Ziua III

          În aminitirea nopţii abia reuşesc să mă urnesc din pat. Încă sorb cafeaua şi mă îngrozesc cînd mă uit la to do list. Multe de făcut şi puţin timp, ca să nu mai vorbesc de elan… Am început o colaborare cu revista MyBand şi aştept să purtăm şi discuţia cu banii… discuţia aia la care nu mă pricep. Am mai început un proiect cu un prieten care îşi va deschide un site şi pentru care voi ţine un blog, mişto, care-mi trezeşte vechile nevoi de a depăşi realitatea. Şi se mai arată proiecte în orizont.

         Ziua III a început prost, azi e ziua tatălui meu… şi am avut un coşmar. Am adormit plîngînd pentru fericirea ta. M-am trezit greu, cu cearcăne şi cu frînturi din coşmar. Nu înţeleg de ce nu pot să mă rup sau de ce m-a marcat aşa. Probabil pentru că te-am văzut fericit, după atîta timp. Probabil, ca orice femeie posesivă, mi-e ciudat de greu să ştiu că-mi pierd locul, da, e o gîndire absurdă şi egoistă. De fapt, cred că singura frică este aceea de a nu te pierde definitiv. Şi, mi-eşti mai mult decît un străin. 

         O mînă mi-a mîngîiat spatele incovoiat de suspin. Mi-a zîmbit a siguranţă. 

         Am obosit să-mi ţin zîmbetul pe buze. Deşi ar trebui să fie firesc şi fără efort, mai durează pînă ce un om işi implementează gîndul pozitiv şi-l poartă fără greutate. De fapt nu înţeleg de ce-s oamenii împovăraţi de fericire…

Mă pregătesc să plec în căutarea atacurilor de panică. Mi-e dor să scriu cu sufletul şi nu cu raţiunea…