Filme: An Education şi Entre les murs

În ultimul timp am tot văzut filme.  Şi vechi şi noi. Din cele noi le-am căutat pe cele de la Oscaruri pentru a vedea pe ce se mai dau premiile anul acesta. Am ales două filme care implică adolscenţi, dar care sunt croite la poluri opuse.

An Education
Dramă
Regie: Lone Scherfig după un scenariu de Nick Hornby

Cu: Carey Mulligan şi Alfred Molina

Carey Mulligan, o Audrey Hepburn contemporană a jucat exemplar! Tînăra actriţă a reuşit să mă impresioneze că am decis s-o mai caut în diverse producţii, nu degeaba a căpătat şi-un BAFTA.

Filmul nu m-a surprin cu nimic special. Mi-a amintit de un altul, Juno. Mi-a plăcut umorul britanic şi simplitatea firului narativ. Complicaţii puţine, emoţie light. Mi-a plăcut de două ori mai mult că nu am trăit mici drame adolescentine şi că nu am plîns cot la cot cu tînăra părăsită timp de o oră. Peste etapa asta s-a trecut rapid.

Plotul este şi el simplu: prin anii şaizeci o tînără “tocilară” învaţă pentru Oxford. Nu-şi doreşte viaţa plictisitoare englezească, ci nebunia Parisului, însă tatăl tău, un om sever, o obligă să studieze. În viaţa ei apare David. Normal că i se aprind călcîiele şi că renunţă la şcoală pentru a se mărita. Normal că la 17 ani nu te măriţi, ci mergi la Oxford.

Jenny, protagonista noastră nu era speriată de părinţi, ci îi repezea cu replici pline de acid şi cinism extrem de amuzante. Nici nu şi-a tăiat vreun braţ. A reacţionat precum orice om cu capul pe umeri. Finalul putea fi altul. Nu ştiu care, dar altul.

Foto: www.moviecitynews.com

Entre les murs
dramă
Laurent Cantet

Filmul mi-a plăcut foarte mult pentru realismul său, dar şi pentru naturaleţea cu care actorii (cred că amatori) au reuşit să-şi joace rolurile. Cantet a filmat din mînă şi a reuşit să creeze o stare. Deşi pe mine nu a reuşit să mă apropie de vreun personaj anume, poate doar empatie pentru profesor, m-a ţinut ţintuită scaunului pînă la final.

Este vorba de o clasă dintr-o şcoală de la periferia Parisului unde sunt studenţi de rase şi culturi diferite. Profesorii luptă aprig să-şi înveţe studenţii, însă de cele mai multe ori eşuează. Personajul principal este Francois Begaudeau care predă franceza, un tip slăbuţ, bănuiesc eu gay şi extrem de răbdător.

Normal că avînd în subordine o clasă nervoasă, fără bune maniere şi cu un comportament ce lasă de dorit profesorul îşi pierde şi entuziasmul şi cumpătul.

Pe mine m-a luat rîsul cînd am văzut ce era în sala de clasă. Mi-am amintit de şcoala generală şi era cam tot aşa. M-am liniştit cu gîndul că nu numai în Romînia se întîmplă astfel de “evenimente”, dar cu siguranţă Cantet ar fi făcut un film mai impresionant aici.
Filmul a luat Palme d’Or-ul în 2008.

Foto: www.brokenprojector.com

Vizionare plăcută!