efemerul din eter

Cafeaua fierbintă băută cu atîta poftă pe stomacul gol lasă urme în trup. De la atîta grabă s-a ars la limbă. Pleoscăie salivînd abundend în gură. Scoate limba afară şi încearcă să vadă locul arsurii. Nu-l vede, deşi îşi strîmbă ochii în vîrful nasului. Nu-l vede, dar senzaţia persistă şi la a doua gură de cafea gustul dispare încet.

Se aşează la masa din bucătărie şi caută cu privirea pachetul de ţigări.Se pitea pe colţul mesei sub un teanc de ziare şi reviste. Îl trage cu lăcomie şi îşi aprinde una. O aprinde cu tact şi cu tîlc şi primul fum îl trage cu poftă inundîndu-i nările. Scoate fumul cu greu, în cascade gri pierdute în eterul dimineţii.

Trage un creion şi pe un colt de foaie mîzgălită scrie “efemer”. Privirea îi rămîne fixată mai departe de fereastra larg deschisă.

Stinge ţigara cu două degete şi apoi îşi curăţă scrumul rămas. Face o mişcare a gîtului de dezmorţire şi se ridică de la masă. Tălpile goale lasă urme pe gresia crem. Lumina le scoate în evidenţă. Face mişcări largi, de parca ar valsa în bucătăria îngustă. Vîntul adie şi se pierde în pereţii înguşti.

Termină cafeaua şi la final se strîmbă. Îi pierise gustul pe ziua de azi. Cum mai avea să mănînce cireşele din castron sau cum mai avea să guste micul dejun pregătit?

Se scarpină pe ceafă şi se priveşte în oglinda de pe hol. Suge burta, se întoarce pe ambele laterale, îndreaptă spatele, ţuguie buzele, suge burta din nou, se pipăie pe ea. Pune mîna în păr. E murdar şi îmbîcsit de la fumul de aseară. Prea mulţi fumători în cluburi.

…..

La baie se afundă în spuma care miroase bine. Din nou scrie pe peretele aburit “efemer”. Se spală pe cap şi pe corp, îşi pune halatul pufos, tresare la un spasm de frig şi pleacă spre cameră. La radio cîntă o piesă. Îşi mişcă capul şi şoldurile pe ritm. I se pare că în piesă spune ceva de “efemer”.

…..

Ce rost are conştientizarea unui cuvînt nevoia de a-l simţi lucid, dacă efemer rămîne o simplă definiţie pierdută în eter?