Tavalita in noroi din nou . Ar trebui sa ma obisnuiesc cu d’astea . Imi sta bine la pamant . Sa fiu altfel . Daca as putea as vrea sa nu mai cunosc pe nimeni . Sa nu-mi mai pese sa nu mai cunosc nici un nume sa ajung o straina in propria mea lume .
Sa urc pe scena si sa joc roluri , fara sa am unul al meu , sa fiu in locul tuturor . Sa cada cortina de cate ori as vrea , sa dansez in talpile goale pe cioburi si sa nu-mi pese , de durere , de sange , de lacrimi . Sa-mi schimb personajul fara sa intorc capul , fara sa-mi pese de scenariu . Sa cobor dupa scena si sa mor in fiecare seara , la apus de soare , imbratisand marea si sa renasc a doua zi , alt om , alt zambet .
Sa nu mai aud cuvine , sa nu mai vad semne , sa nu mai simt . Sa-mi impietreasca inima , sa-mi cada frunzele in fiecare toamna si sa renasc in miez de primavara din nou , frumoasa , fara pete , fara flori lipsa sau mireasma .
Sa gust noroiul de fiecare data . Sa aiba alt gust . Dulce .
Sa ma uite toti . Sa nu mai am pe nimeni . Nu ma merita , nu merit .
Sa fiu tot eu , intr-o camera goala , plina de oglinzi si flori albe .
Adio ? Nu ! Nu acum ! Nu degeaba !
2 Comments
Evergreen
29 April, 2006 at 10:56 amMultumesc :)
raggio
28 April, 2006 at 11:48 amEu o prefer pe evergreen:) Dacă ai juca toate aceste roluri, nu ai mai avea acelaşi EU. Oricum toţi suntem nişte actori sociali, ne scimbăm măştile în funcţie de loc şi de timp, le pictăm în nuanţe sumbre sau vesele, şi continuăm să ne întristăm, să zâmbim, să trăim… Iar timpul trece… “Nu poţi pierde decât ceea ce nu ai avut” (Borges). Murim câte puţin în fiecare zi, dar asta este, trebuie să ne obişnuim şi să încercăm să trăim fiecare clipă. Trăieşte şi scrie în continuare. Blogul tău e blogul meu preferat:)