eu pot!

Eu pot să-mi înfrîng temerile. Într-o bătălie justă, pot!

Eu pot să alerg în depărtări. Şi pot să ating cu mîini de copil orizonturi. Pot să mă caţăr în nucul bătrân de pe deal, pe înserat şi pot să mă tem să cobor.

Pot să zîmbesc pur şi simplu.

Şi pot să-mi prind flori în părul scurt. Chinuindu-mă. Fîstîcindu-mă. Rugîndu-mă să stea măcar pînă la apus.

Pot să te văd pe uliţă şi să roşesc. Asemeni unei tinere pure. Neştiute.

Şi pot să culeg strugurii aşezată pe vine. Din cînd în cînd, aproape sătulă, să mai mănînc cîte un bob. Doar să ştiu că senzaţia e reală.

Din dealul grădinii pot să-mi iau avînt pînă în vale. Picioarele să-şi  piardă controlul într-o fugă frenetică. Acolo să găsesc cîţiva bulbi plini cu mac atît de negru, încît în palma albă să pară nefireşti. Şi să mănînc cu poftă palme întregi de mac care să-mi rămînă stoici între dinţi. Să mă prefac nebună de la opiu.

Pot să mă sui în mărul de Sfîntul Ilie. Şi să cad din el în iarba scurtă. Să-mi frîng clavicula şi s-o pun în gips.

Şi pot să mă aşez pe spate pe pământul umed. E rouă, încă. Să adorm cu o albină dîndu-mi tîrcoale sau făcînd forme stranii din norii trecători.

Sau poate pot să mă împiedic în bezna nopţii. De-o piatră pierdută şi ea de rubedenii. Să cad în mijlocul ogrăzii şi să rîd de ispravă.

Pot să mă reîndrăgostec în fiece zi. De tine. De ieri. De amintiri.

Şi pot să beau ţuică cu un pahar murdar, în pădure la Blidaru. Să mă strîmb de la tărie. Şi mai apoi să-mi aprind un assos udat de ploaie şi să tuşesc. Să mă înec cu fumul greu. Să rîd. Să aprind un foc lăudîndu-mă că am pupat un ţigan sau să te plimb la cazematele în ruine.

Pe înserat să ascult Metallica trăgînd aievea din assos-ul umed cu o urmă de mîndrie aşezată pe chipul timid.

Eu pot să retrăiesc ce-am trăit cîndva, doar dă-mi şansa.