Secvente

Parintii ne-au dat viata, viitorul ni-l alegem noi

Aud foarte des oameni spunand ca nu fac neaparat ce le place sau ce vor pentru ca parintii lor au planuit altceva pentru ei. Ceea ce este destul de nedrept. Sa te nasti si apoi sa ti se organizeze viitorul, fara sa fi intrebat daca e pe placul tau sau nu.

Tatal meu a vrut sa ma fac medic, avocat sau stewardesa. Nu ma intrebati cum a facut alegerile astea. Deci pe mine cine ma intreba ce vreau sa ma fac cand ma fac mare, ziceam doctor, avocata sau stewardesa, desi habar nu aveam ce inseamna. Apoi mi-a zis ca trebuie sa invat sa iau numai 10. Am fost la scoala si am avut balconul plin de coronite. Nu mi-a explicat de ce e bine sa invat, cu ce ma ajuta in viata. Micul robotel care nu voia sa-si dezamageasca zeul executa. Apoi mi-a zis sa nu mint, sa nu fur, sa nu umblu cu tigani. Aici n-a mers foarte bine, ca am mintit si am umblat cu tot felul de oameni. Mi-a zis ca daca vin batuta acasa ma mai bate si el o tura. Imaginati-va o schija de om de un metru si-un scuipat luptandu-se cu toata forta ca sa nu-si dezamageasca parintele.

Dupa care a inceput revolta.
Singura impotriva tuturor.
Am inceput sa inteleg cine nu sunt.

Despre alegerile pe care le fac parintii pentru noi

Viitorul ni-l alegem singuri

Probabil ca am fost dezamagirea tatalui meu

Unii m-ar numi traseista. Am terminat liceul Virgil Madgearu pe care l-am ales pe considerente de distanta, nu pe considerente de profil. Am intrat. Mi-am dat seama ca nu-mi plac finantele, ca nu ma intereseaza contabilitatea. La 17 ani m-am angajat picolita pentru ca ai mei nu aveau bani sa ma trimita in tabere la mare sau sa-mi ia telefon mobil. Si eu voiam sa am telefon mobil. Am lucrat pana aproape de Bacalaureat, unde am luat niste note OK si niste note mediocre.

Am dat la ASE. Am intrat la taxa. La ASE am dat din inertie si pentru ca eram indragostita rau de tot de un tip din liceu, care era student acolo. Am incurcat dosarele cand m-am inscris si in loc sa intru la Economie Generala (unde era el student), am intrat la Contabilitate. Nu aveam niciun plan. Taica-miu a fost OK ca am intrat la ASE, dar m-a renegat cand a aflat ca am intrat la taxa.

Momentul a aratat cam asa: tata m-a luat in brate cand i-am zis ca am intrat la ASE, apoi m-a impins cand i-am zis ca am intrat la taxa. Si cam pe aici s-a rupt. Ma rog, totul era tinut de un fir foarte subtire de ata, care cred ca era mai mult in capul meu, pentru ca il adorasem in copilarie. Am acceptat ca in ochii lui sunt un esec. Nu stiam ca 10 ani mai tarziu inca fac terapie :)

cand-dezamagim

Am renuntat la ASE dupa primul semestru

Nu numai ca imi displacea tot ce facem, dar imi diplacea pana si mirosul salilor. O universitate imbacasita, cu profesori care veneau si predau cate 12 pagini de materie, inexistenta unui dialog, certurile pe teme politice (incercau sa ne convinga sa votam PSD), colegi fara personalitate, roboti veniti sa bifeze pentru diploma. Nu era pentru mine.

Am renuntat. Am dat la Jurnalism la Hyperion pentru ca am zis ca nu mai calc intr-o facultate de stat unde dau bani si sunt tratata ca o scama, unde studentul e umilit daca nu urmeaza cuvantul profesorului, unde secretarele sunt niste dumnezei mai mici care efectiv se pisa pe tine cand au ele chef. Ma rog, asa era in 2004.

Maica-mea a fost super dezamagita de alegerea mea. Taica-miu nu stiu daca a mai avut vreo reactie. Cred ca deja se resemnase ca va mai fi ceva de capul meu. Eu eram inversunata, plina de sperante si idei, nervoasa pe toti si toate, impotriva sistemului.

Am intrat la Jurnalism la Hyperion

Am dat la Jurnalism pentru ca mi-am dorit sa plec in zone de razboi sa fac reportaje. Eram super idealista. Voiam sa schimb lumea cu reportajele mele. Voiam sa fac televiziune. Sa fiu in miezul lucrurilor. Sa traiesc intens. Sa insemn ceva.

Beneficiul unei facultati particulare este ca poti sa ai job si sa te duci si la cursuri. Deci scoala mi-am platit-o singura.Aveam 3 joburi. Am invatat cat am putut, mi-am facut temele, n-am avut restante. Cu tata pierdusem orice fel de conexiune si probabil el si-a pierdut orice speranta ca fiica lui va face ceva bun in viata.

Am avut tot felul de joburi. Am lucrat intr-o companie de transport ca asistent manager, am lucrat ca operator pe teren la o companie de market research, contabil junior, am lucrat in vanzari… Apoi am lucrat in televiziune unde mi-a placut enorm, dar unde mi-au fost zdrobite toate visele.

Odata ce am tras cortina, am aflat ca nu tot ce zboara se mananca. Si, desi eram leader-ul echipei dupa cateva luni, munceam 14-18 ore pe zi pe un salariu mizerabil, coordonam o intreaga echipa de oameni (operatori, montaj, reporteri), mergeam la filmari, stateam la montaj, intram uneori in direct… producatoarea mi-a zis in fata ca nu voi avea niciodata o cariera in TV pentru ca nu-s blonda, nu am sani (am, dar nu ii arat) si nu am… fata de televizor. Eram urata, dar eram desteapta, ca luasem interviul din 200 de candidati, eu singura fara niciun fel de experienta.

Aveam cate trei joburi + mers la scoala. Asa functionam eu si ma descurcam cu toate. Nu ma mai interesa ca taica’miu nu stia ce fac. Nu ma mai interesa mare lucru pentru ca nu aveam niciun obiectiv concret, nu m-am visat niciodat vreun CEO la vreo mare companie. Imi placeau proiectele creative si provocatoare si ma duceam acolo. Am avut putine joburi unde am stat mai mult de 2 ani. Si asta se vede usor in CV-ul meu.

tumblr_n0v8vko2xb1s02vreo1_400

Am dat la regie de film, am intrat din prima, fara pile, dar cu multe atacuri de panica

Am facut regie de film ca sa stau in spatele camerei. Si sa spun povestile care ma framantau. Aveam blogul asta din 2005 si cativa oameni citeau. Mi-au spus mai multi ca poate ar trebui sa incerc regie. Nu stiam ce inseamna, dar nu suna rau. Era criza, nu gaseam job, puteam sa ma apuc de invatat.

Eram in cea mai crunta perioada a vietii mele. Faceam atacuri de panica in fiecare zi, voiam sa ma sinucid, voiam sa se termine dracului toate. Am intrat la regie pentru ca vreo sase luni m-am inchis in casa si am invatat, m-am uitat la filme, am recuperat toti anii in care nu am fost atrasa de forma asta de arta. Eram o inculta. M-a ajutat enorm prietenul de atunci, care m-a sustinut cum a putut. Am intrat la regie tremurand toata si simtind ca ma sufoc si mor. Sau borasc pe toata lumea. Sau lesin si ma fac de ras. Dar am reusit!

Credits: AARC.ro

Credits: AARC.ro

Tata nu stie ca am intrat la regie de film si ca am si terminat facultatea aia. A murit in primavara de dinainte de examene. Nu stiu cu ce impresia a ramas, ca nu am discutat niciodata prea multe noi doi sau despre cine sunt eu ca adult in lumea asta. As vrea sa cred ca avea incredere in mine, dar probabil ca nu avea. Sau nu-i mai pasa…

Am terminat regie, am lucrat la zeci de proiecte, am facut film, acum lucrez in corporatie

Momentan locuiesc in UK si lucrez in corporatie. Nu e ceva clasic, pentru ca n-as supravietui in sistem. Dar e tot corporatie si mi-e greu sa ma adaptez stilului. Am fost promovata acum ceva vreme. Ma descurc destul de bine. Dar simt ca nu e locul meu.

Visez sa fac film. Sa ma intorc in industria video. Sa ma duc dimineata pe platoul de filmare si sa vad cum se construieste o lume de la zero. Visez sa fiu mai creativa in viata de zi cu zi. Sa scriu mai mult. Sa fac mai mult. Pentru mine. Nu pentru tata, nu pentru mama. Pentru mine si sufletul meu, pentru bani (ca deh, trebuie sa supravietuim), pentru linistea mea. Visez sa scriu piese de teatru. Sa scriu romanul pe care-l scriu in cap in fiecare zi.

Nu mi-am gasit niciodata locul meu. Proiectele pe care le-am iubit enorm s-au dus pe apa sambetei. Erau misto, dar nu erau viabile financiar. Imi caut de multa vreme locul meu, mi-e greu si sila s-o iau mereu de la zero, ma simt epuizata si lipsita de vointa si uneori imi vine sa-mi bag picioarele. Apoi ceva in mine se trezeste, poate idealista aia care voia sa fara reportaje in razboi, si ma zgudie destul de tare.

Am ales de capul meu. Si mi-am asumat mereu esecurile. Am fost deceptionata si dezamagita. De oameni, de situatii, de sistem. Am reusit mereu sa ma ridic din mizerie, de cele mai multe ori de una singura. Am gasit mereu in mine resursele sa o iau de la capat. Am ales mereu pentru mine si binele meu. Am purtat povara ca mi-am dezamagit parintii. Ca viitorul pe care si l-au imaginat pentru mine n-are legatura cu cine sunt. Apoi am realizat ca viata mea sunt eu si ca oricat de dezamagiti ar fi ei, eu n-as fi putut sa ma uit la mine daca deveneam avocat, medic sau stewardesa. Si ca ar fi fost nedrept.

tumblr_n6l95twoy91ts7f01o1_500

Nu salvez vieti. Nu salvez lumea. Nu sunt bogata. Nu sunt un etalon de urmat. Nu m-am consacrat.  Dar am facut ce mi-am dorit. Am lucrat cu oamenii pe care i-am vrut aproape de mine. Am ales joburile (sau ele m-au ales pe mine) care ma reprezinta. Am renuntat la cele cu care nu ma simteam confortabil sau la cele care incalcau niste valori morale. Am mers mai departe.

Si la final de zi daca trag linie, raman cu un zambet drag pe chip.
Am facut ce mi-a placut si nici tata, nici nimeni altcineva nu-mi vor lua asta.

Cu bine,
Evergreen

Foto

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    ana
    15 December, 2016 at 6:48 pm

    Inspiring, trully!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.