Anul ăsta se fac 5 ani de când tot scriu aici.
“Cam slăbuţ pentru un blog de cinci ani” îmi spunea cândva cineva. Da, aşa este!
Intră o mână de oameni şi-mi scriu gânduri. Şi oamenii ăia îmi scriu cu sufletul.
Am un wordpress în coadă şi un rank inutil. Deci aproape că nu exist în lumea asta mare şi virtuală. Ia-ţi domeniu .ro să fii băgată în seamă. Băgată în seamă de cine? O să-mi iau şi din ăla să fiu în rând cu lumea, mnah.
Nu am lucruri mari de zis şi deşi citesc articolele “cum să fii un blogger mare” eu prefer să fiu un blogăr mic şi să-mi înşir angoasele fără să mă gândesc ce vor unii să citească sau cum să fac să rămân în top sau cum să şochez etc.
Eu mă bucur şi de 100 de unici şi de 500. Pentru mine e şocant că mă citesc mai mult de trei oameni şi pentru asta voi fi recunoscătoare veşnic. Pentru unii contează de la mie în sus. Abia atunci ai “dreptul” să te numeşti blogăr.
Să fie!
Şi deşi sunt codaşă şi am trafic inexistent aici am cunoscut oameni adevăraţi cu care am împărţit momente. Că e .ro sau .wordpress sau weblog sau blogspot, asta n-a contat. Că sunt citiţi de 1000 sau 1 nu contează. Că sunt în top 100 zelist nu mai zic. Am cunoscut oameni cu care mă văd pe stradă şi mă îmbrăţişez, oameni care m-au ajutat fără să clipească când a murit tata, oameni care mă sună şi mă întreabă de sănătate şi care-mi trimit cărţi cadou de ziua mea… Ah!
Nu-mi place să ies la evenimente specifice. Prefer un garaj şi o salată de fructe unei ieşiri oficiale între blogări. Eu mă simt ciudat când oamenii mă prezintă “Evergreen” că parcă zici că nu-s tot eu. Nu-mi place să mă fălesc cu ce scriu pentru că de multe ori sunt banalităţi, de viaţă…
Nu surprind cu nimic.
Îmi doresc să mă citească milioane de oameni şi să simtă cu mine. Aş minţi să zic că nu…
Îmi doresc să trezesc emoţii şi nu să stârnesc controverse virtuale.
Îmi doresc să transmit ceea ce am în buricele degetelor.
Dar blogul ăsta o să fie citit din scoarţă în scoarţă când (peste nişte ani) Evergreen o să ia un Oscar sau o să lanseze o carte excepţională sau o să-l pupe pe Bruno Mars. Nu?
14 Comments
Zamfir POP
24 September, 2010 at 6:27 pmBlogul este o treabă personală. Deci, nu încape comparaţia cu alte bloguri. Pentru că suntem unici, fiecare!
Ai prins foarte bine rostul unui blog: te bucuri chiar şi de trei vizitatori. Înseamnă că, cel puţin, pentru cei trei eşti O PERSOANĂ IMPORTANTĂ!
Eu sunt al patrulea!
Tomata cu scufita
23 September, 2010 at 12:29 pmO singura corectare am de facut. Conteaza daca e .wordpress sau .weblog. Nu de alta, dar pe weblog iti pierzi comentariile, si nu din cauza ta :P
Altfel, mult timp 5 ani si iti doresc sa scrii inca 5 cel putin. :) Ca mie imi place si citesc cu drag. :)
LiaLia
21 September, 2010 at 10:34 pmDraga mea, pentru mine ești Rocs Evergreen, un om pe care mi-e tare drag să-l citesc, mă regăsesc în multe din scrierile tale, în gânduri, în bucurii și momente mai tensionate. Și sunt foarte fericită că am reușit să te cunosc și la mutriță (deși cam pe scurt, poate ne mai vedem până plec). Să știi că am luat personal menționarea salatei de fructe de mai sus :) Te pupez tare tare și continuă să fii tu însăți, scrie cu aceeași pasiune și pentru 1 și pentru 10.000 de cititori.
Moroi
19 September, 2010 at 2:29 pmAm uitat să pun “” (ghilimelele) …Bineînţeles că nu sunt.
Evergreen
19 September, 2010 at 1:44 pmMoroi – eh, nu-s chiar prostioare :))))
Moroi
19 September, 2010 at 12:27 pmDe la mine ai numai respect… Rezonez cu toate gândurile tale. Şi asta nu pentru a masca o oarecare impotenţă on-line. Ci pentru că aşa e starea de fapt. Văd nişte banalităţi înfiorătoare la “blogări mari” şi citesc nişte prostioare care mă ating la corazon la “blogări mici” (exemplu: articolul de mai sus). Bravo.
Evergreen
19 September, 2010 at 10:58 amLiz – :) e un fel de oftat
Forever – mulţumesc draga mea
forevergreen
19 September, 2010 at 10:56 amTu n-ai fost niciodata un blogar mic, trust me! :)
Si ai putea sa le zici vreo doua celor care te deranjeaza, sau sa-i ignori cu stil! :D
Stii ce urmeaza, n-are rost sa ma repet!
Viata e frumoasa, iar tu esti o viitoare regizoare de succes!
Abia astept sa fiu in sala la premiera primului tau film…incognito, of course! ;)
Liz
19 September, 2010 at 9:31 amMie postul mi-a sunat a oftat lung. Continua in stilul tau… e cea mai buna varianta si pentru tine si pentru noi care te cititm. Hug cald, draga Evergreena!
Evergreen
19 September, 2010 at 8:23 amPiticu – Puuuuuuuuuuuup
Scorpio – si te imbratisez
piticugras
19 September, 2010 at 5:42 amproasto! m-ai emotionat… mai taci naiba,.
scorpio72
19 September, 2010 at 5:34 ammie imi place sa te citesc..deci cum scrii..intru si citesc de multe ori,fara sa comentez nimic..nici nu trebuie mai mult..
nu conteaza ca esti mic sau mare..important este sa ai ce spune..
citesc si bologgeri importanti(cum spui tu) si multi nu ,,imi spun nimic”..
deci..lasa tu grija asta si ai grija de noi,sa ne umpli sufletul cu lucruri frumoase.
te imbratisez.
Evergreen
18 September, 2010 at 9:34 pmTu Flurino draga – >.<
tuflurina
18 September, 2010 at 9:20 pmTu scrii frumos si din suflet. Eu una zic ca e mult mai important sa ai niste cititori “fideli”, care te citesc cu drag, decat sa ai o multime de oameni care intra doar ca sa se bage in seama, sa mai faca niste linkuri sau sa te injure.