Confesiuni

Dosarele Epstein si socul existential

Bai, traim o raca existentiala de cativa ani incoace. Ori a luat-o lumea razna, ori toti algoritmii ne targeteaza sa ne dea cortizol cu galeata? Eu nu-mi iau dopamina din tiktok, imi iau anxietate si stres. Orice site de stiri sau platforma de social media deschid ma doboara . E dezastru. Copii abuzati, presedinti pedofili, crime, atacuri armate in scoli, animale schingiuite, invazii, protestatari ucisi…

nu stiam ce fericiti suntem in 2019

Pentru mine de la pandemie incoace lucrurile au fost intr-o tensiune constanta. Totul e rau, lumea e dezbinata, incrancenare si abuzuri… dar cumva invatasem sa supravietuiesc, sa ma conving ca pot da bine lumii, ca-l cresc pe Kazi sa fie bun si intelept, ca putem gasi solutii, ca asa a fost dintotdeauna si ca lumea a invatat sa mearga mai departe.

Pana au publicat dosarele Epstein. Si mi-a pus capac.

Mi-a dat-o in piept, in stomac, in creier, in inima. Si nu am intrat in amanunt. Am vazut cateva postari cu explicatii, am citit cateva dintre declaratiile victimelor, opiniile unor oameni, niste poze printre care una cu o fetita lipita cu mainile de masa…

Am cautat sa fiu cat se poate de rationala, sa accept ca asta e lumea in care traim si copiii sunt sacrificati. Dar m-a luat jalea aia mare. In primul rand, ca mama, m-a distrus. Imi vine sa-l inchid pe Kazi intr-un glob de sticla si sa-l tin protejat acolo. Oricat incerc sa-mi spun ca nu e el si sa fac aceasta diferenta, ma uit la el si efectiv mi se face rau cand ma gandesc la anii de tortura din vila lui Epstein. Senzatia asta viscerala de ura si rau am avut-o si cand am citit A Little Life, pe care n-o recomand, tocmai pentru ca e extrem de explicativa.

Asa ca nu stiu. Nu stiu cum lumea poate sa mearga inainte stiind ca exista astfel de retele de trafic si abuz de copii si bebelusi, dar si de adolescente minore. Ca nu a fost un nebun intr-o temnita, ci o groaza de oameni bogati si unii dintre ei chiar destepti care au facut parte din aceasta grupare. Ca nu exista scuza ca era in anii ’90 si era mai permisiv, in conditiile in care in 1996 a fost prins cu poze cu minori.

Si totusi, totul a continuat pana in 2018. Si in ultimii ani s-a tot cerut sa se faca publice dosarele. Si iata, s-au facut publice. Si? Trump e inca presedinte. Si lumea continua sa fie.

Nu stiu cum sa ma trezesc si sa-mi mai spun ‘o sa fie bine’ cand e clar ca e greu sa fie bine. Ca nu exista de fapt o justitie pe care sa te poti baza, ca sunt unele tari care au inceput unele investigatii, dar deja banuim ca n-o sa se intample nimic. Nu stiu cum sa nu-mi mai fie greata si frica. Nu stiu cum sa nu fiu devastata si revoltata ca e tot acest rau pur si brutal in jurul nostru pe care nu-l putem pedepsi nici cand il gasim.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.