Operația de deviație de sept și miturile sale

Da, acum două săptămâni și ceva m-am internat frumos la un spital de stat și am trecut prin prima mea operație. Pentru că am cotrobăit internetul după informații pe care nu le-am găsit grupate și pentru că am mulți oameni care au această problemă, am decis să povestesc despre experiența operației de deviație de sept, cornete și sinuzită maxilară + încă două chestii pe care nu le știu, în trei pași (nu foarte simpli):

Diagnostic, analize și programare

Știam că am deviație de sept de foarte multă vreme. Starea mea s-a înrăutățit când m-am mutat în UK când respiram foarte greu pe nas, mai ales seara. Am refuzat să pun Bixtonim sau Olynth. Am primit niște spray-uri cu steroizi, dar totul a fost inutil. Am revenit în țară și am luat trimitere de la medicul de familie, am fost la un control O.R.L. (se uită în nasul tău și, dacă e nevoie, bagă o țeavă metalică să vadă în interior – nu doare foarte rău, dar o e senzație de disconfort) și mi-au dat trimitere să fac CT.

Am făcut programare la o clinică, am mers la CT (stai vreo 10-15 minute într-un tub, până la brâu, nu ai voie să te miști și dacă ai claustrofobie e o senzație cam nasoală, dar durează rezonabil de puțin). M-am întors cu CT-ul la medic, urmând să mă programez pentru operație. Fiind un spital de stat, medicii nu au timp să sta să explice fiecărui pacient ce se întâmplă la operație, cum se întâmplă etc. De obicei, un medic rezident se ocupă de asta, dar când mergi să te internezi. Și dacă ești ca mine, vrei să știi de dinainte la ce să te aștepți. Eu n-am știut, de aia am scris, să aibă alți oameni informații.

Din cauza haosului din viața mea am reușit să mă programez pe 11 iunie. Primul mit e că nu se fac operații vara. Se fac oricând, dezavantajul verii este căldura, care e vasodilatator și dacă nu ai grijă va curge sânge din nas.

Internarea, operația și scoaterea tampoanelor

Luni m-am prezentat la spital pentru internare. Mergi să faci o fișă, apoi te repartizează la un salon, te schimbi în haine de ”spital” (eu nu aveam că nu știam că rămân) și mergi la analize. Mi-au făcut teste pentru alergie la antibiotic, analize la sânge și EKG. Apoi a venit un medic rezident cu care am completat o fișă lungă și care mi-a explicat cât a putut el de bine care e treaba cu nasul și cum vor arăta zilele mele în spital. Teoretic vineri aș fi ieșit din spital și joi (la 48 de ore de la operație) se vor scoate tampoanele (scriu mai jos despre experiență). Fiind un spital de stat nu știi exact când intri în operație. Au prioritate urgențele și cancerele.

M-a văzut medicul care urma să mă opereze și mi-a explicat ce am, ce intervenție va face. N-am prea înțeles că era multă lume acolo care se uita în nasul meu. Mi-a verificat dinții. Nu m-am prins pe loc de ce, dar am aflat după că e pentru intubare.

Marți m-a luat medicul rezident și am coborât la blocul operator. Am așteptat în sala de reanimare, loc unde m-am zgâit la oamenii care își reveneau din anestezie. A venit medicul anestezist cu care am stat puțin de vorbă și care mi-a zis că s-ar putea să mă simt rău după anesteție.

Am intrat în sala de operație. M-am pus pe pat. Mi-au pus branula (moment în care mi s-a făcut rău – nu suport gândul de ace în corp), mi-au lipit chestii pe corp și au vorbit cu mine, încercând să mă ajute să mă calmez. Simțeam inima în stomac. O doamnă asistentă foarte de treabă mi-a spus să mă relaxez pentru că starea cu care intru în anestezie este starea cu care mă trezesc. Eu am încercat, dar nu mi-a ieșit. Am simțit o gheară în ceafă și dusă am fost.

M-am trezit că mă striga cineva. Pentru câteva momente am fost high și mă uitam la oamenii din paturile de lângă, care așteptau să intre. Am încercat să le spun că e OK, doar că la câteva minute am vomitat un castronel de sânge. Mă ustura groznic în gât (de la intubare), eram lipsită de vlagă (nu puteam să țin singură recipientul de vomă) și amețită, cu nasul plin de tampoane… eram o splendoare-n iarbă.

Frica mea de dinainte de internare, pe lângă ideea de spital și branulă, era că o să-mi fie rău de la anestezie și o să vărs, și având nasul astupat o să mă sufoc cu vomă și o să mor (știu, fiecare cu filmele lui). Pe de altă parte mă relaxa și gândul că n-oi fi chiar eu ultima fraieră să moară în spital cu atâția oameni în jur.

Mi-am revenit destul de greu, moment când m-a dus un brancardier în salon. Am încercat o glumiță cu el, am râs. Eram cât de cât OK, până m-a pocnit marele rău.

Pe scurt, am vomat o zi, am dormit foarte greu în prima noapte, a doua zi am semi-zăcut, mi-am revenit abia joi. Doamnele asistente m-au ținut pe antibiotic, paracetamol și algocalmin, nu mă putam deplasa singură, nu puteam să fac mai nimic. Îmi era oribil de cald, apoi îmi era extrem de frig, îmi curgeau ochii (glandele lacrimare erau blocate), îmi curgea nasul, mă durea groaznic în gât (e bine să aveți Tantum sau ceva spray)… și tot așa. Nu am putut mânca mai nimic o zi, de miercuri am început să mă simt mai binișor, joi eram deja sprintenă și fără dureri în gât.

***SCOATEREA TAMPOANELOR

Joi dimineața mi-a dat medicul rezident niște picături să-mi pun în nas, ca să mai umezim tampoanele. Vreo două ore mai târziu le-a       scos din nas. A încercat niște anestezic local, dar pentru mine n-a funcționat. Durerea în sine nu e atât de nasoală, dar sunetul tampoanelor, care pare că ies din creier, sângele care țâșnește, presiunea care scade, usturimea și durerea au făcut să fiu aproape de leșin.

Oamenii reacționează diferit. Unii leșină direct, unii anunță (eu), alții nu simt mare lucru, alții se sperie, alții doar strigă etc. Nu e o regulă ca experiența scoaterii tampoanelor să fie chiar o traumă. Pentru mine ăla a fost un moment nașpa, dar recuperarea a fost mai traumatizantă.

Am stat cu tampoane reci pe nas. Din momentul scoaterii tampoanelor se bagă încontinuu Rhinoil și apă de mare. Se fac spălături, se suflă nasul etc. Mucoasei îi ia între 4 și 6 săptămâni să-și revină. O săptămână trebuie să stai ferit de fum, praf, tutun, alcool, efor fizic. Vei primi concediu medical. Dar și apoi e bine să ai foarte mare grijă de nas pentru că, deși e o operație minim invazivă și se face endoscopic, e o zona foarte sensibilă și dureaza recuperarea.

Vineri m-au externat. Nara dreaptă avea edem, așa că am avut de luat pastile Medrol – deci nu am avut voie să mănânc sărat 5 zile.

Tot vineri am aflat de MEȘE. Nu știam că după operație mai trebuie puse meșe umede și aspirate nările. Ei bine, după toată trauma nazală, gândul că iar mi se bagă ceva în nas mi-a dat daună. Mi-am revenit în cap și am trecut și peste acest moment. Se bagă meșele, se stă cu ele 15 – 30 de minute, se scot și se aspiră nările. Doar că distracția continuă…

Tratament, meșe, aspirare

Medicul rezident a zis că recuperarea e foarte importantă și că trebuie pus Rhinoil și sare de mare „la greu”, ceea ce am și făcut.

Duminică am mers la camera de gardă, am pus iar meșe. A fost puțin inconfortabil, dar OK.

Am observat o chestie la toți medicii care îți repetă că după scoaterea tampoanelor restul e floare la ureche. Ei bine, nu e. Nasul e sensibil, orice atingere e dureroasă (eu am grefon în vârf și e oribil de dureros), în interior e iritat totul, sunt firele, încă te pui pe picioare de după anestezia generală și statul în spital, e super iritantă etapa asta.

Am mers și luni. Am pus iar meșe. Nasul arăta OK, dar simțeam că e ceva în neregulă… însă nu am știut ce anume, am crezut că e doar un simptom post operator.

Faza e că trebuie să stai în casă toată săptămâna și să ai grijă. Dar daci ai poprire de la ANAF și un guvern incompetent, ieși din casă. Așa că s-ar putea sa fi fost vina mea că mi s-a blocat o nară și am ajuns sâmbătă la camera de gardă. Scoteam secreții verzulii și nu mă simțeam bine (greață, amețeli). Mi-a pus meșe (am ieșit plângând de durere) și mi-a dat antibiotic pentru că făcusem o infecție.

Am avut o mare panică atunci când o farmacistă mi-a zis că pare tratament de stafilococ. Luni am revenit la spital la control și meșe. Eram deja la limită. Simțeam că clachez. Teoretic pui de două ori meșe, apoi scoți fire și la revedere. La mine a durat mai mult. Nasul arăta mai bine, nu părea nimic înfricoșător. Tot luni am început și munca, așa că trebuia să fiu bine!

Am continuat tratamentul, spălăturile, curățările și azi am revenit la (speram eu) ultimul control. Nasul e OK. Mi-au scos firele (ușor inconfortabil) și mai trebuie să merg peste două săptămâni la (sper eu) ultimul control, când sper să primesc un rezultat pozitiv.

Răspunsuri la eventualele întrebări:

• Respir pe nas, nu respir 100% pentru că nu e refăcut nasul și pentru că, bănuiesc eu, trebuie să mă resetez să respir corect
• Nu te trezești vânăt, nu se folosește daltă și ciocan – te trezești cu nasul de câteva ori mai mare plin de tampoane
• E normal să ramână o tuse (se scurg secreții în gât), e normal să fie coji, sânge și să scuipați sânge (la mine a durat vreo două săptămâni)
• Se poate călători cu avionul după operație, dar e bine să aveți apă de mare și Rhinoil, dacă se înfundă urechile
• E bine să încercați să respirați pe nas, aerul face bine (asta a zis azi un medic specialist)
• Dorm mai bine și mă trezesc mai odihnită (înainte mă trezeam noaptea că mă sufocam sau să beau apă că mi se usca gura)
• Nu, nu am dat nicio atenție nimănui, am luat niște bomboane pentru doamnele asistente care s-au comportat exemplar
• Aș mai face asta, dar nu la spital de stat

Baftă la deviație!

PS: Mulțumesc soțului meu care a fost un erou și m-a suportat în toată perioada asta și tuturor oamenilor dragi care au venit la mine. A contat enorm :)