canicula şi bătrânii

Nu am nimic personal cu oamenii în vârstă, deşi câteodată reuşesc să mă scoată din sărite. Mai ales prin mijloacele de transport în comun, dar asta e o altă poveste.

Acum am o problemă, însă. Canicula asta e criminală. Se discută despre ea pe toate posturile şi deja ne-a intrat în reflex “cum să ne ferim de caniculă”. Ştim orele când trebuie să stăm ţintuiţi în casă şi că trebuie să bem apică. Dacă suferim de inimă, mai grav, nu ieşim nici în ruptul capului.

Cei nevoiţi să iasă (că deh, viaţa nu e perfectă) îşi blesteamă zilele, dar pensionarii? Ce caută oamenii ăştia pe străzi la orele alea crâncene?

Nu zic că dacă eşti pensionar nu ai viaţă şi nu trebuie să ai activităţi, dar nu cred că-s atât de urgente. Şi chiar dacă ar fi, trebuie să fii conştient că viaţa e mai importantă decât o “treabă”. Parcă-s toţi copii mici. Nu fă aia, exact aşa fac. Şi după aia leşină pe stradă sau prin staţiile de autobuz şi se vaită că ce bătrâni şi neajutoraţi sunt ei.

Ambulanţe nexam. Dacă te apucă să naşti nu are cine să vină să-ţi dea o mână de ajutor că trebuie să fie să ia tensiunea oamenilor inconştienţi care băbănăie la ora unu prin oraş. La peste 35 de grade celsius când asfaltul sfârâie şi aerul este irespirabil.

Oameni buni. Nu-i de glumă. Se moare de la căldură. Am văzut doar o mie de ştiri cu titlul ăsta. Treaba aia cu “nu mi se întâmplă tocmai mie” nu se aplică. Moartea nu face o selecţie anume, ci-l prinde pe ăl mai slab. În ecuaţia asta, bătrânii sunt primii vizaţi. Urmează copiii, dar prefer să cred că părinţii sunt oameni cu creier şi nu-i lasă să se dea în leagăne în miezul zilei.

Eh, cam atât.
Eu era să mor pe la şase jumate seara pe biclă. Dristor – Moşilor. Dar asta pentru că nu am condiţie fizică.