Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Anul în care privesc primăvara de la geam

Nu am crezut că voi putea vreodată să mă gândesc la anul în care voi privi primăvara de la geam. Dar m-am obișnuit să spun că viața e imprevizibilă și surprinzătoare și mă educ să-mi gestionez mai bine așteptările.

E aprilie. Așteptam să vină soarele, să pot ieși să alerg, să înceapă proiectele la muncă, să facem planuri de vacanță, să vină Andrei de tot acasă. Așteptam să vină căldura să mă vad mai des cu ai mei, să mă bucur mai mult de viață, de parcă în februarie era ceva care mă împiedica.

Realitatea este că îmi calculez foarte bine ieșirile și declarațiile. Evaluez cantitatea de spirt și dezinfectanți, număr măștile curate, mănușile rămase, păstrez distanța față de ceilalți oameni și încerc să țin în frâu anxietățile. Nu mă așteptam ca viața mea să arate așa, dar cu atât mai puțin nu mă așteptam să gestionez o pandemie și-o sarcină.

Săptămâna asta am avut morfologia de trimestru II. Pentru cei nefamiliarizați, faci multe ecografii în timpul sarcinii, dar unele sunt mai importante decât altele. Nu intru în detalii că nici eu nu știu foarte multe. Ideea e că medicul a reușit să surprindă trăsăturile copilului și dacă inițial am zis că arată ca o maimuță extraterestră, după vreo trei ore am luat-o razna și declar cu mâna pe inimă ce este cea mai drăgălașă maimuță extraterestră pe care am văzut-o vreodată.

Cert e că m-am dus pe copcă.

Că deși am zis că eu n-o să fiu mamă din aia care își vede copilul cel mai frumos din lume, aparent sunt fix genul ăla și nici măcar nu l-am născut. Sunt curioasă ce alte o mie de chestii pe care am zis că nici în ruptul capului n-o să le fac, o să ajung nu numai să le fac, dar să-mi și placă.

Până una-alta, experiența e uau. Dacă mi-ar fi zis cineva că anul ăsta voi fi însărcinată în miez de pandemie aproape fără job și siguranță financiară, probabil aș fi râs. Mult. EU?!? Însărcinată? LOL. Și totuși, iată-mă-s. Și ce mă surprinde e că nu am zgâriat pereții, nu am plâns noaptea, nu m-am trezit cu gheare în piept. Am luat totul ca atare.

Voi fi mama cuiva.

Abia aștept să ne cunoaștem și intuiesc că o să fie oribil și frumos în același timp. Nu pot să scriu, explic, desenez ce simt (că-s multe). Erau multe și fără hormonii ăștia, acum dau pe afară. Mă gândesc cu drag și spaimă la ce va urma, dar nu-mi pot imagina senzațiile și nici nu pot să văd imagini cu noi.

Există o formă de dor pe care o simt pentru copil sau poate asta e iubirea. Nu știu, dar uneori mă trezesc zâmbind aiurea. Pe de altă parte, nu simt o conexiune spirituală înălțătoare, nu pot să port conversații lungi cu el, nu simt nimic mistic sau fantastic.

Senzația asta de bine mă ajută să trec peste toate simptomele sarcinii. Știu că-s femei care spun că e superb, dar păstrez toate detaliile pentru o postare viitoare, căci singurul lucru super sunt hormonii ăștia care parcă mă spală pe creier și parcă-s pe droguri bune. În rest, prieteni, PRIETENI, sarcina vine la pachet cu păr în locuri unde nu credeai că poți să ai păr, crampe dubioase, kilograme în plus, pubertate tardivă… și multe altele.

Bucuria că ies din casă și merg la medic

Îi voi povesti lui Kazimir despre anul nașterii sale, anul în care am privit primăvara din balcon, anul în care am învățat atât de multe despre mine într-un context atât de ciudat.

Până data viitoare, cu bine

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Oana Marr
    27 April, 2020 at 9:20 am

    “Sunt curioasă ce alte o mie de chestii pe care am zis că nici în ruptul capului n-o să le fac” – Haaa haaa io aveam probleme mari cu mamele si pozele copiilor si social media in general, prin prisma pierderii individualitatii. Ziceam mereu frate da cate poze cu copchilu tau poti sa faci? Ca doar il vezi zilnic, nah! Si mama ce naspa, dupa ce devin mame, mamele numai asta posteaza, poze cu copiii lor, ce nasol etc. Da eram asa, nush cum sa zic, revoltata chiar!
    Azi, la 16 luni dupa ce s-a nascut Olin, cred ca am 10.000 de poze pe cloud cu el si nicio poza cu mine in contu de Instagram ca toate sunt ale lui :)) (nu intru in polemici despre pro sau contra copii pe social media, cred ca este alegerea fiecaruia, vorbesc de “I will never be that mom who…” versus “Yet, here we are”)

    Conexiunea cu copilul si chiar iubirea fata de el cred ca ori depinde de la persoana la persoana ori media in general pune asteptari nerealiste. Eu ma uitam la el in primele saptamani si il vedeam ca pe ceva mic si suferind dar nu exista nicio conexiune ca ar fi al meu sau ca ar fi venit din mine. Te doare tare cand il doare pe el dar nu stiu sa explic, ma gandeam ca daca nu ar fi seamanat un pic la ochi cu Andrei, ar fi putut sa imi dea orice copil de la maternitate ca n-as sti care e al meu. In prima saptamana, daca il lasa intre 20 de copii, nu cred ca stiam sa il disting and so on.
    Nu l-am visat pana aproape de 1 an, dimineata cand ma trezeam uitam pentru primele secunde de existenta lui si deseori cand ma pierdeam in Facebook, film sau orice, uitam pur si simplu ca exista.
    Spre 1 an cred ca a devenit asa intiparit in toate cotloanele, a umplut fiecare gol din capu meu dar si acu am clipe cand uit ca exista :)
    Nu stiu ce support group ai in jurul tau dar mi s-a parut ca mamicile din Romania (cel putin pe grupurile unde am fost eu) sunt foarte nush… non supportive catre alte mamici. Orice ar fi, sa nu ai asteptari. Gen niciuna. Doar sa stii ca, cumva, ce faci faci bine si o sa te descurci.
    Si ce a fost cel mai bine sa aud, desi jur ca primele luni nu a insemnat nimic, a fost ca el/ea are nevoie de tine, in orice stare/stadiu ai fi.

    Abia astept sa il/o cunosc pe bebe Evergreen <3

    • Reply
      Evergreen
      27 April, 2020 at 9:32 am

      Doamne, cand citesc cate un comentariu din asta, ma ia asa cu fiori pe sira spinarii si bucurie. Multumesc mult! Am un suport grup sanatos, restrans si destul de liber – se bazeaza mult, pe copilul tau – instinctul tau – suntem aici daca ai intrebari. Si eu cred ca prea se duce in extrema treaba cu sarcina… adica simt ca nu-s o gravida suficient de… gravida :)) Si eu abia astept sa-l cunosc! L-am vazut pe Bebe Olin si OMG he’s cute <3 Multumesc mult!

  • Reply
    Proka
    14 April, 2020 at 7:22 am

    Era și culmea să nu fi fost mama cuiva, adică cine ești tu, să întrerupi un lanț evolutiv de peste 3.5 miliarde de ani?

    • Reply
      Evergreen
      14 April, 2020 at 7:29 am

      Ha ha ha. M-am gandit si eu la un moment dat la asta, ca brusc pun eu stop. Dar aveam motivele mele :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.