Cele mai importante trei femei din viaţa mea (I)

Am trei femei pe care le ador şi pentru care aş merge pînă-n iad şi apoi pînă peste orizonturi, pentru care mi-aş scoate inima din piept şi aş da-o fără regret, pentru care nu există suficiente cuvinte menite să fie aşternute aici.

Prima este bunica mea. Bunică despre care am tot vorbit. Bunica mea este Vitoria Lipan înzecit.

Mamă a cinci copii, dar prima fată a plecat repede de lîngă ea. Soţie credincioasă care şi-a condus soţul pe ultimul drum acum mai bine de zece ani. Bunică cu poale-n brîu şi poveşti pînă noapte tîrziu, severă şi totuşi plină de dragoste a şapte nepoţi. Străbunică plină de energie a cinci mogîldeţe.

Bunica mea a simţit războiul pe pielea ei. În timpane i-au şuierat gloanţele şi pragul i-a fost trecut de soldaţi ruşi violenţi. Sub ochii ei tatăl său a fost bătut pînă la un pas de moarte. Bunica mea, o femeie tradiţionalistă mi-a zis să-mi urmez fericirea şi să nu plec urechea la convenţiile sociale. Are cele mai potrivite cuvinte în cele mai grele momente. Bunica mea miroase a salcîm de toamnă tîrzie şi a fîn proaspăt cosit. Miroase a trifoi cu patru foi, a grădină de legume, a puişori aurii şi a clătite uriaşe. Bunica mea învîrte mămăliga pe plită ca nimeni alta şi face un borş moldovenesc demn de cartea recordurilor. Bătrîna şi iubita mea bunică şi-a îngropat toţi fraţii şi uneori se dă bătută în faţa vieţii. Boala, singurătatea, strigătul pămîntului muncit cu greu, dorul, tristeţea o doboară cîteodată. Se îmbărbătează singură cu gîndul la noi. Alinarea ei.

Cînd îi aud vocea e ca şi valul mării care se sparge lin de ţărmul umed. Bunica mea este o femeie extraordinară, un dar divin, un exemplu de curaj şi putere, o femeie care cu simple doua mîini poate crea universuri şi zîmbete.