Fosneste toamna pe la urechi. Se asaza viata-n noi. Se zburleste pielea bronzata. Dimineata, la cafea, cand deschid larg geamurile.
Copilul meu a facut 3 ani. Si eu 3 ani de mama. Mama cuiva. Incredibil!
Copilul meu a devenit lumina mea draga. L-am iubit de cand l-am vazut prima data, mototolit si proaspat scos din cald si bezna. Dar acum iubesc tot ce inseamna el pentru mine, tot ce invat zilnic, tot ce ma face sa fiu si sa devin.
Copilul meu iubit. Baiatul meu cu ochi caprui. Te admir si te ador.
* * *
Mi-am adus aminte de curand ca atunci cand traiam vreo realizare, mi se spunea ‘ti s-a intamplat’. Si atunci nu bagam de seama, dar azi ma gandesc ca multi ignora chinul si munca din spate si te invidiaza doar pentru rezultate. Hm. Suntem needucati emotional si suntem nefericiti. Si atunci punem pe umerii celorlalti tot ce ne doare pe noi.
Am foarte multe teme adunate in minte. In degete. Anii astia in care n-am mai scris am crescut cat altii-n zece. Am o terapeuta noua si excelenta. Am facut noi descoperiri, caci sunt un izvor nesecat de intuneric si lumina, valuri si calm. Ca noi toti.
Am alti oameni in viata mea, intalniti de curand, luati, purtati la piept. Si-s legata de ei.
Imi linistesc mintea mai usor decat o faceam inainte. Si uneori mi-e greu si sunt irascibila si mi-e frica de tot ce inseamna lumea asta pentru mine. Dar respir si fac exercitiul ala de recunostinta. Si ma ajuta sa ma linistesc. Orice ar fi, nu s-a terminat viata-n mine.
Si nu sunt singura.
No Comments