Secvente

zîna măseluţă s-a înecat cu apă de gură

şi s-a fript la limbă cu ciorbă fierbinte. ce mai rîd cînd văd că zînele sunt şi ele oameni, mai precis, femei. sunt rea. de fapt, nu sunt rea, dar mi-e foame şi mi-e lene să mă duc sa fac ceva şi prefer să pierd timpul în faţa monitorului. şi apoi cînd o să-mi fie foame rău o să fac ceva în grabă, înjurînd lenea, dar bălind dupa Greg House, my new love.

ăştia de la wordpress au pus un fel de reclamă şi am bîjbîit ceva pînă să intru în casa mea. am întrebat-o şi pe tuvia care a zis că la ea e totul ok şi să-l întreb pe patric sau să caut om cu experienţă. eu am bănuit că am ceva nesetat. sau setat prost. sau doar numai mie mi se întîmplă rahaturi virtuale. mereu dau chix. acum nu mai apare şi voiam să fac o demonstraţie ca la carte… mdeah.

am adunat 600 de lei pentru bătrînei. ceea ce e bine, pentru că nu au dat nici jumate din cei care au promis şi eu sunt om perseverent, o să insist pînă primesc, o să lovesc, o să fur, o să calc cu maşina (şi nu voi avea scuză pentru că-s neatentă pentru că am probleme pentru că sunt şomeră pentru că …). totul pentru o cauză nobilă. mulţumesc celor care au trimis: Mihai cel cu pozele, Raluca şi gaşca, Andreea, Nea Gică şi celor care vor mai trimite prin Emi, prin Carmen şi tot aşa. La final o să pun o listă cu numele şi cu suma dată de fiecare, calcul final şi tot aşa, dar cred că vă inspir încredere…şi nu fug cu banii în Barcelona (unde am visat aseară că m-am destrăbălat).

ăia de la ecobrad nu mai au brazi. dacă mai ştiţi brazi la ghiveci daţi de veste. (orhideea mea a făcut floare şi-s mîndră de ea. da. grădinărit la domiciliu, poate fi un nou job pentru cei jobless)

io sper să-mi găsesc de muncă, mai ales că o să apar la ziar. nuuu, nu fata de la pagina 5. dar ar fi un început. glorie, carieră de succes, sex cu vedete de la hollywood, cadillacuri, pana mea… aş fi aşa, un star şmecher, plin de bani.

am pus la loto, din nou. de data asta ştiu sigur că o să fie. am pus şi la noroc. noroc cu vînzătoarea care mi-a zis ce-i ăla… am zis, poate ăsta mi-o fi norocul. am ridicat smerită privirea spre cer şi-am zis, Doamne, dacă tot vrei să stau acasă, măcar să am şi io bani de un cico. io zic că o să fiu bogată de duminică încolo.

am atîtea să aberez, dar stomacul meu a plecat spre bucătărie şi mi-e dor de House.

pentru că m-am împăcat cu Mihai n-o să mai fiu depresivă. am revenit la sentimente mai bune legate de bărbaţi, în general, dar cred că suratele mele cu sîni mă susţin oricum… şi ştim care-i şpilul cu bărbaţii care este…

gata, măi.

deci: o să fiu dată la ziar. mare vedetă. o să cîştig la loto, deci anulez revelionul şi plec în Insulele Virgine. o să-mi achit integral creditul şi ăia de la bancă o să plîngă de fericire. o să fac pipi pe casa de la stat. (garsoniera. dacă mă cunun am şansă la doo camere. dacă fac copil, deja sunt pe trei camere. şi tot aşa. numărul camerelor creşte direct proporţional cu plozii şi invers cu veniturile. ) o să fac excese, ca pînă în 2010 să revin la statutul meu de şomer sărac, sunt o inadaptată!

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    utopia
    18 December, 2008 at 4:41 pm

    In legatura cu bradutii la ghiveci…

    niste oameni de la asociatia Terra Ecologica au zis asa:

    Incepand de astazi, 18 decembrie,
    puteti veni la Universitate
    sa cumparati molizi la ghivece,
    pe care sa ii replantam ulterior.

    Il veti gasi pe producatorul Mocanu Ionel la o casuta de lemn, lnga fantana de la universitate (chiar langa Facultatea de Arhitectura). Casuta noastra este chiar langa zidul Facultatii de Arhitectura, unde oamenii aprind lumanari pentru eroii revolutiei de la 22 decembrie. Asa ca, am putea planta acesti braduti in amintirea celor care au cazut pentru ca noi sa fim liberi astazi.

    Va asteptam
    azi
    joi, toata ziua (pana zece)
    vineri, 19 dec, de la 7.00 pana seara la 10.00
    sambata, 20, dec, 7.00-10.00
    duminica, 21 dec, 7.00-10.00
    luni, 22 dec, 7.00-10.00
    marti, 23 dec, 7.00-10.00
    miercuri, 24 dec, 7.00-10.00

    Avem molizi foarte frumosi
    cu dimensiuni intre
    0.5 si un metru.
    Cei ai mici costa 50 de ron
    si cei mai mari costa 70 de ron.

    Molizii au toata radacina in ghiveci, deci au sanse foarte mari sa se prinda! Ne-am dori sa gasiti dvs un loc in care sa plantati bradutii, dar daca nu gasiti, va asteptam pe 11 ianuarie in Cismigiu pentru colectarea bradutilor. Ii vom replantat la Mogosoaia, peste o groapa de gunoi.

    Va asteptam cat mai curand!

    Pentru contact
    Simona Cretu 0729019953 simona_dragusanu@yahoo.com
    si producator
    Mocanu Ionel 0740466237 & 0741121182

    P.S – si Craciun fericit! in caz ca nu ne mai citim pana atunci…

  • Reply
    evergreen
    18 December, 2008 at 11:42 am

    :) preconizez ca o sa strangem cam 2000 de lei. maine, vineri, e ultima zi de strans

  • Reply
    eightmode
    18 December, 2008 at 11:30 am

    si eu care credeam ca ai resuit deja sa aduni banii :(

  • Reply
    james crissilv
    18 December, 2008 at 6:58 am

    Sa dea …. si sa se indeplineasca toate…
    O zi minunata iti doresc

  • Reply
    mihaela m
    17 December, 2008 at 7:56 am

    norocul vine cind nu te astepti. si sigur vine ca m-am intilnit io pe drum cu el dar era ocupat cu altcineva si nu m-a prea bagat in seama. noroc la noroc de sarbatori, cine stie, poate iese la bani daca in dragoste nu-i.

  • Reply
    evergreen
    16 December, 2008 at 7:10 pm

    cand credeam in mana mea norocoasa urmaream numerele iesite si incercam sa dibuiesc treaba… acum, ma prostesc si ma visez bogata

  • Reply
    kosmin
    16 December, 2008 at 6:33 pm

    Ai vazut ca la loto ies numai numere consecutive ? Mi imi miroase a frauda pe acolo. Insa, si eu poate imi incerc norocul de Craciun. Speranta moare ultima !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.