…don't you leave me

Azi m-a durut pieptul pentru câteva secunde. Pentru că se simte singur.
A fost puțin, scurt, intens, ca un junghi menit să-mi amintească.

Apoi am bătut din picior pe melodia asta, dar nu am luat-o la goană pe străzi și nici nu am plâns cu isterii. Nu m-am tăvălit pe asfaltul înghețat, ci am bătut din piciorul drept aproape calm, pe lângă ritm, mimând versurile. Nu am sunat pe nimeni să mă victimizez. Oh, mă uit în geamul autobuzului, am crescut mare.

O floare cu mai multe nuanțe de albastru și alb strălucitoar, cu frunze ondulate de un verde crud, cu petale moi și gustoase, cu irizații în formă de fluturi se ofilește cu fiecare zi. Îi mai cade o petală, se mai îngălbenește o frunză. Se veștejește și se transformă în smoală lipicioasă și greoaie. Ca o ciumă care învăluie sufletul. Ca bubele dulci care apar pe buzele nesărutate la timp.

Sufăr de lipsă acută de flow și parcă-mi pare că mă apasă o criză depresivă de ordin minor care se va diminua odată cu venirea primăverii. Nu mă pot motiva să fac orice. Inerția mă împinge să apăs play să mă uit la seriale, deși privesc în gol și mintea mi se oprește brusc. Nu mă pot apropia de cursuri pentru că-mi vine să vărs. O durere de cap se tolănește nestingherită, de câteva ore bune, dezastru pe birou, oja roșie e plesnită pe unghii și poftă de tutun. Am teme de scris și nu pot articula nici măcar un titlu. Nu mă pot gândi decât la ziua în care mă urc în tren și plec.

Dacă-mi fac cărare pe mijloc se poate observa cu ușurință un smoc de păr alb. Nu-i bai, există vopsea roșie care mimează fericirea. Sunt atât de bestie încât îmi reprim orice fel de sentiment de dor. Cum mă ia cu fiori cum îmi iau figura la șuturi. Cu siguranță fac parte din categoria masochiștilor care s-ar biciui singuri.

Și ca să fie ca-n filme mi-ar plăcea ca seara să se desfășoare așa. Eu inertă în canapea, prefăcându-mă că scriu teme. O poftă acută de tutun. Mă suni. Ai luat două cafele de la mec, dar s-au răcit până ai ajuns la mine. Și mi-ai luat și mizeria aia de plăcintă cu vișine. Cobor. Bem cafelele, mânc plăcinta, fumăm țigările, mă ții în brațe, eu mă plâng că mi-e frig. Îmi spui c-o să fie bine și eu o să te cred pe cuvânt. Ne strângem tare. Plecăm fiecare acasă. Cu un zâmbet pe chip.

Realitatea e asta: inertă în canapea, scormonesc după motivație și încropesc două proiecte. fac sport. iau cina (2 morcovi și un măr). fac un duș. mi-e frig. beau cafea. citesc. apoi citesc karenina. mă enervează. dorm. nu visez nimic. nu schițez nimic.

 

HugsLovePeace
>.<