Am ajuns sa scriu despre asta dupa ultima experienta pe care am trait-o sambata, in tentativa mea de a urma regulile bisericesti si a ma spovedi, inainte sa ma cunun religios. Zi in care mi-am dat seama ca biserica ortodoxa este un cult exclusivist unde cei care nu indeplinesc sutele de reguli, nu sunt bineveniti, chiar daca poate cred in Dumnezeu. Daca nu e Dumnezeul acela, atunci suntem buni de nimic si o sa umplem iadul.
Ultima data cand m-am spovedit (acum multi ani) m-am certat cu preotul
Nu am gasit niciodata un duhovnic cu care sa port un dialog, care sa ma ajute sa inteleg si care sa-mi asculte framantarile legate de partea spirituala. Pe toti pe care i-am cunoscut (de mica) nu am reusit sa-i respect din diverse motive (unii injurau si luau vinul adus de enoriasi sa-l bea cu prietenii, altii isi bateau crunt nevestele, altii furau banii din biserica, altii nu voiau sa auda altceva decat ce voiau ei sa auda si tot asa).
M-am certat cu preotul pentru ca stateam eu umila-n genunchi cu o hoarda de oameni la coada sa-si verse pacatul si ii spun ceva, iar el a generalizeaza in limbajul specific de lemn, etichetandu-ma. Si m-am simtit nedreptatita si ofensata. I-am zis ca daca generalizam atunci pot sa spun si eu ca toti preotii violeaza copii (era un mare scandal in presa legat de asta). Nu i-a convenit.
De mica m-a dus bunica la biserica, m-a pus sa pup icoane si m-a intins pe presuri sa ma treaca popa sa nu stiu ce exact… sa scoata fricile, parca. N-a scos nimic. Ani mai tarziu am facut atacuri de panica si-am fost pe Xanax. Thanks, Priest!
Cealalta mamaie mi-a zis la un cutremur, cand am intrebat-o de ce se misca lustra in halul ala, frica de Dumnezeu, maica, frica de Dumnezeu. Bine, bine, dar de ce se misca lustra?
Iar ai mei nu au avut o teorie legata de credinta. Astia suntem, tu esti botezata la ortodocsi, catolicii sunt mai cool ca par mai civilizati. Mergi la bunica si invata Crezul sa-l zici in vazul lumii. Dumnezeu e sus si vede tot. Fii cuminte ca sa nu te pedepseasca! Citeste la religie si spune rugaciuni. Ok, cool!
Tot de mica n-am putut sa pricep de ce trebuie sa simt frica fata de cineva, nevazut, care mi-a dat viata si care, in teorie, ne iubeste pe toti ca pe fiul lui. Mai mult, cineva atat de bun, ca si-a trimis fiul sa ne dea niste lectii, dar noi am fost prea fraieri sa invatam ceva, si l-a sacrificat intru mantuirea umanitatii. Take that human!
Intelectualizarea lui Dumnezeu
Nimeni nu stie nimic, de fapt
De cand ma stiu am cautat sa inteleg si sa aflu cat mai multe despre partea spirituala. Am citit carti religioase si, din pacate, nu m-au convins. Asta nu inseamna ca nu-l respect pe Dumnezeu sau ca nu cred ca exista o energie superioara, o bunatate fundamentala cu care ne nastem, un bine frumos in fiecare om. Asa il vad eu pe Dumnezeu, partea buna din noi, oamenii. Inseamna ca vreau sa cunosc cat mai mult, despre mine in primul rand, ca instrument energetic ce face parte din matricea asta numit univers, si despre lume. Nu pot sa dau cu ciocanelul in masa si sa zic, voi, astia, musulmanii, budistii, atetii, pocaitii… la revedere, ardeti in iad. Noi avem un Dumnezeu mai smecher!
Pe de alta parte, accept despre mine ca om ca exista si raul. Diavolul, asa cum il denumim si care ne ingrozeste. Demonul ala cu coarne, care ne va manca sufletele pe partea cealalta, care incinge cazanele si abia ne asteapta. Ingerul decazut, nasolia nasoliilor, al mai naspa dintre toate. Dar mai stiu ca nu pot convietui unul fara celalalt, binele fara rau, lumina fara intuneric sau peanut butter-ul fara nutella, you know?
A nu stiu cata tentativa…
Cu preotul de aici am vorbit in nenumarate randuri. Am incercat sa-i explic ca desi nu suntem genul de oameni care mergem la biserica si respectam litera bibliei, sunte destul de OK. Ca oameni, ca valori. Incercam sa facem tot ce ne sta in putinta sa fim buni. Nu despre asta e vorba?
Am semi-discutat cu preotul una-alta, in care i-am zis ca in general sunt OK. Mi-am dat seama ca nu e cazul sa intru in discutii legate de framantari si i-am zis ca stiu ca am o relatie cu Dumnezeu si sunt multumita cu ea. Nu i-a convenit. I-am spus ca am citit si citesc pentru dezvoltarea spirituala, ca merg la biserica atunci cand e goala, sa pot sa am un moment intim cu divinitatea, ca ma rog intr-un fel neconventional (adica nu zic poezii) si ca sunt in cautari…
Mi-a spus ca-l intelectualizez pe Dumnezeu. Si ca nu e bine.
In cele din urma am decis sa iau ce e mai bun dintr-un astfel de dialog. Am inteles ca oamenii sunt diferiti, ca Dumnezeu este o abordare subiectiva, ca fiecare il interpreteaza asa cum simte si ca eu prefer sa-l vad ca prietenul nevazut care ma ajuta sa fiu un om mai bun in fiecare zi, dar care imi respecta libertatea alegerii si nu ma arunca in cazanul incins.
Am realizat ca pentru oameni care sunt spirituali, dar nu sunt neaparat religiosi, nu exista nicio cale. Cumva trebuie sa apartii de niste reguli si definitii ca sa-ti asiguri locul in rai. Rai, aceasta iluzie cu care suntem hraniti de mici, dar despre care nu stim mare lucru.
In incheiere va las asta
Exista aceste intrebari pe care credinciosii le pregatesc pentru spovedanie. Am citit o parte dintre ele si, chiar daca unii nu cred ca poti calatori in trecut, eu am tocmai am facut asta. O sa las aici un mic exemplu. Toate cele 193 le gasiti in link.
Asta ca sa intelegeti de ce biserica ortodoxa nu o sa se mai inteleaga vreodata cu noile generatii.
Pentru ca a uitat sa evolueze odata cu lumea si are regulile astea:
N-am pastrat curatie cu sotul (sotia): miercuri, vineri, sambata, duminica, luni; in cele 4 posturi de peste an; in timpul sarcinii si al ciclului lunar; 40 de zile dupa nastere.
N-am pastrat curatie cu sotul (sotia) cu acordul lui (ei), ci fara, incat putea sa cada in pacatul preacurviei.Am luat pastile anticonceptionale, am folosit spermicide, ca sa nu fac copii.Am facut pacatul onaniei ca sa nu fac copii, adica: am folosit prezervativ sau am varsat samanta afara ca barbat, iar ca femeie am folosit diafragma.
Am facut avort. Ca barbat, am dat voie sotiei sa faca avort.
Am folosit sterilet ca sa nu fac copii (steriletul provoaca avort).
M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.
M-am impreunat cu sotul (sotia) in diferite pozitii,ca animalele.
And the best of: Am inselat statul, depunand declaratii de venit false.
Doamne ajuta!
Cover photo
6 Comments
cip cirip
5 July, 2016 at 2:19 pmNu prea dai detalii despre ce ti-au zis preotii aia de te-au facut sa ii consideri nedemni, dar din ceea ce scrii se pot trage cateva concluzii despre gresile tale de interpretare a “dogmei”.
1. Spui ca un anumit preot te-a ofensat cand te-a etichetat si a generalizat. In loc sa te ofenseze poate ar fi trebuit sa te puna pe ganduri…
De multe ori, oameni vin si se spovedesc fara sa inteleag pe deplin ‘spiritul dogmei”. Adica ei stiu la nivel superficial ca “fapta” lor e interzisa de dogma, dar in sinea lor nu o considera atat de “periculoasa”. Ba unii chiar au un soi de mandrie. Ei declara “pacatul” in fata duhovnicului doar pentru ca asta cere dogma, dar in sinea lor nu regreta sincer pacatul. Atunci duhovnicul recurge la etichetari si generalizari pentru a-l consteintiza pe crestin de “gravitatea” faptelor sale. Iar cuvantul “gravitate” trebuie inteles mai mult ca “consecinta faptelor sale”. Duhovnicul incearca sa-i atraga atentia crestinului despre consecinta unor astfel de fapte.
Apoi fiecare om isi creeaza propriile justificari la faptele sale. Fiecare are tendinta de a se crede special si ca eticheta nu i se aplica lui. Ca el are o situatie speciala. Dar asa gandesc toti. Crezi ca ceilalti nu au justificari la fel ca tine. Unii poate chiar mai bune ca tine. Dar tocmai asta e rostul etichetei. Sa includa intr-o categorie pe cei care au ceva in comun, indiferent de diferentele de conjunctura si justificarile. Ca asa fiecare are ceva special ce poate fi adus in favoarea sa ca sa scape de eticheta.
Deci acel duhovnic nu incerca altceva decat sa te faca sa constientizezi pe deplin faptele tale si sa te faca sa intelegi ca asa se ajunge la etichete: pe nesimtite si crezand ca ai justificari speciale. Si evident sa obtina acea parere de rau sincera pe care el o suspecta ca nu e asa din atitudinea ta. Iar tu in loc sa intelegi asta, te ofensai continuand sa crezi ca cazul tau e special. De unde reiese clar ca sinceritatea pocaintei tale e chestionabila. Iar duhovnicul incerca sa te ajute sa atingi acea “pocainta sincera” absolut necesara actului spovedaniei.
2. Spui ca iti place sa te rogi in biserica goala. Ba chiar cauti sa te rogi in biserica goala. Cauti intimitatea cu Dumnezeu. Iar asta pentru ca esti victima unui soi de “intelectualizare a lui Dumnezeu”. Gresesti fundamental iar duhovnicul tocmai asta incerca sa-ti spuna. Esenta dogmei crestine e tocmai comuniunea cu Dumnezeu. Impartasirea aceleiasi substante divine. Dar multi fac abstractie despre definitia dogmatica a acestei comuniuni. Comuniunea asta nu e intre mine si Dumnezeu. Comuniunea asta are 3 membrii. Eu, Dumnezeu si ceilalti oameni. In lipsa oricaruia dintre membrii astia comuniunea nu exista. “Substanta divina” se impartaseste impreuna cu Dumnezeu si ceilalti, nu singur la modul egoist. Eu singur cu Dumnezeu intr-un colt nu e comuniune. Eu in intimitate cu Dumnezeu nu e comuniune. Comuniunea asta nu se traieste in intimitate. Asta e consecinta “inteluactualizarii lui Dumnezeu”. De altfel, Biserica tocmai asta inseamna. Comuniunea dintre mine, Dumnezeu si ceilalti. Nu e doar locul fizic, e chiar comuniunea. Chiar fenomenul. Aia e definitia dogmatica a bisericii. Evident ca in mod practic tre sa existe si un loc fizic unde sa se intample aceasta comuniune. Pentru ca ea e mult mai fizica decat isi imagineaza indeile moderne ce-l “intelectualizeaza pe Dumnezeu”.
Tu singurcu D7mnezeu in biserica goala nu participi la aceasta comuniune. Esti doar victima filosofiilor orientale. A meditatiei si introspectiei egoiste.
Poate imi vei spune ca astea-s shituri filosofice iartionale si ca “comuniunea” asta nu e ceva fizic ca sa aiba nevoie de intalnirea fizica intre mine si ceilalti. Ca pot impartasi “substanta divina” impreuna cu ceilalti si “in gand”. Ca doar si cand sunt in biserica aglomerata tot nu impartasesc ceva “fizic” cu ceilalti. Dar nimic mai fals… Comuniunea asta are si aceasta componenta fizica… Aproprierea fizica de ceilalti e conditia ca comuniunea sa aiba loc. Pentru ca asta e grantia participarii tale la o comunitate si ca nu-ti traiesti “relatia’ ta cu Dumnezeu in intimitate. Asta pe langa celelalte conditii care se indeplinesc la slujba de Duminica.
3. Apoi ideila tale despre bine si rau, rai si iad sau frica de Dumnezeu iar arata ca nu prea ai inteles dogma ortodoxa. E drept ca e mult de discutat pe tema asta si nuantele is importante, dar voi incerca sa fiu cat mai scurt.
In dogma ortodoxa liberul arbitru e total. Nu exista nici un fel de “predestinare”. Astfel incat “frica de Dumnezeu’ inseamna de fapt “frica de consecintele faptelor tale”. Orice alegere a ta are consecinte asupra ta sau asupra celorlalti. unele consecinte is “bune” altele is “rele”. Pentru ca altfel nu se justifica existenta liberului arbitru. In dogma ortodoxa “raul” nu provine de la Dumnezeu, de la diavol sau asa “din neant”. Raul e doar consecinta alegerilor tale sau ale altora. Sau ma rog… Mai bine spus “materializarea raului”. Pentru ca “raul” exista doar ca potential. Materializarea lui e consecinta alegerilor tale sau ale altora.
Iar dogma ortodoxa (sau cea crestina in general) nu e decat o insiruire de exemple prototip despre alegeri ce au consecinte “bune’ si alegeri ce au consecinte “rele”. Dogma doar explica ce alegeri au consecinte “bune” si ce alegeri au consecinte “rele” si de ce. De ce unele alegeri provoaca suferinta, iar altele nu. Iar acest “de ce” reprezinta doar mecanismul “materializarii raului”. Adica regulile de materializare ale lui. Ca un fel de “legi ale fizicii”. Daca arunci o caramida intr-un geam acesta se va sparge. Iar aceste reguli au fost stabilite de Dumnezeu. Acuma se pune intrebarea de ce nu a creat Dumnezeu “o lume” in care sa nu se sparga geamul daca arunci cu caramida in el. Iar raspunsul e simplu. Trebuie sa existe “raul” pentru ca altfel nu se justifica existenta liberului arbitru. Daca indiferent ce ai face ar avea acelasi rezultat (ar fi numai de bine), atunci nu mai e vorba de nici o alegere. daca indiferent ce ai face rezultatul e de bine, atunci ce rost mai au algerile tale ?! Care e miza acestir alegeri ?! Mai inseamna asta existenta liberului arbitru ?! Evident ca nu… Pentru existenta liberului arbitru e nevoie de existenta “raului potential”. Dar materializarea lui e doar consecinta alegerilor noastre si nimic mai mult.
Deci “frica de Dumnezeu” inseamna doar frica de “regulile lui Dumnezeu”. Adica frica de consecintele propriilor fapte. Ca ele sunt cele care declanseaza suferinta si nu existenta “legilor” in sine. Ele nu produc nici o suferinta. Legea care spune ca geamul se sparge cand e lovit de caramida nu provoaca sprgerea geamului. Dar evident ca aceasta “lege” a fost creeata de Dumnezeu. De aici expresia “frica de Dumnezeu”. Adica frica de legea lui Dumnezeu. De ordinea si regulile universului creat de el. Si nu de pedeapsa lui.
Apoi raiul nu e altceva decat “locul” sau “lumea’ in care “raul potential” nu exista. Adica locul in care orice am alge e de bine. In momentul creatiei Dumnezeu avea de rezolvat urmatorul paradox. Pentru ca creatia lui sa aiba liber arbitru ar trebui sa-l “oblige” sa existe intr-o lume in care exita si “raul potential”. Iar daca si-ar “obliga” creatia sa existe intr-o “lume” fara “raul potential”, atunci ar insemna ca creatia nu ar mai avea liber arbitru. Dumnezeu a rezolvat aceasta dilema lasandu-i aceasta alegerea chiar creatiei insasi. Pomul cumoasterii nu reprezinta altceva decat aceasta algere. In raiul orioginar nu exista nici o consecinta rea a alegerilor. Singura alegere cu consecinta “rea” era doar alegerea de a exista intr-o lume cu consecinte “rele”. Aceasta singura alegere garanta si existenta liberului si arbitru si existenta unei “lumi” in care raul nu exista. Dumnezeu nu si-a obligat creatia sa traiasca intr-o lume in care exista raul. Aceasta alegere a fost tocmai a creatiei. “pomul cunoasterii’ tocmai asta inseamna… Alegerea creatiei de a cunoaste “universul deplin”. Acel univers in care exista si raul, dar care, in schimb, aduce cu sine si un ‘liber arbitru total”.
Iar “raiul viitor” nu reprezinta decat revenirea la starea originara. Dar ma rog… Sunt mult mai multe de spus pe tema asta, dar in principiu trebuie sa retinem ca orice fel de suferinta e doar consecinta alegerilor unora sau altora si nu o pdeapsa de la Dumnezeu. Iar “frica de Dumnezeu” e doar frica de “regulile lui Dumneze”u care duc la consecintele alegerilor noastre.
3. Apoi musulmanii, budistii sau mai stiu eu care ii aminteai tu acolo nu ajung in iad pentru ca Dumnezeul ortodox e mai smecher. Ajung in iad doar datorita consecintelor alegerilor lor. Pentru ca nu au inteles sau nu aplica regulile care spun ca ce consecinte au unele sau altele din alegeri.
Musulmanul nu ajunge in iad pentru ca are alt Dumnezeu sau pentru ca a lui nu e la fel de smecher. Musulmanul ajunge in rai pentru suferintele pe care le provoaca el la modul individual. Atunci cand are mai multe neveste, el in mod clar creaza suferinte unora dintre acestea. Putem discuta cum si in ce sens, dar e irelevant in discutia noastra de acum. Important e ca sa intelegi exemplu de cum apartenenta la alte “dogme” aduce dupa sine consecinta iadului. Si similar pentru orice diferenta de dogma fata de cea “corecta”.
Ceilalti ajung in iad pentru ca “dogmele” pe care le aplica sunt gresite fata de “dogma’ corecta si astfel ei creaza suferinte lor sau altora. Evident ca se pune problema de unde stim noi care e dogma corecta si de unde stim ce anume creaza suferinte sau nu. Pai nu putem sa stim decat fiecare pentru el dupa ce am vazut argumentele unora sau altora dintre dogme. Cum sunt ele explicate si argumentate. Dar e clar ca nu toata lumea poate sa devina teologi… Desi la modul ideal asa ar trebui… De aia exista preoti… Acestia au responsabilitatea de a indruma lumea pe calea cea dreapta, la fel cum si “lumea” are responsabilitatea de a alege pe cine “urmeaza”.
Evergreen
5 July, 2016 at 3:30 pmApreciez comentariul tau si sunt de acord pe alocuri cu ce ai spus.
Si eu cred in liberul arbitru si cred ca fiecare isi traieste propriile consecinte, tocmai de aia nu inteleg de ce aud preotul spunandu-mi ca diavolul ma ispiteste. Acest personaj infricosator pe care dam vina ca oamenii nu stiu sa-si ia deciziile. Nu exista dogma corect si dogma incorecta, atata timp cat omul respectiv are anumite valori si ele sunt fundamental bune, atata timp cat omul ala are niste reguli si ia niste decizii astfel incat sa nu fac rau, nici lui insusi, nici celorlalti, atunci poate sa aiba propria dogma. Nu trebuie sa ne aliniem toti la un loc, ca sa avem acces in ‘rai’. Sunt multe lucruri de discutata si legat de generalizari si particulari si legat de biserica. Intr-un mod ideal biserica ar fi un loc unde noi, oamenii, sa ne ducem sa pentru a ne dezvolta latura spirituala. Eu nu am gasit un astfel de loc si nici nu am sa-l mai caut acolo. Relatia mea cu Dumnezeu existe, este speciala si sper sa o dezvolt cat pot. Nu vreau sa fac parte din aceasta comuniune, pentru ca nu cred in ea. Cred insa ca pot trai o conexiune spirituala cu oameni care apartin altor dogme, oameni profunzi si inteligenti cu care sa discut si cu care sa caut. Nu trebuie sa fie ca mine, dar am nevoie sa putem discuta.
Nu cred sa fi cunoscut un preot care sa stie sa vorbeasca unui om fara sa-l indeparteze, fara sa-l judece, fara sa-i impuna. Spovedania ar trebui sa fie un dialog, nu un monolog de 10 minute in genunchi intr-o biserica arhiplina. Dar poate n-am avut eu norocul.
cip cirip
5 July, 2016 at 5:59 pmqqqqqqq
“Si eu cred in liberul arbitru si cred ca fiecare isi traieste propriile consecinte”
qqqqqqq
Uneori altii le traiesc… Ma rog… Partea cu liberul arbitru era menita sa te faca sa intlegi mai bine cum vede dogma ortodoxa raul, ce inseamna el, ce inseamna raiul si iadul sau “frica de Dumnezeu”. Ca la prima vedere parea ca nu prea intelegi exact aceste lucruri. Acuzai “frica lui Dumnezeu” ca fiind ceva de rau, de care se folosesc preotii rai si ignoranti… Iar eu incercam sa-ti arat ca nu e asa… Ca “frica de Dumnezeu’ are rolul sau benefic. Bineinteles daca o intelegem asa cum este ea inteleasa de dogma ortodoxa…
qqqqqq
” tocmai de aia nu inteleg de ce aud preotul spunandu-mi ca diavolul ma ispiteste.”
qqqqqq
Pai asta nu are legatura cu liberul arbitru. Diavolul chiar ne ispiteste… El creeaza “idei” si ne prezinta ideile in asa fel incat sa ne seduca spre o anumita alegere.
Eva a fost ispitita de diavol. Diavolul i-a prezentat “frumusetea” traiului intr-o “lume deplina”. O lumea in care cunoasterea e deplina si nu “injumatatita”. Cunoasterea binelui si a raului. Lumea tuturor alegerilor si posibilitatilor. Libertatea totala. Idei care sa seduca… Dar alegerea a fost a Evei. Diavolul nu poate interveni in liberul arbitru al creatiei. Nu are puterea asta…
Iar directia spre care ne orienteaza Diavolul alegerile e aceeasi. E directia libertatii totale, a autosuficientei, a razvratirii… Diavolul s-a ravratit tocmai pentru ca considera ca libertatea totala e autosuficienta si nu dependenta de creator. Ca potentialul “divin’ al creatiei se atinge doar in libertatea absoluta si independenta… Idei seducatoare ca umanismul sau ideile spiritualitatii orientale nu sunt decat ideile pentru care s-a ravratit si lupta Satan. Sunt creatia lui si cauta in mod constant sa ispitieasca pe ceilalti spre aceste idei…
Idei ca cea in care iti spui ca daca iti inseli nevasta nu creeaza suferinta nimanui. Sau daca ar fi sa admit ca creeaza ceva suferinta, atunci ma amagesc cu ideea ca nu e o suferinta prea mare si oricum e treaba fiecaruia cum se descurca ca nu-s eu responsabil pentru simtirile tuturor.
Sau idei ca cea in care iti spui ca “divortul nu creeaza suferinta nimanui” ca doar nu o mai iubesc. Ba chiar e benefic daca nu o mai iubesc sa plec.
Sau idei ca cea in care iti spui ca” decat sa aduc pe lume un copil care sa traiasca in mizerie si suferinta mai bine il omor”.
Diavolul te amageste si-tisuceste si invarte ideile astfel incat sa te seduca spre o anumita alegere.
qqqqqqq
“Acest personaj infricosator pe care dam vina ca oamenii nu stiu sa-si ia deciziile.”
qqqqqqq
Pai nu dam vina pentru alegeri. Acestea apartin exclusiv fiecaruia. Dam vina pentru ispita…
qqqqqqq
” Nu exista dogma corect si dogma incorecta, atata timp cat omul respectiv are anumite valori si ele sunt fundamental bune, atata timp cat omul ala are niste reguli si ia niste decizii astfel incat sa nu fac rau, nici lui insusi, nici celorlalti, atunci poate sa aiba propria dogma.”
qqqqqqqq
Perfect adevarat. Doar ca totalitatea acelor valori si principii de care vorbesti reprezinta tocmai dogma. Iar in mod universal si obiectiv doar una singura e cea corecta. Ca nu pot exista mai multe corecte. Evident ca poti sa ai propria dogma, dar problema se pune daca e cea corecta. Daca valorile si principiile de care vorbeai sunt cele corecta. Iar aici nu mai e atat de usor sa stabilim care sunt cele corecte si care nu. Tu spui ca dogmele sa fie fundamental bune si deciziile tale sa nu faca rau. Dar asta spune si dogma ortodoxa. Dar la fel spune si dogma musulmana. Dar vezi tu ca, uneori, nu e asa simplu sa stabilesti daca ceva provoaca suferinta sau nu. De aici diferentele de dogme.
Simplu fapt ca am mai multe neveste provoaca suferinte sau nu ? Simplu fapt ca eu cred ca biblia e suficienta pentru a intelege ce e bine si ce e rau, provoaca suferinta sau nu ? Simplu fapt ca eu cred ca biblia e cuvantul lui Dumnezeu la modul propriu creeaza suferinta sau nu ?!
Si similar cu orice diferenta de dogme.
qqqqqqq
“Nu trebuie sa ne aliniem toti la un loc, ca sa avem acces in ‘rai’.”
qqqqqqq
Nu stiu ce ar insemna sa ne aliniem, dar stiu ca toti provocam suferinte dupa acelasi set unic de reguli. O alegere pe care o fac eu si provoca suferinta, va provoca suferinta si daca e “aleasa” de altcineva, indiferent de ce crede el sau eu. “Legile’ dupa care se creeaza suferinta sunt aceleasi si pentru el si pentru mine. Nu sunt intr-un fel pentru mine si in alt fel pentru el. Ramane doar sa stabilim care sunt acele “legi”. Si asta nu e chiar atat de simplu. In opinia mea, dogma ortodoxa e cea care prezinta cel mai coerent si logic aceste “legi”.
Stiind toate astea ce ar trebui sa mai insemne expresia “sa ne aliniem toti al un loc” ? Nu e logic ca toti ar trebui “sa ne aliniem” aceluiasi set de “legi” dupa care se provoaca suferinta ? Ca e mai greu sa stabilim care sunt alea, asta e alta discutie. Dar in mod clar ele ar trebui sa fie aceleasi pentru toata lumea.
qqqqqqq
“Cred insa ca pot trai o conexiune spirituala cu oameni care apartin altor dogme”
qqqqqqq
Pai si “comuniunea” in care nu crezi te impiedica sa faci asta ? Comuniunea respectiva e in antiteza cu “conexiunea spirituala cu oameni ce apartin altor dogme” ? Dincolo de faptul ca nu stiu ce ar putea sa insemne conexiunea asta spirituala daca nu chiar comuniunea in care nu crezi. Si daca incerci sa definesti conexiunea asta spirituala si sa intrii mai in profunzimele ei, vei constata ca este nevoie tocmai de conditiile pe care dogma ortodoxa spune ca sunt necesare.
qqqqqq
“Nu trebuie sa fie ca mine, dar am nevoie sa putem discuta.
Nu cred sa fi cunoscut un preot care sa stie sa vorbeasca unui om fara sa-l indeparteze, fara sa-l judece, fara sa-i impuna.”
qqqqqq
Acuma ar trebui sa definim termenii pe care ii spui tu acolo. Dar cand vrei sa spui cuiva ce e bine si ce e rau, in mod inevitabil faci un fel de judecata. Acuma depinde cum definim termenii de genul asta, dar imi vine greu sa cred ca multi preoti judeca si impun. Dar e important ce intelegi tu prin astfel de termeni.
qqqqqq
“Spovedania ar trebui sa fie un dialog, nu un monolog de 10 minute in genunchi intr-o biserica arhiplina. Dar poate n-am avut eu norocul.”
qqqqqq
Asta cu dialogul e relativa… Eu zic ca spovedania ar trebui sa fie mai aproape de un monolog decat de un dialog… Evident ca si dialogul are rolul lui in spovedanie, dar nu e neaparat necesar. Daca vrei teorii sau sfaturi despre lume si viata o poti face cu duhovnicul in afara spovedaniei. E drept ca multi duhovnici o fac concomitent pentru un impact mai mare, dar nu e neaparat obligatoriu pentru spovedanie.
Ba chiar cred ca spovedania ideala ar trebui sa fie aia in care e vorba de un monolog, Pentru ca asta arata ca tu singur esti constient de natura si consecintele pacatelor tale si ai atins pocainta sincera, atfel incat duhovnicul nu e nevoit sa intervina pentru a te ajuta sa intelegi aceste lucruri sau sa atingi “pocainta sincera”. Evident ca putini pot ajunge la acest ideal de spovedanie si atunci e nevoie si de interventia duhovnicului.
Vlad Popoviciu
5 July, 2016 at 11:16 amhttps://www.youtube.com/watch?v=b3YGb8VJbto
Evergreen
5 July, 2016 at 12:19 pmHopa. :)) Mersi!
Anonim
5 July, 2016 at 12:24 pmATENTIE! ATEU!!