Când mi se face dor

Închid ochii şi strâng cu forţă pumnii până mă doare. Apoi respir şi merg mai departe. Până acum nu am pus mâna pe telefon ca să… nu am tastat numărul, nu m-am uitat ore-n şir la pozele noastre şi nici nu am scris scrisori inutile. Nu am găsit motive să te întâlnesc şi nici nu am făcut planuri stupide de a te găsi într-o mulţime, singur atât de departe cât să nu mă vezi şi atât de aproape cât să te văd.

Nu am făcut nimic din toate astea poate pentru că e prea devreme sau poate pentru că, finally, cei 25 de ani înseamnă ceva.

Probabil că ăsta e un fel de picaj. Izbirea mă va costa câteva nopţi albe şi câteva pachete de ţigări, dar nu mă sperie ce va veni. Îmi construiesc viitorul şi vreau ca el să fie unul genial. Iar pentru asta nu-mi permit să plec capul în faţa vieţii.

Nu trăiesc drame şi nici nu mă afund în tristeţe. Am o viaţă prea scurtă pentru a face asta şi am o sănătate pe care o iubesc. Am o mână de oameni care se bazează pe zâmbetul meu şi eu pe al lor. Am atâtea pentru care să fiu recunoscătoare.

Red haired girls don’t cry!

Când mi se face dor mai beau o gură de cafea şi privesc ploaia care roade suflete. Număr picurii care se izbesc de pervaz şi se sparg în mii de alţi picuri. Mă zgribulesc în frigul meu şi e plăcut să ştiu că mă voi încălzi în curând.

Istoria se repetă. O dată la trei ani… cumva.

Caut o fetiţă de 4-5 ani pentru câteva cadre. Şi mai caut încă patru fetiţe de aproximativ 10 ani pentru câteva cadre. Dacă ştiţi pe cineva pls daţi-mi de veste!