prea multă dramă

prea mult patetism. ne ia starea de greaţă, nu?

oricât aş scrie eu despre suferinţa mea oamenii caută aici tot jucăriile sexuale. sau se cred pe ştrase. visează viaţa în dubai sau ochiul lui horus. şi alte minunăţii de gen. păi nu mai bine mă reprofilez să scriu bancuri cu sex? aş fi mai ok.

când eram praf emoţional (când eram mai mică şi mai moacă) mă tundeam. mă ciopârţeam singură. supărările treceau. freza rămânea. acum gătesc. azi am gătit: supă de pui, cartofi franţuzeşti, varză călită şi carbonara. şi numai în perioade din astea îmi ies delicioase. la desert am renunţat. am îngheţată.

sunt plesnită virtual că nu păstrez misterul. că-s prea pe faţă. că bla bla. citeam la Delaskela nişte rânduri şi i-am răspuns “Ma uit si eu in paginile din anii trecuti si uneori (ciudat) nu-mi amintesc ce-am vrut sa spun. Ce m-a determinat sa scriu acele cuvinte… Tocmai pentru ca din teama nu spun lucrurilor pe nume.”  mi-ar plăcea să pot să spun totul pe şleau şi să nu-mi pese că frâng inimi. cred că e destul să mi-o frâng pe-a mea.

o să înfiinţez magazinul de inimi frânte. şi o să le repar. eu singură. pentru că am observat că cu alţii mă descurc impecabil. la mine mă poticnesc.

oamenii mă cred un om fericit când mă întâlnesc pe stradă. poate sunt şi nu mă prind eu cum stă treaba.

am ajuns la un punct pe care-l credeam departe. la puncul ăla când pur şi simplu eşti epuizat să simţi şi-ţi bagi un picior şi apoi pe-al doilea şi adio. acolo am ajuns. e frig, dar măcar ştiu ceva cu certitudine.

telefonul nu o să mai sune. s-a făcut al dracu.

am două codiţe noi.

iupi! va iubesc!

>.<