Confesiuni

Ziua I din ce urmează să fie viața mea

Am pus toate lucrurile în cutii și-n bagaje. Le-am înghesuit și le-am sortat. Am scos, am pus înapoi, iar am scos. Am rememorat proveniența fiecărui obiect care nu mai avea loc și după ce am cântărit ”gravitatea” pierderii a reușit să intre în bagaj. Sau nu.

Este un test destul de mare pentru un fel de colecționar pentru că trebuit (totuși) să las în urmă anumite obiecte care aveau o anumită poveste. Nu le-am mai putut lua pe toate. Ce exercițiu al maturizării… să înveți să sortezi experiențe, oameni, senzații, doruri, dar mai ales să înveți ”să lași să plece” (sună mai bine în engleză: let it go). Am avut nevoie de răbdare cu mine, înainte de culcare și primul lucru când deschideam ochii a trebuit să-mi reamintesc că este cel mai bun lucru pe care l-am ales. Dintotdeauna m-au măcinat îndoielile.

Cel mai amuzant este că deși îmi plac schimbările, nu-mi plac. Sunt deopotrivă curioasă și speriată. Sunt deopotrivă optimistă și pesimistă.

Invoking-the-Heart-of-the-WildAm ajuns aici. N-am crezut niciodată că o să ajung în UK pentru că, deși mi-am dorit dintotdeauna să plec, nu am avut niciodată o destinație concretă. Și de câte ori se ivea ceva la orizont, părea că este ceva exotic. Probabil că toate trebuie să aibă un început, așa că Geoagiu Băi de UK (așa numesc eu orășelul unde ne aflăm) e un început drăguț.

Aș vrea să pot scrie despre frici, că sunt o grămadă. Dar nu-mi vin. Nu-mi vine nici ceva romantic. Nici o metaforă din aia grea. Este doar o conștientizare a fiecărui minut, o prezență aproape totală în prezent. N-am mai avut de ceva vreme asta, cunoscută fiind pentru lumile mele ideale.

M-a întrebat cineva dacă mai fac film? Dacă fac film aici? Care e planul. Planul e că nu am niciun plan. Momentan. Îmi permit să mă acomodez cu spațiul, locul, oamenii. Și noua mea situație. Planul e să go with the flow (uau! n-aș fi crezut s-o zic așa convinsă). Să scriu, să evoluez, să citesc, să mă dezvolt. Suficient cât să mai fac un film la un moment dat și să nu-mi mai fie frică de el.

Sunt aici cu omul meu.
Și mi-e bine.

 

Cu bine, de departe,

Artist: Andy Kehoe

 

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply
    Horea
    30 October, 2015 at 4:46 pm

    …. tuuuuu…. mie chiar imi pasa.

    • Reply
      Evergreen
      3 November, 2015 at 4:39 pm

      Te-am căutat pe google, Horea. voiam să văd omul căruia îi pasă. mulțumesc.

  • Reply
    Horea
    19 October, 2015 at 8:02 am

    Muha ha haa! In sfarsit s-a hotarat si Roxana sa faca si altceva inafara eternelor lamentari. A schimbat aerul cu unul mai nashpa in Uk.
    Partea buna e ca a schimbat locul si in mod clar si norocul o sa urmeze. Deja imi frec palmele, gata cu posturile plangacioase pe blog, urmeaza experiente noi si o lunga si interesanta perioada de invatare. Mai ca sunt invidios…
    Ahhaaa, acuma cum o sa te mai plangi la terapeut? Ca bani pt unu din uk n-ai si pe skype sedintele sunt fake ca la videochat. :))))

    Felicitari… Sincere felicitari… astept cu interes vesti de la tine. Fii si tu mai generoasa cu detaliile.

    Successsssss!!!!!

    • Reply
      Evergreen
      22 October, 2015 at 1:23 pm

      uau, nu știam că e cineva atât de supărat de lamentările mele pe blog…
      mulțumesc, să fie!

  • Reply
    Oana
    6 October, 2015 at 8:19 am

    Welcome to the UK!
    Good luck with your new adventure :)

    • Reply
      Evergreen
      6 October, 2015 at 9:05 am

      Thank you!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.