Mai învăț și eu câte ceva…
În viață avem oameni pe care-i adorăm. Că așa ni s-a pus nouă pata. Și lor le înghițim mizeriile, călcatul pe cap, stările proaste, pms-urile, zilele de nesomn, glumele nesărate… pen’că, după cum spuneam, îi adorăm. Ei sunt conștienți de asta și noi suntem conștienți de locul nostru, dar fiecare se complace în situație – la final e o stare de bine… sau măcar iluzia ei.
Ăla de e adorat știe că oricât întinde coarda și se fâțâie cu preșul, celălalt va fi prezent la apel, iertându-i micile reacții convulsive de spume și nervi. Ba, nici nu trebe să-și ceară iertare.
Se consideră, pe o scară ierarhică a junglei sociale, că ăla de le înghite e mai slab.
***mie-mi plac paradoxurile și-mi plac și paharele pline sau golite pe un gâtlej însetat***
Cu cât adori mai mult, cu atât accepți mai multe și inversul se aplică. Adică, spuneți cu mine, cu cât scade intensitatea sentimentului de adorație, cu atât te slăbești din strânsoarea tălpii pe gât.
Paradoxul e că în urma acestui proces de eliberare nu mai rămâne nimic. Fiecare-și ia catrafusele și se cară departe ca să-și lingă rănile. Fiecare se victimizează în propriul colț, deși uită că atât cât fost, a fost datorită sau din cauza acordului tacit dintre cei doi.
Aici mai vine o teorie de a mea cum că într-o relație sunt doi oameni (nu mă refer la orgiile emoționale de prietenii de grup) și că dacă unuia i se taie de celălalt și vrea să se care din viața lui, celălalt ar trebui să-i înfigă o scobitoare în ochi. (Eu am ochelari de vedere, alminteri aș avea scobitori suficiente cât pentru o nuntă tradițională cu sarmale). Uite-așa te trezești într-o dimineață că ăla de lângă tine e urât, prost și face cafeaua prea amară și te cari. Pace ție!
Și ca să fiu sinceră, mie-mi convine mai mult rolul de adorată, eu fiind mereu însetată de atenție. Asta nu înseamnă că sufăr mai puțin, dar măcar sunt mai sus c-o treaptă pe acea scară ierarhică inexistentă, de fapt (doar în capul meu analitic) și asta-mi mângâie cumva orgoliul nemăsurat.
Uite, mă pot atinge astfel de melodii și fără să le aplic imaginativ pe cine știe cine.
Hai mă că se poate.
HugsLovePeace
>.<
7 Comments
Degradare morală și-o țuică fiartă « Evergreen
27 February, 2011 at 4:14 am[…] și iubire sufocantă la început. Preaslăvirea. Perioada de asimilare a informațiilor despre celălalt. O perioadă de liniște și bine. […]
Evergreen
31 January, 2011 at 8:55 pmDeea – o sa scriu atata timp cat am ceva de zis. Ma bucur ca-ti place
Rux – ma bucur ca am fost acolo
Piticule – drag imi esti!
Deea
31 January, 2011 at 8:39 pmE ciudat sa citesti un blog.. care cu fiecare postare te descrie. Pe tine si starile din momentul ala. :) Sa scrii mereu, te rog. :p
Melodia.. minunata.
Rux
31 January, 2011 at 7:59 pmMa bucur ca ai scris despre asta. Aveam nevoie sa citesc.
piticugras
31 January, 2011 at 7:48 pmhmmm. cam mult suflet pui. semeni mult cu mine si de aia ma disperi.
o vaza sparta nu o sa mai fie ca inainte. porneste de la ideea asta.
Evergreen
31 January, 2011 at 6:39 pmmultumesc, dar nu.
Cypy
31 January, 2011 at 6:38 pmBuna, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!