Ascult cartea Am uitat sa fim fericiti pe Voxa si, desi nu e cea mai buna carte din lume, mi-a dat asa o tema de gandire. Cat de mult ne schimbam? Si cat suntem pregatiti sa acceptam ca versiunile noastre vechi s-au dus in alt univers?
De exemplu, n-as fi zis vreodata despre mine ca voi asculta carti. Efectiv! Cand imi spuneau oamenii ca asculta carti interpretate de actori, aveam mereu impresia ca ‘eu niciodata n-as’. Iata-ma la a treia carte ascultata (si nu, nu e o reclama Voxa, am ajuns foarte intamplator sa am cont la ei). Si-mi place!
Cred ca schimbarile astea vin si din nevoia de adaptare. Am ajuns sa ascult carti, pentru ca am prea putin timp disponibil sa citesc (Kindle sau carte fizica), dar merg mult pe jos. M-am saturat de podcasturi, asa ca am mutat timpul spre ceva care-mi tine creierul ocupat si ma ajuta sa-mi deschid mintea spre alte lumi.
Cartea asta e despre o tipa care cade si se loveste la cap si uita ultimii ei 10 ani din viata. Si Alice din momentul din prezent nu se recunoaste absolut deloc in Alice de acum 10 ani. De la haine, forma corpului, bijuteriile alese si modul de a iubi. Si m-am dus si eu pe calea amintirilor sa incerc sa-mi amintesc cum eram la 30 de ani. Ei bine, aveam parul rosu, alt stil vestimentar (nu stiu daca neaparat un stil) si eram alt om. Dar la 20?
In ultimii ani nu mi-am schimbat doar gusturile, de exemplu port aur galben si nu doar ca port, dar sunt pasionata de bijuterii de aur. Cine ar fi zis? Nu-l suportam! Dar m-am schimbat la un nivel mai profund. Nu doar prin prisma faptului ca am devenit mama si sotie, dar asa interior, cred ca toate experientele traite si toate esecurile si reusitele au reusit sa recladeasca un alt om. Bineinteles, pe niste valori si fundamente pe care inca le pastrez (loialitate, familie, prietenie, iubire, intelegere, protejarea naturii, placerea de a bea vin – nu neaprat in ordinea asta – hehe).
Cert e ca e normal sa ne schimbam. Nu stiu cat de brutal ar trebui sa se intample, dar cu cat suntem mai tineri, cu atat spunem mai des ‘eu niciodata n-as’. Nu am crezut ca voi vrea sa adopt un caine, eu declarandu-ma o persoana care iubeste piscile si doar pisicile. Si de caini imi era cumplit de frica, asta pentru ca m-a alergat Rex (cainele cartierului) de nenumarate ori, gata-gata sa ma muste de fund.
Acum, uitandu-ma inapoi, cred ca daca el chiar voia sa ma muste, chiar reusea.
In fine, uitandu-ma inapoi, imi dau seama ca aeram extrem de vehementa in gandurile si trairile mele. Credeam ca o sa raman pentru totdeauna cu iubitul cu care eram atunci sau ca o sa mor singura, in perioadele in care eram singura. Credeam ca o sa fiu asa sau altfel, nu era ceva la mijloc. Aveam zero fluiditate.
Pe cand acum, la 40 (aproape 41 de ani) am impresia ca exista o multime de oportunitati si optiuni si schimbari si directii, incat imi permit sa ma razgandesc des. Poate pare ca sunt de neincredere, dar am multa experienta adunata sa stiu ca viata te face flexibil, oricat incerci sa te opui. Asa ca nu ma mai opun. Accept ca sunt in punctul asta (tristete, bucurie, probleme financiare, reusite, distractie, oboseala, anxietate etc) si accept si ca e nevoie sa-l las sa fie. Daca sunt lucruri la care trebuie sa lucrez, lucrez, dar nu ma mai sochez de mine. Nici nu ma mai minunez asa ca inainte – cred ca venea si dintr-o naivitate.
Si mai mult, accept ca oamenii sunt etape. Wow! E o batalie mare in mine. Se bate acceptarea pe teritoriul loialitatii. Dar castiga viata. Da, ma gandesc la oamenii cu care am petrecut momente dulci si amare, mai ales daca social media mi-i aduce sa le vad bucati din viata din care nu mai fac parte, dar nu mai sufar. Nu mai caut momentele sa inteleg de ce s-a rupt si cum am gresit. E OK. Sunt oameni pe care i-am iubit, dar pe care nu i-am mai inteles. Si probabil nici ei pe mine, daca am ajuns aici.
Asa ca nu mai zic – eu niciodata n-am sa. Toate usile sunt deschise, desi cred ca eu niciodata n-am sa cumpar o haina de blana. Sau n-am sa votez PSD. Desi, nu stii in ce imprejurari ajunge omul sa incalce tot.
Sa citez din fiul meu: e primavara. e senin. e soare. toti suntem fericiti.
Cu bine,
No Comments