Din viata scapa cine poate

Secvente

Copilul nehranit

Am 32 de ani si (nu mai) sunt un copil.
Uneori ma razgai, mananc inghetata si dau pe mine, ma patez cu cirese sau ma enervez si-mi vine sa bat din picior. Alteori sunt adult. Uneori se trezeste copilul din mine si in loc sa-l resping, am nevoie sa il inteleg si sa-l ingrijesc ca sa se maturizeze si sa nu mai ai aiba accese inexplicabile de furie. La finalul zilei, ca-mi place sau nu, adultul responsabil pune capul pe perna. Copilul doarme de la noua. Alegerile mele sunt ale mele, greselile la fel. Si duc o batalie continua intre ce vreau eu sa cred ca e bine, si ce e de fapt in realitate.

Prieteniile si comunicarea

Nu sunt fanul relatiilor superficiale pentru ca am nevoie sa scot din demoni, sa-i pun pe tava, sa-i disec impreuna cu oameni mai rationali si mai obiectivi decat mine. Ideea e sa-mi rezolv o parte din ei. Sa mai spal din dulap. Unele relatii au disparut din viata mea tocmai pentru nu am avut capacitatea sa ne ascultam. Ne auzeam, doar. Si-n zgomotul infernal al unui oras supraaglomerat, toate vorbele s-au dus in vant si-n claxoane. Altele au ramas. N-a fost usor pe nicio parte. Am depus eforturi sa supravietuim si sa vedem partile bune, chiar si atunci cand erau foarte putine la numar.

Iubirea 

“Iubirea pentru tine a fost catalizatorul care m-a ajutat sa trec peste depresia pe care o aveam”.  Cred ca iubirea pentru om este menita sa ne faca sa fim mai senini. Sa zambim mai mult, sa ne placa viata intr-un alt fel. Dar ca toate relatiile, vine la pachet cu nevoi. Multe, multe nevoi. Am invatat din relatiile anterioare sa spun ce ma framanta, chiar daca pare o prostie sau o vulnerabilitate. Intentia nu este sa ma ascund si sa cresc flori de mucegai, intentia e ca omul cu care sunt sa-mi dea o mana de ajutor sa ies din impas. Nu iese mereu. Ca ma enervez si fac spumele marii. Nu iese mereu ca eu spun alta, pe partea cealalta se aude altceva. Nu iese mereu ca uneori devin isterica si incoerenta si-mi vine mie sa-mi dau una dupa ceafa. Dar incerc sa fac sa (ne) iasa.

Singuratatea

Frica mea suprema a fost frica de moarte. Spun a fost pentru ca am reusit s-o dau la pace cu ideea asta. Si prin pace inseamna ca uneori ma sperie tare si paralizez si alterori sunt foarte relaxata cand discut despre asta. Cumva sunt pregatita. Frica mea de moarte se traduce prin alte multe frici. De singuratate, de inaltime, de apa foarte adanca, frica de neiubire, de abandon si tot asa. Toate fricile astea vin la pachet cu frustrari si ganduri. Ca nu sunt suficient de buna, de inteligenta, de amuzanta, de frumoasa, de slaba, de generoasa, de empatica. Ca esuez ca om, sora, fiica, sotie, prietena, cetatean. Si odata ce-am intrat in vertij, greu gasesc iesirea. Daca petreceam mai mult timp singura, as fi fost mai prietena cu mine si probabil as fi reusit sa ies din impas de capul meu. Dar n-am petrecut. Am fugit de mine cat am putut si-am cautat mereu sa-mi spuna altii. Si poate altii nu aveau chef. Sau poate nu erau acolo. Abia cand am crescut mai mare am invatat sa cer mai mult de la mine si mai putin de la ceilalti. Invat sa (ma) dozez.

Bestia

Sunt momente cand sunt o bestie. Dar ca sa trezesc leoaica trebuie sa se fi intamplat ceva ingrozitor. Bestia n-are limite, n-are empatie, n-are compasiune. Vrea doar sa se apare. Si sa raneasca. Vrea razboi.

 

***
Imi amintesc ca eram la o terasa in Centrul Vechi si ai tipat la mine. Eram intr-o stare proasta de foarte multa vreme si nu stiam s-o spun pe nume. Probabil eram obositoare, era neplacut sa petreaca cineva timp cu mine. Imi amintesc ca m-ai pus la zid si m-ai facut sa ma simt un om mic pe care-l poate strivi oricine. Poate chiar asa eram. Am avut un nod in gat. Am tipat si eu. Nu mai stiu concret ce ne-am zis, dar n-a fost usor pentru nicio parte. Ne-am vazut de vietile noastre. M-a durut pana in maduva oaselor si m-am simtit abandonata fix atunci cand as fi avut nevoie sa nu fiu. Atunci  mi s-a parut cea mai mare tradare, azi realizez ca fiecare om are propriile limite si ca si eu iau pauze de la oameni atunci cand simt ca nu mai pot. Nu stiu daca am depasit complet pentru ca daca inchid ochii vad terasa si parca-mi tresare putin inima din mine. Apare iar un nod in gat.

***
Ma uit la oamenii pozitivi si incerc sa invat de la ei. Oamenii care nu sufera sase ani dupa o drama. Oamenii care nu poarta pica. Incerc sa inteleg care e mecanismul lor de functionare si cum il aplica in existenta de zi cu zi. Cum de se pastreaza in continuare senini, chiar si atunci cand si-o iau in freza. Incerc sa ii descopar si sa aplic la mine. Dupa cum bine m-am obisnuit, nu-mi iese (mereu).

_______

O sa vina un moment cand se aseaza apele, cand cerul se potoleste, cand devenim mai lenti.
Si-n vremurile alea ne vom da cu totii seama ca viata e o selectie naturala si scapa cine poate.
O sa vina un moment de liniste cand vom realiza ca ce e raul cel mai rau acum, a fost de fapt un bine.

Cover foto: Andrei Leonte
Cu bine,