Ne îndrăgostim. Începem o relație. Iubim. Se stinge pasiunea. Se încheie relația. Urmează perioada de iubireură, perioada când avem senzația că am scăpat dintr-o cușcă, când ieșim în oraș și le spunem celor din jur despre cât de bine ne este. Există momentele când avem atâta adrenalină în noi că am sări în gol, fără nicio coardă. Trece și perioada asta și reluăm discuția cu cel lăsat în urmă.
Începe de la ce mai faci, hai să încercăm să rămânem prieteni. Numai că omul lăsat în urmă are legături strânse cu noi. Ele nu se rup de pe-o zi pe alta, doar dacă au fost fragede de la început și atunci nu mai contează. Cu omul ăla am râs, ne-am ținut de mână și am făcut dragoste. I-am spus bucuriile și tristețile noastre, ne-a văzut în cele mai intime și penibile momente, ne-a cunoscut cele mai intense gânduri și frici. Omul ăla ne-a fost scut și roșu aprins și gri ploios. Ne-a fost de toate pentru un anumit timp.
Așa că omul ăla apare din nou în viața noastră. Și el ne face să ne simțim acasă, mă rog, oarecum. Începe totul surprinzător de ușor, ne trezim că-l ținem de mână, că facem dragoste cu el, că îi suntem alături și totuși ne mințim că nu suntem împreună. De teamă de a nu suferi sau a ne simți îngrădiți.
Continuăm relațiile terminate și prelungim o dulce agonie pentru că ne este greu să găsim omul potrivit care să ne facă să ne simțim acasă. Așa că întindem cât putem coarda și ne jucăm de-a baba oarba, doar-doar nu se prinde nimeni că am mai fost acolo. Sunt rare situațiile când doi oameni despărțiți se regăsesc și rămân iubiri veșnice, atât de rare că aproape-s incredibile. Dar sunt tot mai dese non-relațiile când doi oameni au fost, dar nu mai sunt și totuși se poartă unul pe celălalt.
Ne ascundem după definiții și termeni și refuzăm să acceptăm realitatea. Unde zace un pat gol, o cameră goală, absența cuiva drag. Preferăm să luăm bucăți din trecut și să le așezăm în prezent pentru că e mai simplu așa, pentru că nu ieșim din zona de confort. Dar ne mințim, măi. Știm cu toții că e doar un balon de săpun, că se va sparge și ne va împroșca pe toți cu și mai multă mizerie.
Poate de aia vedem în jur tot mai multe chipuri împovărate, tot mai multe cupluri care păstrează distanța în metrou, tot mai mulți oameni speriați. Poate de aia nu mai avem curaj să plecăm la cucerit, să ne asumăm o relație sau un eșec, să cerem iubire.
Ei bine, uitați-vă la omul de lângă voi. Lăsând deoparte că vă face să vă simțiți confortabili și că sunt la îndemână, ce mai simțiți pentru ei?
Cu bine,
5 Comments
Luiza
17 July, 2014 at 4:51 pmAzi citesc postarea asta fiindca mi-a aparut in news feed.
N-au fost relatii cum descrii, dar au fost pe aproape si chiar acum e momentul ala de ‘hai sa ramanem prieteni’, dar completat si de ‘vine fosta mea la mine o seara’. Si inca ne purtam…
Scrii la fel de fain ca in prima zi cand am descoperit blog-ul. Pe alocuri, si mai fain. :)
Evergreen
18 July, 2014 at 8:03 amMersi mult.
Naomi
29 August, 2013 at 6:06 amEsti geniala Evergreen!
Te imbratisez
Cătălina
28 August, 2013 at 6:15 amÎmi place cum scrii. Mereu pui punctul pe “i” și îi faci pe oameni să-și conștientizeze stările, cu precădere cele de nefericire și neîmplinire. Numai cineva care a întrat în realitate până-n gât și totuși nu a încetat să pună suflet ar fi putut scrie asta.
Evergreen
28 August, 2013 at 6:49 amMUltumesc Catalina, nu stiu daca-s asa de “in realitate”, dar sunt un om destul de cerebral :)