Bate la uşă de trei ori… tristeţea.
Clipesc agale. Obosit.
Sorb cafeaua cu gîndul departe.
Lumina e cadaverică şi sumbră. Pătrunde înceată prin draperia trasă.
Dimineaţa somnul e amar. Năvălesc gîndurile. Printre cearşafuri de oţel trupul se zvîrcoleşte a coşmar.
Anxietate. Angoasă.
Negura cade pe pleoapa gri. Semiluna se închide.
Rămînem doar noi într-o îmbrăţişare prelungită în timpuri neştiute.
5 Comments
Vania
4 August, 2009 at 5:10 pmCâtă vreme mai este cafea, angoasa va fi considerabil diluată.
dlskla
4 August, 2009 at 2:56 pmsper ca aceste senzatii, atit de sugestiv surprinse, sa fi trecut deja
shmeny
4 August, 2009 at 10:49 amas vrea sa zic ceva sa te binedispun. da’ nu stiu ce! pupa motanul ala dragut.
evergreen
4 August, 2009 at 8:26 amMultumesc…
e ceva in aer, cred. sau poate senzatia de marti.
puck
4 August, 2009 at 8:25 amai ai ai ce vesela esti si tu azi. sanatate lui socrate!