În România dacă ai o opinie ești de căcat că ești prost, iar dacă n-ai ești de căcat că nu-ți pasă

Te întâlnești cu nu știu care prieten și discuți despre Roșia Montană, câinii comunitari și ungurii din România. Te întâlnești și te iei la ceartă pe diverse teme. Unii te fac ipocrit că ți-ai schimbat între timp opinia, alții te fac cretin că îți pierzi timpul cu niște chestii deja făcute de alții și ceilalți sunt de acord cu tine. Nu mai contează că oricum e haos.

Pentru Roșia Montană am ieșit în stradă și am militat împotriva exploatării miniere cu cianură. Am înțeles că există niște oameni spălați pe creier, nu mă refer la politicieni cu interese sau presă absentă, ci la cei din zona aia care vor să muncească să pună o pâine pe masă copilului, indiferent dacă el va face cancer. Să pună o pâine pe masă, indiferent de consecințe. Deși m-am enervat că suntem înconjurați de prostie și de tâmpiți, mi-a trecut și am înțeles că e vorba de spiritul de supraviețuire și de dezinformare. Oamenii ăia trebuie să trăiască din ceva, eu tot zic că ar putea trăi din turism sau din exporturi din agricultură. Sunt sigură că există soluții. I-am înțeles și pe cei care au zis că suntem hipsteri și eu am făcut mișto pe tema asta și pe cei care au zis că facem gestul ăsta degeaba că nu se schimbă nimic, am înțeles-o și pe mama care m-a avertizat să nu mă bată jandarmii… și tot așa. Mai puțin presa, asta n-am să pot s-o înțeleg, mai ales că prima mea dragoste a fost jurnalismul și că prima școală în domeniu a fost asta, dar tot ăsta m-a făcut să vreau să fug departe.

Sunt împotriva eutanasierii câinilor. Mi s-a reproșat că sunt ipocrită, că acum câteva luni eram de acord. Poate am fost, nu-mi amintesc, jur, dar acum nu mai sunt pentru că nu pot să fiu de acord să fie ucise niște ființe vii. Nu vă imaginați că am 30 de câini, că nu am. Nu am adoptat niciunul și nici nu am de gând pentru că nu-mi permit spațiul și modul de viață. Am avut pisici, deci știu ce înseamnă dragostea de animal. Și la țară la bunica am tot strâns animalele din sat… mă rog. Cei 65.000 de câini sunt în stradă din vina noastră și a ong-urilor fantomă. Sunt pe străzi pentru că stăpânii de câini necastrați își trimit câinii să se împerecheze fără să le pese de ce se întâmplă mai departe, pentru că sunt abandonați pe străzi, pentru că sunt aduși de prin alte părți etc. Sunt de acord să fie eutanasiați câinii bolnavi, agresivi, bătrâni. Restul să se dea spre adopție și ce mai rămâne să fie puși la adăpost, mai ales că se laudă ong-urile că se ocupă de asta și mai primesc și bani…

Pe de altă parte lăsând deoparte toate teoriile despre moartea copilului admit că este o tragedie, o oribilitate, o nedreptate, însă nu accept să fie ucise 65.000 de suflete din cauza a peste 1.500.000 de bucureșteni. Sunt sigură că există niște soluții, iar moartea e la prima mână. Nu mai stau să dezvolt despre criminali, violatori, părinți abuzivi că nu cred că mai are sens… copilul ăla nu trebuia să moară, Bucureștiul nu trebuia să aibă câini pe stradă, primăria nu treabuia să doarmă pe ea și ong-urile trebuiau să-și facă treaba.

 

Am tot auzit că există o problemă cu ungurii, mă rog, tot felul de teorii. Nu am prieteni maghiari, am avut un iubit jumate maghiar, un om mișto, cu o familie mișto. De câte ori încercam să discut cu el despre asta îmi spunea că sunt manevre politice, că nu vrea nimeni autonomie. Sunt un om liber și tolerant (cât se poate) și cred că așa cum am încăput până acum, reușim și în continuare. În același timp iubesc România și nu-mi pare rău (mereu) că e locuită, deci îmi plac și oamenii, fie ei români, țigani, unguri sau lipoveni.

N-am fost în Covasna, Harghita, doar în Târgu-Mureș. Nu am cerut o pâine în română și mi s-a răspuns în maghiară, nu am întâlnit extremiști, deci nu pot să zic cum e treaba cu maghiarii din România, dar pot să-mi spun o părere.

În România limba de bază e româna, cine vrea cursuri în maghiară poate avea această opțiune. Nu există clase exclusiv în maghiară (cum am auzit că există) pentru că nu e normal. Nu puteți cere autonomie. Există o țară pe nume Ungaria unde puteți merge, dar în România comportați-vă ca în România. Respectați-ne și vă respectăm și noi. Nu mă deranjează dacă maghiarii vorbesc între ei în limba lor, mi se pare absolut normal, dar cumva să știe să vorbească și limba țării în care stau. Am fost în diverse zone în România, unde-s tătari și aromâni, ucrainieni, sârbi etc și nu am auzit ca oamenii să refuze să vorbească limba română și nici atât de vreo pretenție de o astfel de libertate, ba conviețuiesc de minune împreună. Am fost în diverse țări din Europa pline de străini, dar n-am auzit un om originar din Kenya să refuze să vorbească în franceză sau un indian în engleză, fie ea și stâlcită ca naiba.

Ungurii din România nu ar trebui să fie o problemă pentru că nu facem ură de rasă. Adică am acceptat noi țiganii al căror renume s-a dus peste mări și țări și cu care suntem deseori asociați, deci putem accepta și conviețui în pace și armonie cu orice minoritate etnică. Minoritate, repet.

Ei bine, exist, am opinii și le dau mai departe. Că nu pot să tac chiar dacă în România dacă ai o opinie ești de căcat că ești prost, iar dacă n-ai ești de căcat că nu-ți pasă…

Cu bine,

Foto, Foto și Foto