Iau țigara între degete. O privesc. Nu înțeleg ce a funcționat atâta între noi? De fapt ca-n orice relație, după o vreme te obișnuiești. Da, dar ce a fost în capul meu? Îmi amintesc prima țigară. Era Assos și am fumat la țară, cred că aveam vreo doișpe ani. Mi se părea atât de cool să fac asta, încât m-am chinuit multă vreme să fumez. Vreo două veri la rând fumam când mergeam la bunici. Aș fi fumat orice, nu prea făceam diferența între țigări, probabil și paie.
În prima zi de școală la liceu mi-am luat un pachet. Atunci am considerat că am crescut, am devenit matură. Plus de asta în continuare mi se părea că-mi dă un aer aparte, că-s cool, sexy, teribilistă.
Au tot trecut ani. De-a lungul lor m-am tot lăsat. Ba o lună, ba câteva săptămâni. Uneori mi se întâmpla să refuze corpul să bag nicotina, alteori rațiunea-mi spunea că iubirea dintre noi două este o iluzie. M-am reapucat de fiecare dată, bazându-mă pe diverse motive, scuze.
Nu am fumat niciodată la nervi, stres. Nici ca să mă relaxez, adică pot să mă relaxez în cap fără să-mi aprind una. Nu fumam la cafea și dacă eram acasă și treceau câteva zile fără să fumez, nu era o dramă. Alteori mi-aș fi dat și sufletul pentru o țigară, mă chinuiam să fumez când era bolnavă sau dădeam ultimii bani pe țigări.
În tot timpul ăsta am crezut că-mi place. Că îmi place obiceiul, că ador pauzele de țigară și gustul ei îmbinat cu cel al cafelei. Că țigara e modalitatea prin care oamenii socializează mai ușor, că e ca un atu al meu. Pachetul de țigări era o prelungire a mea, fără să mă întreb vreodată serios, ce naibii fac?
Apoi mi s-a întâmplat exact ce s-a întâmplat și cu carnea. N-am mai putut. Însă de data asta s-a unit cu n-am mai vrut. Nu știu dacă e semnalul corpului meu că se pregătește să fie părinte, nu știu dacă acum am devenit cu adevărat matură și am înțeles că nu am nevoie de o țigară să mă simt bine, cool, matură, artistă-n cap. Nu știu dacă cei aproape 14 ani în care am tot fumat/pufăit mi se par mulți de tot. Nu știu dacă o să mau fumez, eu aș vrea să nu. Să scap de asta pentru totdeauna.
Dacă aș putea să dau timpul înapoi asta n-aș fi făcut-o.
Nu mi-aș fi aprins celelalte 30 de țigări care mi-au displăcut, dar pe care m-am chinuit să le fumez ca să mă fac plăcută.
Nu este despre asta-n viață.
Am realizat că nu-mi place gustul, nu-mi place că-mi miroase gura, că tușesc, că-mi miros hainele. Am realizat că țin în mână un drog de care sunt dependentă pe care pretind că-l iubesc. Se spune că un fumător rămâne pe veci fumător. Greșit. Un fumător renunță la fumat și devine nefumător, dar asta trebuie să știe și el și să nu tânjească mereu la țigară.
Nu țin predici. Fiecare e liber să facă și să fumeze ce vrea.
Însă, dacă e cazul să am o opinie legată de fumatul în spațiile publice, ei bine voi fi de acord. M-am săturat să înghit fum, să put a fum când ajung acasă, să fiu nevoită să-mi spăl părul de fiecare dată când petrec mai mult de două ore într-un bar.
Deci până aici ne-a fost. Trebuie să pun capăt acestei relații, oricât mi-ar fi de greu.
5 Comments
Lavieenmarie
28 January, 2013 at 5:46 pmEu stiu ca sunt nefumatoare deja, dar acum fumez simtind ca imi fac oarecum de cap intr-un mod tampit. Simt si dependenta. Nu sunt prietena cu ea. Ne tachinam acum! Insa, cred cu tarie ca nicotina estedrogul cu puterea cea mai mare de a manipula, inrobi si insela eul. Nici macar denumirea de drog nu nu ne-o permite. Incepand de la cele mai mici aspecte pana la cele care conteaza mai greu, libertatesi sanatate, ne pacaleste des si pe foarte multi. Dar, da! Fiecare sa-si exercite cu discernamant Rrolul de sclav si stapan! :*
Evergreen
28 January, 2013 at 4:29 pmOuf, imi placea fetita.
Cristi
28 January, 2013 at 9:56 am“am înțeles că nu am nevoie de o țigară să mă simt bine, cool, matură, artistă-n cap”.
Felicitari, nu mai esti fetita :D.
julie
28 January, 2013 at 8:34 amMie chiar imi place..e una dintre voluptatiile vietii mele..cu toate cele negative,este o placere…nu ma conduce insa :) nu e nicio tragedie sau disperare cand nu este,dar este o placere cand este…sunt hedonista, stiu!Si carnea imi place si multe altele…dar,important asta este sa ne dam seama ce ne place,ce ne face mai mult bine decat rau..ce ne aduce plus in viata fara sa ne conduca :D si sa traim asa cum ne place!Nu sunt dependenta de nimic,dar ma bucur de tot ce-mi place si pot avea,fara sa ma aiba…e asa frumos cand fiecare ajunge la adevarul lui si la prioritatile sale personale…din fericire sunt si diferite!:D
Evergreen
28 January, 2013 at 8:38 amIntentia mea n-a fost sa-i judec pe cei care fumeaza si mananca carne sau traiesc altfel decat mine… :) Si eu am crezut ca e o placere si ca nu sunt depenedenta de nimic, dar am realizat apoi ca nu era vorba despre asta. Ca m-am manipulat sa cred asta din alte motive, insa mna. Fiecare ajunge in punctul in care realizeaza ce e mai bine si mai bun pentru el. Eu consider ca fumat e nasol pentru toata lumea, insa depinde si de atitudinea fumatorului