Din viata

Cele mai importante trei femei din viaţa mea (I)

Am trei femei pe care le ador şi pentru care aş merge pînă-n iad şi apoi pînă peste orizonturi, pentru care mi-aş scoate inima din piept şi aş da-o fără regret, pentru care nu există suficiente cuvinte menite să fie aşternute aici.

Prima este bunica mea. Bunică despre care am tot vorbit. Bunica mea este Vitoria Lipan înzecit.

Mamă a cinci copii, dar prima fată a plecat repede de lîngă ea. Soţie credincioasă care şi-a condus soţul pe ultimul drum acum mai bine de zece ani. Bunică cu poale-n brîu şi poveşti pînă noapte tîrziu, severă şi totuşi plină de dragoste a şapte nepoţi. Străbunică plină de energie a cinci mogîldeţe.

Bunica mea a simţit războiul pe pielea ei. În timpane i-au şuierat gloanţele şi pragul i-a fost trecut de soldaţi ruşi violenţi. Sub ochii ei tatăl său a fost bătut pînă la un pas de moarte. Bunica mea, o femeie tradiţionalistă mi-a zis să-mi urmez fericirea şi să nu plec urechea la convenţiile sociale. Are cele mai potrivite cuvinte în cele mai grele momente. Bunica mea miroase a salcîm de toamnă tîrzie şi a fîn proaspăt cosit. Miroase a trifoi cu patru foi, a grădină de legume, a puişori aurii şi a clătite uriaşe. Bunica mea învîrte mămăliga pe plită ca nimeni alta şi face un borş moldovenesc demn de cartea recordurilor. Bătrîna şi iubita mea bunică şi-a îngropat toţi fraţii şi uneori se dă bătută în faţa vieţii. Boala, singurătatea, strigătul pămîntului muncit cu greu, dorul, tristeţea o doboară cîteodată. Se îmbărbătează singură cu gîndul la noi. Alinarea ei.

Cînd îi aud vocea e ca şi valul mării care se sparge lin de ţărmul umed. Bunica mea este o femeie extraordinară, un dar divin, un exemplu de curaj şi putere, o femeie care cu simple doua mîini poate crea universuri şi zîmbete.

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply
    Azul
    28 January, 2010 at 4:45 pm

    Bunica noastraaaaa:X:X Cea care ne cauta peste tot cand dispaream de acasa, cea cu care mergeam la piata si cu care mancam dulciuri. De abia astept sa mergem la ea:D

  • Reply
    Maria
    28 January, 2010 at 3:25 pm

    Mie mi-e aşa dor de ele… ferice de cei ce încă le au.

  • Reply
    Freyja
    28 January, 2010 at 2:23 pm

    Imi aminteste de bunica mea!
    Foarte frumos povestesti!

  • Reply
    alessya20
    28 January, 2010 at 8:12 am

    Superb :X din pacate bunica mea nu mai este … :( sa fie sanatoasa bunica ta si sa iti fie alaturi multi ani :*

  • Reply
    TwiTiSh0r
    27 January, 2010 at 3:07 pm

    Pup evergreena si bunica ei! Bunica mea nu`i asa, dar e a mea :) Happy tu .. si cand mananci clatite d`alea uriase sa te gandesti si la mine :P

  • Reply
    evergreenstory
    27 January, 2010 at 2:58 pm

    :) nu plange…

  • Reply
    Alina
    27 January, 2010 at 2:57 pm

    M-ai facut sa plang! Nu-i corect!
    Sa ne traiasca toate, Doamne ajuta!

  • Reply
    evergreenstory
    27 January, 2010 at 2:50 pm

    @ Ana – planuiesc s-o vizitez in februarie

    @ Ragio – puuuup

    @ Dana – sa dea Dumnezeu

    @ Rebelu’ – poate si pt mine ar fi daca ar trebui sa vorbesc de cei mai importanti trei barbati in viata mea

    @ Shmeny – :( imi pare rau

    @ Machiaveliq – eh… de doua ori

  • Reply
    machiaveliq
    27 January, 2010 at 2:38 pm

    eh….

  • Reply
    shmeny
    27 January, 2010 at 1:05 pm

    esti foarte fericita ca ai bunica, evergreen. eu nu am avut bucuria. si de aceea cred ca sunt mai saraca, macar cu un sentiment

  • Reply
    rebelu
    27 January, 2010 at 7:21 am

    asta pentru mine ar fi o intrebare incuietoare! :)

  • Reply
    Dana
    26 January, 2010 at 4:16 pm

    Cu siguranta bunica ta este o femeie extraordinara; sa fie sanatoasa si sa traiasca ani multi !

  • Reply
    raggio
    26 January, 2010 at 12:22 pm

    :) Frumos!

  • Reply
    Ana
    26 January, 2010 at 8:16 am

    Foarte frumos ai vorbit de ea…zambeam la fiecare cuvant pe care il citeam. Cand am ajuns la final, eram mai vreau sa citesc despre bunica ta. Sa iti traiasca si sa fii mandra de ea si cand ai ocazia fa-i cate o vizita ca sigur se va bucura.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.