Uneori scriu. Mi-e dor sa scriu terapeutic, dar cred ca de la prea multa terapie nu mai simt nevoia. Sunt in Grecia undeva si sunt recunoscatoare ca-mi permit astfel de pauze. Chiar daca am laptop cu mine si colturile mintii sunt activate, ma uit la mare, ma uit la fiu-miu care topaie in valuri, ma uit la sotul meu cu care m-am regasit dupa aproape 11 ani de cand ne tinem de mana si sunt deplin multumita.
Fericirea e un concept care m-a bantuit toata viata. Cum stii ca esti fericit? Cum stii cata fericire incape in tine si cand te prinzi ca nu se bifeaza pe o lista de task-uri sau pe o lista de proprietati? Cand stii ca e suficient cat ai agonisit si ca e timpul sa pretuiesti ce ai, nu ce au altii?
Cred ca asta e fericirea. Starea asta de plenitudine. Lipsa fricii. Siguranta. Bucuria lucrurilor mici.
Sunt in pauza existentiala. Stiu, si blogul asta mi-e martor, ca am trait o angoasa existentiala de cand am iesit pe lumea asta. Mi-am cautat ba un loc, ba o stare, ba o identitate, ba un statut. Am cautat peste tot iubire, validare, sa fiu vazuta, sa fiu apreciata. Am obosit. Si-am pus epuizare peste oboseala peste ganduri. Am coatele julite de la cat n-am renuntat. Dar acum sunt in pauza. Si nu e o pauza cu vina, e efectiv pauza.
***
Era in draft si n-am vrut sa o sterg. Mi-a placut ca sunt in alt stadiu decat acest draft.
Ma arde buza. Ploua cu bulbuci si sunt aici, dar nu sunt aici. Ba sunt pe plaja, ba sunt peste 10 ani si ma uit la mine, ba in trecut, ba nicaieri. Ploua cu bulbuci si-mi fierbe mintea. Ca vreau mai mult. Si vreau mai cu foc. Si vreau sa dau drumul la cuptor. Si sa arda.
Imi fierbe mintea.
***
No Comments