Dimineți ușoare în casă pustie

Iubesc singurătatea și liniștea unei case goale. Ciudată schimbare. Radicală, chiar. Dacă înainte nu puteam dormi singură, acum nu prea pot dormi altfel. Dar oamenii-s făcuți să se adapteze.

Mi-am adus aminte de o discuție de demult despre un tip de care-mi plăcea mie tare. Altfel n-are cum. Și m-am întâlnit din întâmplare cu o prietenă comună. I-am zis că am văzut că dumnealui e cu cineva și că e fericit, iar ea mi-a zis că e adevărat, dar să stau liniștită că nu e genială ca mine. Pe moment m-am bucurat de compliment, al naibii ego. Și mă bucur și pentru el, dar nu pot să nu mă întreb ce s-a petrecut cu noi, mai ales dacă eu sunt aia genială din ecuație?Habar nu am și a trecut multă vreme de atunci, dar mi-au răsunat azi dimineață cuvintele ei în timpan.

Am dimineți goale. Sunt cele mai liniștitoare. Ori dacă-s grele sunt din cauza/datorită proiectelor ce vin. Am plimbări calme, pe străzi aproape pustii. N-am niciun dor. Nicio dorință. Nicio poveste ascunsă în priviri.

Sunt în pauză de crize emoționale. Și o merit din plin!

HugsLovePeace
>.<