincte, ai îndrumători, ai un traseu.
Păcat că cu timpul ce moşteneşti se duce pe apa Sîmbetei. Mai mult, ignori ce ai primit sau le brodezi cît să fii primit în lume, le croşetezi, le aşezi pe căprării, pui măşti, le dai jos, schimbi forma feţei, culoarea hainelor, culoarea sufletului numai după moda lumii. Şi dacă părinţii şi ursitoarele sau vreun spirit suprem ţi-au oferit la naştere darurile cu care să reuşeşti în viaţă, pe parcursul vieţii le-ai lăsat în scutecul umed, le-ai îndosit jenat şi ai ridicat capul mîndru.
Păcat că te dai după lume în loc să faci lumea să se dea după tine. Păcat că mama ta plînge şi tatăl e prea beat să contureze şi-o dungă-n aer. Păcat că niciodată nu vei fi binevenit în lume.
7 Comments
trist
26 April, 2009 at 6:48 pmtrist
DeMaio
24 April, 2009 at 8:53 amViaţa asta este dată să fie trăită. Mai departe, cine alege să facă asta cred că are sub ce să tragă linie când vine sfârşitul.
Ralukaaa
24 April, 2009 at 8:38 amUn post deosebit…deosebit de trist! Poate viata asta este doar un antrenament pentru viata de dupa moarte! Sau poate daca am muri tineri in floarea varstei ar fi si mai mare tragedia…
Unii nu-si dau seama de sansa pe care au avut-o si pretuiesc iarba si bautura. Sunt atatia care traiesc in conditii mult mai triste si au putere sa zambeasca larg si sincer! Asta e mai trist!
lollitta
24 April, 2009 at 8:05 amin definitiv toata lumea asta tot din oameni e formata….. un prof de-al meu zicea ca avem toti bastonul de maresal in buzunar. doar ca nu toti il folosim…
bampi
24 April, 2009 at 7:32 amai multa dreptate in ceea ce zici tu aici, dar e si putin relativ. E adevarat ca parintii si copii nu ni-i alegem, dar totusi daca vrei sa fii intr-un anume fel eu zic ca poti s-o faci. corect nu?
jocktherock
24 April, 2009 at 6:10 ampai de ce e musai sa te autodistrugi: bei, fumezi iarba, te deprimi, bei…?
DeMaio
23 April, 2009 at 5:20 pmMi-e teamă să gândesc ceva după rândurile acestea.
Mai bine nu gândesc. Doar simt.