roata destinului

Ştii cînd tragi cu sete din ţigară? Din fumul morţii tragi viaţa şi parcă renaşti mai vie ca niciodată. Prinzi aripi şi bîigui asemeni unui fluture abia ieşit din cocon, care zboară egoist în văzduh.

 

Ştii cînd sorbi însetată vinul, şi-ţi urcă pînă-n minte şi-ţi coboară pînă-n pîntec? Şi-l simţi în venă şi-n raţiune? Momentul cînd raţiunea devine ludică şi lumea-i la fel de simplă ca un joc de şotron? 

 

Ştii cînd faci dragoste şi îţi arcuieşti spatele, blînd şi sălbatic totodată, în plăcerile carnale? Cînd ajungi în pragul intensităţii maxime şi urli a orgie palpabilă?

 

Ştii cînd citeşti o carte şi îţi perindă imaginaţia dincolo de aparenţa fizică a personajelor. Cînd te simţi un creator şi faci alte alegeri, altele decît cele făcute deja de autor?

 

Ştii cînd vezi un film şi plîngi sau rîzi sau ambele îmbrăţişate înt-un freamăt ascuns departe de proprii ochi, departe de orice judecată?

 

Ştii cînd iei acuarele şi alergi haotic cu pensula îmbibată în culoare simţindu-te bine, acel bine care-ţi umple plămînul însetat?

 

Ştii cînd stai cu ea într-o îmbrăţişare frenetică, departe de promisiuni şi oxigen, lumesc şi ceresc, bine şi rău, cînd simţi devoţiune reală, fără a aştepta nimic, un nimic trist şi nostalgic. Cînd ne simţim pierdute şi ne regăsim în mica noastră lume.

 

Ştii cînd vine luna septembrie, într-o zi de luni, cînd adulmec amintirile şi las autocicatrizarea rănilor să se desfăşoare în pace? Arsurile verii să se vindece. Fără a frîna brusc în timpul procesului şi a o lua de la capăt, un capăt bătătorit de atît ales. Cînd nu vrei decît bine…

 

Ştii viaţa?

La Mulţi Ani iubito!

 

Viciile mele…