Ma vei privi cu ochii mici si rugatori. Ma vei implora sa te ajut. Vei fi imbatranit de vreme si pedepsit de soarta , dar vei pastra aceeasi aroganta care te va consacra in mine. Nici macar atunci nu vei fi umilit pe deplin, dar voi avea rabdarea sa privesc cum viermii iti vor gadila coastele si cum ochii plini de aroganta vor deveni speriosi.
Ti-e frica sa mori? Ti-e frica de Iad? Toate cuvintele tale, toate noptile in care m-ai facut sa plang si sa am cosmaruri , toate rugile urcand treptlele, toate reprosurile si toate gandurile se vor intoarce insutit si te vor lovi ca un bici plin de spini.
Cate feste iti poate juca intunericul… iti mai amintesti? Eu imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri… cate feste iti poate juca alcoolul… Iti mai amintesti de fiecare sunet si de fiecare umbra? Iti mai amintesti cum tremurai ?
O sa mori si o sa platesti…
Ma rogi sa te ajut, vrei putina apa, asa-i? Primul instinct este sa-ti dau… umanitatea asta… dar in drum spre bucatarie trec prin mine cateva faze si ma razgandesc, ti-am zis de atatea ori ca vei avea nevoie de mine si m-ai renegat , acum ridica-te si i-ati.
Ti-e frica asa e ? Si mie mi-a fost…O sa mori incet, o sa fii constient, o sa regreti toate vietile pe care le-ai luat in batjocura, ai sa vezi ce inseamna sa mori si abia atunci ai sa ma vezi pe mine.
Calatorie sprancenata printre taramurile inflacarate.
No Comments