Ne lipsesc “reminderele” ca sa nu mai repetam greselile

Stiti oamenii aia care au pe fata un tatuaj in forma de lacrima? Cred ca tatuajul asta e o forma excelenta de a le reaminti sa nu mai comita aceleasi greseli. Sau de durerea post chix. Ma rog, cei cu tatuaje-lacrimi probabil uita de ele, dar sunt o metoda buna sa atraga atentia celorlalti. Inainte sa o dai de gard cu eleganta, pune mana si gandeste-te de cateva ori.

Se spune ca trebuie sa aruncam bagajele din trecut, sa le lasam in urma. Ba, pardon. Eu militez sa tinem de ele, sa fim constineti ca exista si sa le accesam atunci cand suntem pe punctul sa o comitem din nou. Nu avem cum sa negam cine am fost, dar putem sa imbunatatim cine suntem. Problema e ca uitam. E o binecuvantare, dar si o povara.

Noua ne lipsesc aceste mementouri

Noi cand ne luam cu binele, uitam ce naspa e cu raul.

Cred ca de aia m-am indragostit atat de tare de Berlin. Berlinul nu te lasa sa uiti ca la un moment dat in istoria umanitatii a existat un om atat de nebun, incat a reusit sa ucida vreo sase milioane de fiinte vii. La tot pasul gasesti cate o amintire ca Holocaustul a existat si nu avem voie sa lasam sa se aseze uitarea pentru ca exista oricand sansa sa o luam de la capat. Mai mult, Berlinul n-a uitat ce inseamna sa fii rupt la jumate, ce inseamna sa traiesti divizat si ce inseamna tirania comunista. Berlinul a daramat zidul, dar a lasat bucati intregi din el, urme prin tot orasul si istorie vie la tot pasul, ca un reminder al greselilor din trecut.

Eu nu sunt Berlin, dar ma tatuez ca sa-mi amintesc. Nu lacrimi, dar cateva ceva sa bifez pe corp anumite etape in viata.

Ar fi bine sa nu uitam. Sa nu uitam ca anumite alegeri ne-au dus catre suferinta. Ar fi bine sa nu uitam cand am ranit pe cineva si sa evitam s-o mai facem. Ar fi bine sa ne amintim prostiile si greselile si sa incercam sa devenim oameni mai buni, mai calzi. Ar trebui sa pastram un bol cu insemnari si sa-l mai analizam din cand in cand. Poate asa nu mai ajungem sa repetam aceleasi si aceleasi obositoare lectii si invatam sa trecem la urmatorul pas in viata.

Sunt unii oameni care nu pot renunta la trecut. Eu fac parte din ei. Noi ne judecam aspru pentru incapacitatea asta de a depasi lucrurile sau de a trece peste. Si ceilalti ne judeca pentru asta. Dar cred ca avem nevoie de mai mult timp de procesare pentru ca avem nevoie de mai mult timp sa ni se aseze informatiile, durerea.

Eu nu vreau sa-mi uit trecutul si nici sa-l dau deoparte. Vreau sa-l constientizez si sa-l accept, sa il privesc cu dragoste si sa nu ma mai doara astazi. Vreau sa tin minte toate lucrurile imbecile pe care le-am facut, toate ranile pe care le-am deschis in altii ca sa ma vindec pe mine, toata suferinta pe care mi-am provocat-o dintr-un curaj aberant ca pot. Vreau sa pastrez aceste remindere si sa evit sa comit alte erori in prezent. Si vreau sa mi le amintesc si pe cele bune si sa accept ca sunt jumatati si bucati de bine si de rau.

Pentru ca pana la urma suntem tot ce am spus, gandit si facut si nu putem sa ne ascundem de asta.

Cu bine,

 

Foto: Andrei Leonte