De ce stăm în relații nefericite?

Deși gradul de sociabilitate a scăzut considerabil odată cu înaintarea în vârstă, nu pot să mă izolez complet de oameni, așa că din când în când mai dau nas în nas cu viețile lor.

Și nu pot să nu observ că oamenii sunt triști. În relațiile lor de cuplu. Se vede de pe Pluto că nu sunt bine, că sunt mai multe momente neplăcute decât momente bune, că se cicălesc și se jignesc, că ar prefera să fie oriunde în altă parte.

Și atunci de ce stăm?

De ce stăm ani în șir lângă cineva cu care nu suntem compatibili? De ce stăm lângă cineva care ne irită mai mult decât ne face să ne simțim bine? De ce ne atașăm orbește de cineva care trezește în noi durere în loc de sentimente de iubire?

De ce atunci când dă să plece ni se sfârșește inima? Că știm în sinea noastră că nu ne potrivim. De ce tocmai validarea de la acel om ne ridică pe un piedestal ca mai apoi să ne izbească de pământ? Când știm că e zdrențe totul între noi.

Pentru că suntem rupți în interior

Pentru că suntem bucăți rămase necusute. Fărâme de suflete. Pentru că ne e frică. Dacă n-o să ne mai iubească nimeni, niciodată? Dacă asta e iubirea pe care o merităm? Dacă rămânem fără aer? Dacă murim singuri, ai nimănui? Singuri… Dacă suntem urâți și răi, proști și insensibili și suntem norocoși să ne vadă cineva? Dacă suntem niște monștri cu chip de om?

Pentru că sperăm că o să se schimbe

Pentru că ne luptăm cu noi înșine, cu demonii celuilalt, cu realitatea și gândurile, doar-doar se schimbă situația. Pentru că ne încrâncenăm într-o bătălie deja pierdută. Pentru că adevărul ne doare mai tare decât realitatea în care trăim. Pentru că minciuna e sfântă.

Nu o să se schimbe nimic. Uneori relațiile sunt bazate pe fundamente mucegaite. Uneori ne legăm de cineva nu pentru că acel cineva ne trezește sentimente calde, ci pentru că există, s-a uitat la noi și-am zis bine. Și ținem strâns. Ori poate ne-a făcut să ne simțim bine la un moment dat. Ori pentru că ne oferă confort financiar. Sau poate din când în când vine la pachet cu un sex foarte bun. Dar apoi totul e distanță.

Pentru că nu știm cine suntem în afara celuilalt

Nimic nu se schimbă dacă nu ne schimbăm noi. Dacă nu începem o exorcizare interioară. Dacă nu ne punem în fața oglinzii și ne dăm seama unde am greșit, ce ne-a determinat, unde ne îndreptăm. Dacă nu analizăm microscopic relația în care suntem prinși. Dacă nu evaluăm corect nevoile și nebuniile noastre. Dacă nu ne dăm un sens propriu și personal și nu ne atașăm de drumul altui om.

Nimic nu se schimbă.
Și tot mai multe cupluri umblă stafii prin oraș.
Cu o durere mare în piept.

Foto @roxeverfilm