Doi ani cu Andrei

Acum doi ani si ceva eram intr-o perioada ‘interesanta’ in viata mea. Obosisem sa tot dau swipe-uri pe Tinder, trecusem prin doua relatii lungi cu final nefericit (sau fara final), fusesem deja la cateva date-uri dubioase pe Tinder, pierdusem ‘marile’ iubiri ale vietii, crezand ca totul e o tragedie, ma lipisem de tot felul de gresiti, ca sa ma respinga si sa cad mereu in mizeria emotionala. Faceam terapie. Nu credeam ca va mai veni vreodata iubirea, aveam impresia ca am fost talamba (cuvantul preferat al tatei) si am lasat-o sa plece si acum ma pedepseste. Eram lipsita de orice speranta si totusi, plina de sperante… Eram intr-o stare de epuizare si visam sa se sfarseasca totul, ca sa scap de durerea aia.

 

Cresteam si dadeam cu mine de pamant c-o placere uluitoare

Daca mi-ai fi zis acum doi ani si ceva ca viata mea se va schimba 180 de grade te-as fi rugat sa ma scutesti. Sa-mi spui unde e urmatorul party unde sa ma duc sa ma fac praf, sa nu ma mai faci sa cred in iubire si sa ma lasi dracului in pace. Undeva in adancul sufletului speram sa se lege ceva. Mi-era dor de confortul ala in doi, de uitatul la seriale, de tinutul de mana. Imi era dor sa simt dorul pentru cineva iubit. Si totusi, voiam sa nu mai simt niciodata asta.

Acum doi ani si ceva am dat swipe right si l-am nimerit pe Andrei. Eu eram in Roma la un festival de film cu (Love Bus), iar el fusese in Centru Vechi si daduse cele 300 de swipe-uri regulamentare. Stiu exact ce mi-a zis si cand. Din momentul in care am schimbat primele doua vorbe, a fost perfect match. De atunci si pana astazi am vorbit in fiecare zi. Abia asteptam sa ma trezesc dimineata si sa gasesc mesajele de la el pe whatssap. Ne spuneam totul, orice, oricum. Am simtit amandoi o familiaritate nemaintalnita si o usurinta a fiintei ceiluilalt. Ma trezeam cu el la usa cu scuza ca era in zona, ne spuneam generic “dude”, ma usca la par si ne povesteam dramele. Era frumos, dar totul era la limita si era infricosator de bine.

Andrei era in perioada toxica. Trantor cu o drama emotionala la activ. Crai de Bucuresti cu palmares de invidiat. Inaccesibil emotional. Eu ma recuperam dupa ce ma luase salavarea din parc, moment in care am decis sa mananc, sa dorm la ore normale, s-o las mai moale cu alegerile autodistructive si sa ma pun (dracului) pe cele doua picioare. Deci stiam exact unde e. Si nu voiam sa ma duc din nou acolo, desi, masochista din mine abia astepta sa (mai) apara cineva sa ma distruga.

Povestea vietii mele 

In sfarsit aparuse un tip foarte misto, cu care nu numai ca ma distram, dar ma simteam si foarte confortabil, dar era indisponibil emotional. Scrisesem scenariul asta de prea multe ori si aveam 29 de ani si destule esecuri la activ. Cumva, nu mai puteam.  Nu mai puteam sa ma mint ca pot sa fac fata unui casual sex, ca pot sa fac fata unei non-relatii, ca nu o sa ma implic, ca detin controlul. Si nu mai voiam. Abia imi reveneam.

Iar daca in alte dati as fi zis ca o sa-l salvez, de data asta am zis fuck it. Si nu m-am aruncat. Am zis pas. Am zis pas de la tot, fara pseudo-prietenii in care tu vii si ma pupi si dupa aia pleci si eu raman acasa ‘nemarcata si neimplicata’. Am acceptat despre mine ca sunt vulnerabila sau insuficient de puternica sa fac fata acestui gen de trai. Am acceptat despre mine ca ma doare sa fiu respinsa, ca nu fac parte din categoria femeilor alora care mananca barbatii pe paine si nu sufera si se descurcam impecabil emotional. Nope. Eu eram (si sunt) la extrema cealalta a emotionalului. Sunt la capatul lumii celeilalte, fix pe margine, si incerc sa ma adun sa gasesc echilibru.

Am acceptat ca vreau iubire totala si nu jumatati de masura 

Asa ca in momentul in care am realizat ca-mi place de omul asta, intr-o forma mult mai intima decat cea de prieten-confident, am zis multumesc pentru tot si am decis sa inchid orice forma de comunicare. Fara nicio asteptare. Nu m-am gandit nicio secunda ca Andrei brusc devine disponibil, nu am sperat ca se intoarce si nici nu mi-am imaginat cum o sa fim noi doi. Am inchis portita, am tras zavorul, mi-am permis trei zile de “doliu” si mi-am promis sa ma respect mai mult ca fiinta vie.

Doar ca am avut noroc. Si Andrei s-a prins ca-s ultra smechera si a zis fuck it, hai sa vedem ce iese.  Si a iesit o nunta. Ne-am mutat in UK. Calatorim si suntem bine. Crestem impreuna. Ne certam. Ne impacam. Ne e dor unul de celalalt, desi ne vedem in fiecare zi.  Ne scriem zilnic. Radem. Ne temem. Ne tinem de mana. Ne ajutam. Ne suportam toanele. Ne iubim.

Daca mi-ar fi zis cineva acum doi ani si ceva ca o sa apara un om care ma face sa zambesc si care-mi provoaca emotii din alea in stomac, as fi zis sa ma lase in pace ca eu am fost aia talamba, care am avut iubire si-am dat cu ea de pamant. Desi undeva in sinea mea speram sa apara omul meu bun pe care sa pun capul si sa ma simt puternica si vulnerabila, in siguranta si indragostita.

Si-am incalecat pe-o sa.
Si v-am spus povestea mea.

De care inca ma minunez si eu.
Poate era scris in stele, totusi…

Cu bine,
Evergreen

Cover: Bogdan Serban