Mă sufocă orașul. P. zice că am complexul citadin. Eu zic că mă transformă într-o sălbatică îngrijorată. Sunt un om încă rebel și pe alocuri teribilist. Am spasme adolescentine și uneori sufăr de pubertate tardivă. Le am pe toate și asta mă face să fiu un om nebun. Și da, o spun eu. Nu ascult ce-mi spun alții.
De dupa El Comandante:
3 pahare de vin și 2 beri, buză spartă în două locuri, vânătăi pe picioare, priviri mirate, o baie spațioasă în care putem face piruete. Trezirea. Miros pregnant de țigări și bodegă. Aw! O noapte nebună. Iar m-am comportat ca un om ținut în cușcă și eliberat atunci. Nu cunosc pe nimeni. Nimeni nu mă cunoaște. Nu-mi pasă!
Sunt o fricoasă și-o ciudată zilele astea. Nu vreau să comunic și mă ascund de parcă oamenii și-au pus în cap să mă prindă-n cuștile conversațiilor lor și să mă căsăpească cu întrebări și discuții, în timp ce pe mine mă interesează să tac. O paranoia în stare incipientă. Cam despre asta e vorba.
Aș vrea să nu-mi mai pese și să mă simt liberă. Liberă lângă oameni. Liberă cu familia. Liberă de prejudecăți. Complet liberă și fără niciun gând. Să nu mai dau explicații. Mă enervez când trebuie să explic. E de înțeles, am dezvoltat o latură dubioasă a mea – explicând orice gest, orice gând, orice reacție și cerându-mi scuze de parcă am adus ciuma-n oraș. Am rămas cu sechele de după niște ani buni de explicat și un clipit, Doamne, cum am rezistat acolo? Acum sunt în extrema cealaltă în care mă comport ca o beleuză (nu există în dex acest cuvânt) hăituită.
Mi-am dat seama de un lucru, ieri, uitându-mă la Heat, că o să-mi lipsească al dracului de tare țigara de după. Și s-ar putea să păstrez acest mic ritual. Doar pentru că mă face să mă simt ca după un film bun.
Funcționez în extreme. Când te iubesc de mor, când dispar. Nu știu de ce fluctuez așa des și nu știu de ce nu-mi păstrez o traiectorie anume. Și nici nu mai caut să-mi explic de ce. Pentru că altfel e simplu. Și nu-mi place simplitatea. Transformă tot în ceva ce oricine poate avea. Și nu vreau să am ce are toată lumea, vreau ca lumea să fie a mea.
M-a înghițit orașul și m-a transformat într-o bestie plină de angoase stupide care se răzbună pe sufletele apropiate. Sunt conștientă de asta, dar nu pot să scap. Acum.
HugsLovePeace
>.<
No Comments